Victimele regimului stalinist vor avea un monument până în 2011
adăugat 08 februarie 2010, 09:21, la Social
Un monument al victimelor regimului stalinist ar putea apărea în Chişinău până la sfârşitul anului 2010. Potrivit autorităţilor municipale, acesta va fi instalat în faţa Gării Feroviare, din centrul capitalei.
Monumentul va avea forma unui tren, care dintr-un capăt al vagonului are imaginea integră a oamenilor, iar până la sfârşit, aceştia devin componente ale trenului, mecanisme, bucaţi de metal, roţi, uşi şi geamuri. În variantă finală, monumentul va avea 10 – 12 metri lungime şi doi metri înălţime.
Concursul privind elaborarea compoziţiei sculpturale „În memoria victimelor regimului stalinist” a demarat în 2006, iar câştigătorul concursului fost desemnat săptămâna trecută. Acesta este artistul plastic Iurie Platon, care crede că „viaţa i-a oferit şansa unică să realizeze cea mai mare lucrare a vieţii sale”.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲