Știi, Cristina mă gândeam azi să nu-ți mai scriu nimic, dar s-a întâmplat așa o tragedie care m-a afectat profund și nu am putut să nu-mi împărtășesc gândurile și tot ceea ce am simțit, când am aflat despre această tragedie.
Până acum Cristina ți-am spus povești de viață, despre oameni simpli, oameni de lângă noi, oameni care știu să-și ducă în spate crucea.

Ți-am scris Cristina despre copii orfani, despre oameni săraci dar bogați, despre polițiști, despre oameni care iubesc platonic, despre oameni ca noi, dar uite că azi mă simt nevoit să-ți scriu despre EROI, despre o tragedie a unui EROU.

Azi îți scriu Cristina despre o femeie care a rămas singură chiar de Ziua Internațională a Singurătății, azi o să-ți scriu Cristina despre două fetițe gemene de trei anișori, care le va fi greu să se mai joace cu jucăriile vreodată, azi am să-ți scriu Cristina despre un EROU, care a rămas singur într-un iad de jucării în flăcări. Azi am să-ți scriu Cristina, despre cum se întâmplă să pleci și să nu știi dacă mai revii.

Știi Cristina, o țară întreagă a fost șocată de moartea eroică și totodată tragică a pompierului Ion, o țară întreagă a văzut cum trupul său a fost scos pe brațe de colegi, din iadul unor jucării în flăcări.

Îți închipui Cristina că Ion de mic copil și-ar fi dorit să fie pompier, să lupte cu flăcările, să salveze vieți și să facă asta pentru că are un suflet de erou, nu pentru bani.

La 27 de ani ai săi a dus multe lupte cu flăcările, iar din 2009 a tot continuat să salveze vieți, uneori poate punând prioritate pe viața altora decât pe cea a celor apropiați.

Îți imaginezi Cristina că dis-de-dimineață, Ion s-a sculat încetișor fără ca să o trezească pe soție, a sărutat-o ușor pe obraz, și-a mângâiat pe cap copilele de 3 anișori, care încă dormeau fiindcă azi nu au vrut să meargă la grădiniță, a înfulecat o felie de pâine cu unt, a băut un ceai și s-a pornit la muncă.
Nu a vrut să-și trezească soția, că cine știe, poate aseară s-au certat un pic, ba că salariul de pompier nu-i ajunge să scape mai repede de creditul de 300 000 de lei, cu care și-au cumpărat un apartament pentru ei și cele două gemene, ba uite că mâine s vin facturile pe căldură,sau ca mâine vine data când trebuie să achite rata la bancă.

Poate că dimineață când se uita la soție și la cele două fetițe, în gândul lui se bucura că este totuși fericit, că într-o zi de vineri, de Ziua Singurătății, el nu este singur. Se gândea că este un om împlinit, iar spre deosebire de alții fericirea lui este triplă, asta poate și-l motiva să creadă că restul problemelor vieții sunt doar așa niște fleacuri, care vin și se duc.

La muncă Ion poate s-a întâlnit cu colegii, cu camarazii care nu o singură dată au stat umăr la umăr într-o luptă cu o forța incontrolabilă a focului. Poate că a fumat cu ei o țigară, poate că au băut câte o cafea, poate chiar i-ar fi împrumutat 20 de lei din ultimii să-i bani unui coleg să-și ia țigări, poate pe drum a zâmbit unei colege, sau unei trecătoare, poate...cine mai știe...

Și deodată s-a dat alarma, incendiu la Ciocana, arde un depozit cu jucării, Ion conștient că merge la luptă cu focul, s-a aruncat primul spre autospecială, avea experiență, îi plăcea la nebunie munca sa, privise toate filmele despre pompieri, o făcea cu suflet. Și ce putea fi așa grav, mai ales că era vorba doar de un depozit, iar el era obișnuit deja să țină piept focului.

Ajunși la fața locului, cu gândul la cele două fetițe, cu gândul la soție, cu gândul că în clădirea din care fumul des mânat de flăcări spre cer, se află un tată, sau o mamă care este așteptată acasă de doi copii, s-a avântat în luptă.

 A intrat ca un EROU în clădire, i-a găsit pe cei ce aveau nevoie de ajutor, iar când erau aproape toți scoși în afara pericolului, a fost  prins într-un perete.

Colegii încercau din răsputeri să-l salveze, în jur era o căldură insuportabilă, un fum dens și înecăcios emanat de jucăriile cuprinse de flăcări, dar Ion totuși spera că va fi și el salvat.

Știi Cristina eu îmi imaginez, că pe ultima sută de metri, când pierdea lupta cu viața, Ion se uita la jucăriile aprinse, împrăștiate în jurul său și își imagina că este acasă, în apartament, întins la podele, într-o seară de sâmbătă, iar cele două gemene, fericite,  cu zâmbetele lor de copile pe față, împrăștie jucării prin casă. Le vedea zbenguinduse prin apartament, bucuroase de copilăria lor. Poate că una dintre ele, a luat o mașinuță de pompieri și îi zicea cu vocea de copilă „Uite tati, uite tati...”. Undeva de la bucătărie, poate auzea cum duios îl striga soția „Ion, Ion...Ioane hai la masă” și cu gândul la ei s-a dus spre nemurire.

Sau poate Cristina prin el a trecut sentimentul de glorie și-a adus aminte când a defilat falnic, purtând uniforma de pompier la paradă în PMAN, poate că își aducea aminte cum cei pe care îi salvase din flăcări îl cuprindeau și îi mulțumeau și se gândea că a fost un pompier cu onoare, a făcut-o din suflet, a făcut-o pentru oamen și  a murit erou...

Îți imaginezi Cristina, că soția acestuia poate s-a supărat un pic pe  EL că a plecat la muncă fără ca să-i zică „Bună dimineața”, poate că s-a supărat că a uitat intenționat acasă borcănașul cu zeamă, pe care i-a i l-a pregătit de cu seară.
Îți imaginezi Cristina ce o fi fost în inima femeii când trebăluia prin casă și a văzut la televizor cum pe un pompier îl scot pe brațe dintr-o clădire cuprinsă de flăcări, nu-l vedea la față, dar simțea că e EL, îi spunea inima.
Cu ochii în lacrimi și-a cuprins cele două copile și se ruga cu privirea în tavan, că poate nu e EL, nu are cum să fie EL...

Îți închipui Cristina cum se vor mai uita la jucării, cele două gemene de trei anișori, dacă vor afla că din cauza unor jucării aprinse au rămas fără tată...

Știi, Cristina stau și mă gândesc că uneori oamenii nu realizează că toții suntem trecători, că în ziua de azi pleci, dar nu știi când vii.

Mă gândesc Cristina oare ce simt cei care din frustrările lor, l-au huiduit pe Ion când acesta defila în formație la parada din PMAN, ei oare se gândeau atunci că sub uniformă se află oameni, se află eroi?

Știi Cristina în adâncul sufletului eu totuși sper că jertfa lui ION nu va fi în zădar, eu sper Cristina că el nu va rămâne doar în amintirea celor dragi. Eu vreau să cred Cristina că LUPTĂTORUL CU FOCUL va fi onorat veșnic, atât el cât și cei ce au RĂMAS ÎN URMA LUI.