Am aflat de ce şi-a schimbat numele Plahotniuc şi am zâmbit ironic. Am tras chiar o hăhăială de mi-am trezit vecinii. Sincer, o mentalitate clasică de moldovean. Mentalitate despre care am tot scris în ultima vreme. Nu-i înţeleg pe unii oameni şi pace. Cum să fugi de numele tău, de ceea ce eşti tu cu adevărat şi să-ţi defineşti un alt eu? Mi se pare nu doar aiurea, ci şi o chestie pe care ar trebui s-o cerceteze psihologii, poate psihiatrii.

Oricare o fi motivele domnului Plahotniuc de a-şi fi ales un alt nume pentru România, sincer să fiu, cu această schimbare cade în derizoriu. Dânsul îşi motivează opţiunea prin faptul că s-a gândit la viitorul copilului său, care va ajunge în România şi care ar putea fi afectat de… numele slavon. Iete na! Nu mai spune! Înţeleg, domnul Plahotniuc sugerează că trebuie să ne ascundem basarabenitatea noastră? S-o ţinem într-un seif şi să nu o arătăm nimânui. De ce? Pentru că “ar putea să genereze anumite atitudini”. Greşit. O chestie ce ţine de psihologie spune: cum te vezi tu, aşa te vor vedea şi alţii. Deci, dacă domnul Plahotniuc junior se va simţi umilit, inferior de faptul că este român basarabean, cu siguranţă va fi umilit şi “privit de sus” de colegii săi de liceu. Singura soluţie, părerea mea, este să-şi asume rădăcinile şi să nu se sinchisească de ele. A fi român basarabean poate fi o mare virtute. Chiar este. Pot s-o afirm din propria-mi experienţă, oameni buni.

Una peste alta, domnul Plahotniuc senior chiar crede că identitatea obârşiei fiului va deveni secret de stat, iar colegii de liceu al copilului nu vor afla că acesta vine din Republica Moldova? Este atât de naiv? Cum naiba a făcut atunci milioane? În era internetului şi a Facebookului, secretul şi viaţa privată a devenit aproape un lux. Apropo, ce le va spune colegilor Plahotniuc, pardon, Ulinici junior? Eu sunt născut, crescut în România. Nu ştiu limba rusă, iar accentul ciudat este de la o băşică pe limbă. O să scap de ea în 4-5 ani.

De altfel, Ulinici, este un nume de familie atât de românesc, încât, dacă ieşi pe strada oriunde în România şi strigi: “”Băi, Ulinici”, se întorc deodată zece inşi. Ce explicaţie de doi bani… Şi ce-am mai râs când am aflat că pe fiul de 13 ani al omului de afaceri îl cheamă, la fel de româneşte, Timofei. Un nume foarte comun în România. Desigur, cu ghilimelele de rigoare. Nu înţeleg, de ce nu i-a schimbat şi prenumele? De ce să nu-l cheme, de pildă, Tomiţă? Deci, spuneţi-mi un lucru: sună româneşte Timofei Ulinici? La fel de româneşte ca Timofei Plahotniuc.

Nu-mi pasă de ce şi-a schimbat numele domnul Plahotniuc. Cine să-l ştie ce manevre are şi în România! Dar dacă a fost sincer cu explicaţia de mai sus, demonstrează, cel puţin, că suferă de multă, multă inferioritate etnică, dar şi de o frustrare patologică faţă de… români.