Festivalul Filmului Românesc, desfăşurat între 6 şi 12 septembrie la cinematograful „Gaudeamus”, renovat de curând, a atras un public numeros, cu preponderenţă tânăr, printre spectatori aflându-se mulţi actori, regizori basarabeni de teatru şi cinema, profesori la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, scriitori, tineri poeţi (în special cei grupaţi în jurul revistei „La Plic”), critici de film, studenţi, liceeni şi desigur, jurnalişti. Organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Centrul Cultural „Gaudeamus” şi cu sprijinul Ambasadei României la Chişinău, evenimentul a fost inaugurat cu filmul „Amintiri din epoca de aur, I şi II” (2009, scenariul: Cristian Mungiu, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu).

Programul a mai inclus lungmetrajele „Cea mai fericită fată din lume” (2008, regia: Radu Jude), „Francesca” (2009, regia: Bobby Păunescu), „Katalin Varga” (2009, regia: Peter Strickland), „Cealaltă Irina” (2008, regia: Andrei Gruzsniczki), „Eu, când vreau să fluier, fluier” (2010, regia: Florin Şerban) şi scurtmetrajele „Lampa cu căciulă” (2006, regia: Radu Jude), „Nunta lui Oli” (2009, scenariul şi regia: Tudor Jurgiu), „Ştefan” (2007, regia: Stanca Radu), „Renovare” şi „Derby” (2009, 2010, regia: Paul Negoescu).

Realismul şochează şi amuză

La Chişinău au fost proiectate cele mai noi, mai curajoase, mai reprezentative producţii cinematografice româneşti, în care convenţia realistă are un impact puternic asupra spectatorului, confruntat cu orori, cu secvenţe violente ale cotidianului, cu tare sociale şi destine frânte, cu situaţii tensionate, la limita dintre tragic şi derizoriu, din perioada postcomunistă.

Unul din cele mai premiate filme din istoria recentă a cinematografiei româneşti (circa 40 de premii la festivaluri din România şi internaţionale), scurtmetrajul „Lampa cu căciulă”, în regia lui Radu Jude, a primit aplauze entuziaste şi la Chişinău. Felul cum personajele principale ale filmului, un tată şi băieţelul lui, insistă să meargă la oraş într-o zi ploioasă, prin băltoace şi noroi, cărând un televizor vechi pentru a-l repara, dârzenia cu care înfruntă glodul, întunericul, mizeria, bucuria de a reuşi să găsească lămpile necesare pentru buna funcţionare a televizorului – unică fereastră spre lumea largă, avansată, civilizată, poate mai umană – înduioşează pe orice privitor, în melanjul de umilinţă şi demnitate fiind ascunsă taina acestui filmuleţ simplu la prima vedere, dar care a ajuns deja pe toate continentele.

Florin Lăzărescu: „Mă interesează relaţia tată-fiu”

Autorul scenariului scurtmetrajului „Lampa cu căciulă”, cunoscutul scriitor Florin Lăzărescu (n. 1974), a fost prezent la Festivalul din Chişinău şi a susţinut o conversaţie animată cu publicul după proiecţie, mărturisind că în multe dintre prozele şi scenariile sale îl interesează relaţia tată-fiu şi că nu s-a aşteptat ca un episod real din viaţa lui, vizualizat pe ecran de regizorul Radu Jude, să aibă un succes atât de răsunător. Editorialist la „Suplimentul de Cultură”, Florin Lăzărescu a scris în cel mai recent articol al său, intitulat „Peste Prut”: „Duminica trecută, m-am urcat într-un autobuz şi-am plecat, pentru prima dată, spre Chişinău. Şi-am avut cumva senzaţia că – deşi o să fac, la o adică, doar trei-patru paşi de casă, deşi am mai trecut alte zeci de graniţe – acum mă îndrept către celălalt capăt al lumii. Însă, imediat ce-am păşit dincolo, mi-a dispărut. Plus că a început să-mi fie cumva jenă de prejudecăţile pe care le-am auzit (şi, pe unele, le aveam şi eu) despre moldovenii de peste Prut.

„La sate e sărăcie lucie”. Chiar şi apreciate ochiometric, din mersul autobuzului, satele „lor” nu mi-au părut deloc mai „lucii” decât alte sute pe care le-am văzut la noi, nu doar în Moldova, ci şi prin Oltenia ori prin Dobrogea. „Să nu mergi cu maşina personală la Chişinău că ţi-o fură cât întorci spatele”. Am stat şi m-am plimbat patru zile prin oraş şi n-am simţit vreun pericol mai mare decât în Bucureşti, în Cluj ori în Craiova de a ţi se fura maşina. „Să nu mergi noaptea prin oraş că iei bătaie”. Am mers şi pe la două noaptea şi n-am luat. „Să nu ieşi cu laptopul la tine, că-i periculos”. În parcul Ştefan cel Mare, am văzut cea mai mare aglomeraţie de oameni cu laptop stând pe bancă.

Am participat acolo la Festivalul Filmului Românesc din Chişinău, organizat de ICR, unde am prezentat filmul lui Radu Jude (şi, prin scenariu, cumva şi al meu), „Lampa cu căciulă”. Am dat vreo zece interviuri, am fost la o emisiune live, iar presa – cel puţin pe zona culturală – mi s-a părut chiar ceva mai profy decât cea de la noi. După proiecţie, într-o sală plină, am discutat cu oameni mai vorbăreţi şi mai interesaţi de film decât am avut parte oriunde în ţară.

În fine, dincolo de-o graniţă absurdă, Moldova de peste Prut mi s-a părut România. Mi s-a părut „acasă”.

De la „Cea mai fericită fată din lume” la „Derby”

Foarte tânărul regizor Paul Negoescu (26 de ani) este autorul scurtmetrajelor „Renovare” şi „Derby”, prezentate în festival. În prima peliculă, regizorul încearcă să surprindă febra renovărilor care i-a cuprins pe mulţi dintre români îndată după ce au scăpat de ceauşism, arătând că locuinţele pot fi reparate, interiorul poate fi modernizat şi mobilierul poate fi modificat, dar oamenii rămân aceiaşi, ei se schimbă mult mai greu. Tema filmului e doar atinsă de realizatorii acestuia, doar schiţată, abordarea ei – uşor frivolă, de suprafaţă. Mai reuşit ni s-a părut scurtmetrajul „Derby” al lui Paul Negoescu, în care o situaţie comică e prezentată clar, concis. Deşi hilară, este pe deplin justificată neliniştea unui tată care se teme că fiica lui, minoră, ar putea face sex în camera vecină cu prietenul ei, de asemenea minor.

Istoria unei adolescente care a câştigat la loterie un automobil de lux, fiind presată de părinţi să-l vândă contra unei sume de bani ce ar putea salva familia de la faliment, e relatată foarte viu, credibil în lungmetrajul „Cea mai fericită fată din lume” al regizorului Radu Jude, limbajul realist, condimentat cu faze dure sau pline de haz, având un efect hipnotic asupra publicului.

„Eu, când vreau să fluier, fluier” va lupta pentru Oscar

Unul dintre invitaţii Festivalului Filmului Românesc din Chişinău, regizorul Florin Şerban (n. 1975), a declarat la discuţia de după proiecţia filmului său „Eu, când vreau să fluier, fluier”: „Un deţinut a înnebunit şi a răpit o fată – aşa ar titra ziarele. Dar eu am vrut să merg în spatele acestei poveşti şi să aflu de ce, cum s-a ajuns acolo. Am stat două luni în penitenciar, iar scenariul a prins formă de la ei, de la deţinuţi”.

Lungmetrajul „Eu, când vreau să fluier, fluier” (scenariul a fost scris de Florin Şerban şi Cătălin Mitulescu după piesa de teatru omonimă a Andreei Vălean) a fost propus recent de România pentru premiile Oscar ale Academiei Americane, la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”.

„Mă bucur că filmul meu este propus spre nominalizare la Oscar, dar nu vreau să fac un spectacol din asta”, spune regizorul Florin Şerban, pentru care „Oscarul este unul din cele mai importante festivaluri, el premiază entertainment, valoare, originalitate, are multă atracţie şi aplecare pentru public şi este un festival comercial, fără doar şi poate”.

Cu un buget de circa 900.000 de euro, din care 250.000 – finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei, „Eu, când vreau să fluier, fluier”, cu actorii Ada Condeescu şi George Piştereanu în rolurile principale, este primul film românesc din ultimii 17 ani care a intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin, la care a primit două distincţii: marele premiu al juriului, Ursul de Argint, şi „Alfred Bauer”. Filmul a plecat cu două trofee şi de la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo.