Zarva mare si emotii in port, la Tulcea. Un grup format din mai multe fete, decat baieti, toti imbracati in tricouri pe care scrie Romania, sunt nerabdatori sa ajunga la Marea Neagra. Sunt grupul de copii adusi in tabara gratie proiectului “Prima oprire Romania”, al Institutului Cultural Roman, Directia Romani din Afara Tarii si toti sunt elevii Liceului Teoretic din Comrat, “Mihai Eminescu”.

Ne imbarcam tacuti pe salupa care ne duce la Sulina si déjà emotiile cresc in momentul in care aceasta paraseste portul. Oare cum o fi? Oare le va place? Sunt intrebari pe care si noi si insotitorii grupului si le pun. Cu doar o oprire pe traseu, la Crisan, salupa ajunge intr-o ora jumatate la Sulina, orasul unde Dunarea se varsa in Marea Neagra si unde Romania se termina. Cazarea se face repede si la fel de repede se face planul de mers la plaja pentru prima intalnire cu marea. Aflam imediat ca  plaja nu este chiar aproape ci la 2,5 km de centru insa nimeni nu se lasa descurajat. Se fac planuri, se ajunge la plaja si se dezlantuie entuziasmul. Sacii sar din spinare, la fel ca si sepcile de pe cap si tricourile. Cu totii chiuie de bucurie la intalnirea cu apa calduta si curata de pe malul marii din Sulina. Cativa au mai vazut marea si au opinii: “apa e foarte curata!”, “ce nisip frumos!”

Profesoarele ii numara incantate si stau linistite. Sunt toti! Sunt fericiti si ele la fel de incantate. Surpriza pe care le-a facut-o ICR a meritat. Una din doamnele director ne-au povestit ca a durat o luna sa stranga toate actele pentru viza dar ca fiecare minut a meritat efortul pentru ca totul e incantator. Sunt recunoscatori ICR-ului, si de ce nu ar fi pentru ca asa oportunitate nu au toata ziua.

In discutiile private ne povestesc cum toti ii ajuta mai putin romanii. “Polonezii au facut, pentru o mana de elevi, un laborator de poloneza. Americanii ne-au facut unul de engleza. In laboratorul de limba romana ploua... Am vorbit cu dna. Consul si speram sa ne ajute si Romania macar sa reparam. Am mai primit si carti, si de la DRP si de la ICR, insa sunt totusi putine pentru efectivul de elevi. Daca au de citit toti un titlu si exista doar unul sau doua exemplare din respectivul autor, va dati seama” ne spune dna. director. Ajutorul dat de partea romana si chiar de administratia de la Chisinau este unul sporadic, din cate intelegem, si destul de neinsemnat in comparatie cu nevoile lor. E insa o alta discutie pe care o lasam pe alta data sa nu pierdem pitorescul locului si mai ales bucuria copiilor care se citeste in ochii tuturor.

Seara romaneasca si discoteca ii aduce impreuna pe toti. Cunostinte noi, sezoniere sau nu, impresii schimbate pe decibeli inalti, rasete si voie buna. Canta toti si se simt bine. Petrecerile de tabara sunt frumoase si se pot intinde pana in zorii zilei dar insotitoarele sunt intransigente: la ora 1 culcarea! Asa si este. Cum altfel ar putea sa fie cand ai pe mana viata unor adolescenti.

Zilele trec si impresiile se aduna. Decid sa stau de vorba cu coordonatorii de tabara dar si cu copiii. Vin cele trei profesoare si o eleva, viitoare pretendenta a unei burse oferita de statul roman. Ii spun ca vreau sa ii fac si o fotografie si descopar o adolescenta extrem de cocheta. “Ah, imi dati 5 minute sa ma pregatesc?” Sigur. Zambesc. Aude ca e vorba de un material pentru o agentie de presa pentru romanii de pretutindeni si se gandeste ca nu e sufiecient de aranjata sa apara asa. E frumoasa si asa, dar inca nu realizeaza asta din cauza varstei. Revine incantata si plina de entuziasm. Ne asezam pe scaune, cat mai aproape una de alta, si incepem stangaci interviul. Se vede ca nu sunt obisnuite cu presa insa sunt increzatoare. Dna. Stoinov Svetlana, directoarea liceului, dna. Stoleru Aliona, directorul adjunct si dna. Hurciuc Nadejna, profesoara de limba romana a elevilor.  Irina, eleva cu pricina, ia si ea loc langa doamna director adjunct.

RGN: Dna. Stoinov. O sa va rog sa ne spuneti ce inseamna pentru dvs. si pentru copiii pe care ii insotiti experienta de la Sulina.

Svetlana Stoinov: Este o oferta speciala si pentru copilasii din liceul nostru si pentru noi. O tabara de cultura si civilizatie romaneasca, un schimb cultural extraordinar pentru noi toti. O cunoastere de valori a Romaniei. Este o odihna binemeritata pentru copiii si totodata o noutate pentru ca toate vizitele sunt noi si descoperitoare pentru ei. Majoritatea vor veni apoi la studiu in Romania. Cel putin asa isi doresc. Foarte frumos!

RGN: Din cate am inteles de la coordonatorul programului, de la ICR, copiii sunt elevi in ani terminali, potentiali bursieri ai statului roman?

S.S.: Da, asa este. De curand unii din ei au depus actele de studiu in Romania, la Consulatul Romaniei de la Cahul, la dna. Gentiana Serbu, consulul roman de acolo, si unii vor veni, speram, chiar de anul acesta. Avem déjà, de la liceul nostru, bursieri care isi fac studiile la Sinaia.

RGN: Care a fost experienta interactiunii elevilor dumneavoastra cu ceilalti copiii romani de pretutindeni aflati aici in tabara organizata de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni?

S.S: Au avut ocazia sa se intalneasca chiar cu basarabeni de-ai nostri, de la Causeni, de la Ismail, sa isi faca noi cunosinte chiar si din Romania. Dar cel mai mult le-au placut marea si spectacolul de folclor romanesc la care cei de la Tabara Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni ne-au invitat.

RGN: Am observant ca au avut si au o bucurie aparte pentru mare si pentru balaceala. Cu greu ii scoateti din apa. Pentru unii e prima experienta?

S.S.: R.Moldova nu are marginire cu marea si pentru a ajunge la mare e costisitor. In plus multi au parintii plecati la lucru in afara si nu are cine sa mearga cu ei. De aceea pentru ei e prima experienta si mi-au spus ca sunt foarte recunoscatori partii romane ca s-a gandit la ei. Si noi la fel si desi o sa para protocolar vreau sa va spun ca nu contenesc sa le multumesc celor de la ICR si sa fiu recunoscatoare si consulatului roman ca ne-a ajutat cu actele copiilor, caci o asa experienta nu am mai avut.

RGN: Cum vi s-a parut Sulina, acest oras izolat de tot ce inseamna acces cu masina si legatura cu pamantul? Va da o stare de neliniste sau din contra?

Stoleru Aliona: Dimpotriva, ne simtim mult mai bine. E un loc in mijlocul naturii care ne creaza o stare de liniste. In plus e interesant ca peste tot auzim aceeasi limba si acest fapt ne linisteste foarte mult. Ne simtim mult mai acasa decat speram. Oamenii sunt foarte amabili si nu ne asteptam. Am auzit ca oamenii sunt ospitalieri aici, in Tara, dar nu speram sa fie chiar asa. Faptul ca suntem in natura este exceptional!

Hurciuc Nadejna: Cei care au mai fost la mare, caci sunt cativa care au mai mers cu parintii, au remarcat imediat apa curata si nisipul exceptional. Sulina este un orasel cochet, plin de mister.

RGN: Stam de vorba si cu una din elevele participante, Irina Davidescu, clasa a XII-a. Te-ai documentat putin inainte sa vii in Sulina, in aceasta tabara? Stiai unde vii? Ce ti-a atras atentia? Ai aflat de piratii care sunt ingropati pe aceasta insula?

Irina Davidescu: De pirati nu am citit insa am aflat ca aici a trait o comunitate formata din mai multe etnii. Am auzit si de cand am venit aici povesti de la un pescar care  a stat de vorba cu colegii mei si le-a povestit cat de frumos era orasul inainte de al doilea razboi mondial. E foarte frumos si suntem foarte incantati.

RGN: Cum ti se pare sa se auda numai romaneste in jurul tau?

Irina: Imi da senzatia ca trebuie sa imi perfectionez limba. Inteleg tot, imi place dar simt ca trebuie sa fac mai mult. Sper ca pe viitor sa vin sa invat aici. Imi doresc asta. Mi s-a parut foarte frumoasa Romania si mai am un an si sper sa vin aici la studii. Pana una alta mi-e frica de bacalaureat din cauza metodei de evaluare de la noi. Dar sper sa trecem si peste asta.  

Povestim de bacalaureat si vad o oarecare intristare. Schimbam subiectul. Le rog sa mergem sa facem o fotografie si brusc se lumineaza toate la fata. “Stati sa ii chemam pe toti!” ma anunta directoarea. E asa de frumos cum in cateva minute, doar, toti se mobilizeaza, imbraca tricourile tricolore si se aduna in jurul mentorilor lor. “Gata. Zambiti!” Indemnul meu e redundant deja... Pe fetele tuturor e fericire!