Un semnal, în aceeaşi măsură, pentru Bucureşti şi Bruxelles
adăugat 17 septembrie 2009, 19:21, la Social
Iurie Leancă (PLDM) despre ridicarea regimului de vize impus RomânieiValentina URSU: E un semnal pentru Bucuresti, este un semnal dat Bruxelles-ului ?
Iurie LEANCĂ: Este un semnal pentru Bucuresti, este si un semnal, asa dupa cum spuneti, si pentru Bruxelles. Fiindca Uniunea Europeana a spus foarte respicat ca atata timp cat exista acest regim de vize nu vom putea primi lumina verde pentru demararea negocierilor privind Acordul de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeana. Acum vor urma actiuni coerente, hotarate pentru a debloca relatiile Chisinaului cu Bucurestiul.
Valentina URSU: Pentru a impulsiona cooperarea moldo-romana, care ar fi urmatorul pas pe care ar trebui sa-l faca noua guvernare de la Chisinau?
Iurie LEANCĂ: Bineinteles ca se impune o intalnire, eventual pentru inceput, a ministrilor de externe.
Valentina URSU: Domnule Leanca, ar putea fi siguri cetatenii Moldovei ca in sfarsit vor fi deschise si cele doua sectii consulare de la Cahul si Balti, despre care s-a vorbit atat de mult la nivel inalt bilateral, dar inaugurarea carora intarzie si pana acum?
Iurie LEANCĂ: Vom examina totul in ansamblu. Si deschiderea acestor doua consulate, precum eventual si a consulatului Republicii Moldova la Iasi. Este o necessitate fiindca pe de o parte multi cetateni ai Republicii Moldova pentru a obtine viza, evident ca li se va usura viata din moment ce vor avea de parcurs o distant mult mai mica, dar vor infrunta si mai putina birocratie. Pe de alta parte, eventual semnarea Acordului privind micul trafic la frontiera de asemenea va impune prezenta unui consulat moldovenesc in zona limitrofa. Si daca m-ati intrebat cand ar putea sa se intample, pot sa va spun doar ca noul guvern de la Chisinau va demonstra vointa politica dar si interes de a se misca cat se poate de rapid, cat se poate de coerent si sunt convins ca aceasta promtitudine va beneficia de un tratament adecvat si din partea partenerilor nostri de la Bucuresti.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲