(VIDEO) Adio, Adrian Paunescu! Poetul a fost inmormantat pe Aleea Scriitorilor
adăugat 07 noiembrie 2010, 18:37, la Cultură
Aplaudat si aclamat intocmai ca in salile de spectacol ori ca pe stadioanele pe care le umplea in tinerete, cand pentru el nu exista moarte, Adrian Paunescu a facut duminica cea de pe urma calatorie.
Cerul senin dintr-o superba zi de toamna le-a aratat miilor de necunoscuti, ca poetul pleaca impacat.
Coplesiti, copiii, nepotii si stranepotul scriitorului, au rostit iar si iar o ruga pentru parintele lor.
Intre poeti. Acolo s-a asezat Adrian Paunescu. Si-au luat ramas bun mii de persoane, pe care cimitirul Bellu abia le-a incaput, majoritatea oameni pentru care numele lui a insemnat in anii '70-'80 cea mai frumoasa perioada din viata.
Dupa trei zile care au vegheat neincetat, fiul sau Andrei, mezina Ana-Maria, dar si sotia sa Carmen au fost ultimii care i-au spus, cu greu, adio.
Poetul a fost inmormantat cu onoruri militare, dar mai tare decat salvele, s-au auzit aplauzele pana in ultima clipa.
Inainte de aceste momente, pe o scena amenajata chiar pe aleea scriitorilor, prietenii au vorbit despre poetul si omul Adrian Paunescu.
Langa catafalcul scriitorului, au fost in clipa discursurilor si nepotii si stranepotul sau.
Iar martorii cu inimi rupte, care au umplut aleile cimitirulului familii intregi l-au aplaudat si i-au scandat numele lui Adrian Paunescu. Intocmai ca la cel din urma spectacol.
Inainte de slujba de inmormantare mai multe personalitati sustinand discursuri in care au evocat personalitatea poetului.
Printre vorbitori s-au numarat: Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Gheorghe Duca, presedintele Academiei de Stiinte a Moldovei, Varujan Vosganian, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, muzicianul Victor Socaciu, istoricul Dan Berindei, jurnalistul Marius Tuca.
La inceputul saptamanii, tintuit la pat, inconjurat de doctori si de asistente, Adrian Paunescu parea totusi increzator si continua sa compuna. Ultimele sale versuri au fost imprimate pe reportofonul fiului sau, Andrei.
Constient ca finalul este inevitabil, poetul si-a prevestit despartirea inca din vara cand a scris un editorial "Testament", pe care l-a citit si la Chisinau, atunci cand a devenit membru de onoare al Academiei de Stiinte a Moldovei.
"Acum, la aceasta raspantie, contemporanilor mei n-am mai mult de spus decat ca ar fi pacat sa ne despartim suparati", scria Adrian Paunescu.
Poet, prozator si publicist, Adrian Paunescu s-a nascut in anii razboiului, pe 20 iulie 1943, in satul Copaceni, atunci judetul Balti, dar si-a petrecut copilaria in judetul Dolj, peste Prut, unde s-a refugiat familia sa. Este unul din cei mai prolifici si populari poeti din Romania, cunoscut mai ales pentru Cenaclul Flacara, pe care il conduce din 1973 si care a servit drept trambulina si spatiu de exprimare pentru majoritatea artistilor tineri importanti ai perioadei totalitare.
Poetul a incetat din viata vineri dimineata, 5 noiembrie 2010, la varsta de 67 de ani, dupa mai multe stopuri cardiace.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲