Înjosiţi şi batjocoriţi, peste 70 de mii de moldoveni au fost duşi departe de ţara lor, în adâncurile Siberiei. Se întâmpla în 1949. Printre lacrimi, ei spun că au îndurat frig şi foamete, au fost puşi la munci istovitoare - indiferent de de faptul că erau copii, femei sau bătrâni.

"Tovarăşe Iosif Visarionovici! Vă rog să citiţi scrisoarea noastră. Am fost deportaţi din Moldova în 1949, împreună cu întreaga familie, şase persoane - cinci copii şi mama. Peste câteva luni mama noastră a murit. Tata a fost arestat pentru 15 ani. Am rămas singuri. Ne este foarte greu. Nu avem ce mânca, am obosit să muncim de dimineaţă până seara. Vrem să facem studii. Noi putem învăţa. Vă rugăm, fie-vă milă de noi. Vă rugăm să citiţi scrisoarea noastră şi aşteptăm un răspuns pe adresa – regiunea Murmansk, raionul Kondinschii, sectorul Urai – Mârzenco Ivan Vasilievici".

Aceasta este o scrisoare a unui copil de 13 ani. A scris-o în 1951, când se afla în Siberia. Nu a primit niciun răspuns. Despre faptul că această scrisoare a ajuns la Kremlin, cel care a scris-o a aflat abia după ce dosarele privind deportările au fost desecretizate. În dosar a găsit şi un răspuns scris atunci: "Se interzice eliberarea acestor copii. Sunt copiii duşmanilor poporului".

Ion Mârzenco îşi aminteşte foarte bine de scrisoarea pe care i-a scris-o lui Stalin. Îşi mai aminteşte că aştepta un răspuns cu înfrigurare. Nu a crezut niciodată că va ajunge peste ani buni să ţină în mână răvaşul scris cândva. 

"Am trimis-o lui Stalin din numele meu, eu, Ion Mârzenco. De ce să suferim noi, dacă suntem nevinovaţi. Vrem şi noi să creştem, să învăţăm", spune Ion Mârzenco.

"O scrisoare cutremurătoare, dacă e s-o citeşti, rând cu rând. Un copil cere eliberarea sa din GULAG-ul siberian, trimis acolo pe nedrept, pentru vecie", afirmă cercetătorul Gheorghe Mârzenco.

"GULAG-ul genealogic al familiei Mârzenco". Aşa a intitulat nepotul lui, Georghe, arborele genealogic al familiei. 

Din cauza durerii fără margini, pe care a îndurat-o familia sa, Gheorghe a început să cerceteze imediat după ce dosarele deportaţilor au fost desecretizate. 

Toţi cei 37 de membri ai familiei Mârzenco locuiau în satul Tătărăşti, din Străşeni. De aici au şi fost deportaţi. 

"Ne-au suit în vagoane de vite, unul peste altul, bătrăn, tânăr, bolnav, copii, acolo nu era de ales", îşi aminteşte Ion Mârzenco.

"Era acolo o ferestruică de unde atâta lumină se vedea şi atât aer", spune Silvia Mârzenco-Ghiaur.

Au fost parte din cel mai mare val de deportări din Basarabia, din 1949, când peste 40 de mii de moldoveni au fost exilaţi în Siberia.