Trei saptamani de limba, cultura si civilizatie romaneasca pentru cursanti din 17 tari
adăugat 30 iulie 2010, 13:37, la Cultură
Vineri, 30 iulie 2010, de la ora 11.30, la Muzeul „Casa Muresenilor“ din Brasov (Piata Sfatului nr. 25) va avea loc festivitatea de inchidere a celei de a XVI-a editii a Cursurilor de limba, cultura si civilizatie romaneasca organizate de Institutul Cultural Roman in parteneriat cu Facultatea de Litere a Universitatii Transilvania, Muzeul „Casa Muresenilor“, Grupul de Initiativa Locala Corona si Centrul Cultural Reduta.
In cadrul ceremoniei de absolvire cursantilor le vor fi inmanate diplome si certificate de competenta lingvistica. De asemenea, vor fi prezentate cateva dintre rezultatele practice ale atelierelor de creatie. Vor participa reprezentantii tuturor institutiilor implicate in proiect, precum si instructorii atelierelor si cursurilor.
Desfasurata la Brasov in perioada 7-30 iulie, editia din acest an a reunit 35 de cursanti din 17 tari: Belgia, Republica Ceha, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, SUA, Suedia, Trinidad si Tobago si Ungaria. British Council a acoperit costurile de participare pentru doi dintre participantii din Marea Britanie.
In afara orelor de limba romana, cursantii au asistat la prelegeri pe teme romanesti sustinute de specialisti, au vizionat filme romanesti premiate la festivaluri internationale, si-au demonstrat abilitatile in cadrul unor ateliere de creatie si au facut excursii ghidate la obiective culturale si turistice din zona. Programul a inclus, de asemenea, o intalnire cu regizorul Alexandru Solomon, prilejuita de proiectia documentarului Kapitalism, reteta noastra secreta.
„Cursurile de vara organizate de ICR sunt cel mai bun proiect adresat strainilor care doresc sa invete limba romana. Ambianta nemaipomenita, atmosfera deosebit de agreabila sunt numai niste indicii pentru a da gustul acestei experiente. Strainii veniti in Romania pot, fara probleme “sa-si dezlege limba” (sa-si dezvolte cunostintele) intr-un mod foarte placut mergand la cursuri sau conferinte legate de cultura si civilizatia romaneasca. (...) Profesorii de romana sunt atat de amabili si de bine pregatiti, incat participarea la cursuri devine o adevarata placere. Relatiile amicale care au aparut intre noi mai dureaza si astazi, si sincer putem vorbi chiar despre inceputul unei prietenii.“ – Bartosz Radomski, Polonia, participant la editiile din 2007 si 2008.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲