(VIDEO) Aseară s-a deschis concursul muzical "Eurovision 2010"
adăugat 24 mai 2010, 10:07, la Cultură
Aseară s-a deschis oficial cea de-a 55-a ediţie a concursului muzical Eurovision, iar prima semifinală va avea loc marţi, 25 mai. De data aceasta, reprezentanţi ai 39 de state concurează în capitala Norvegiei, Oslo. La doar o săptămână până la marea finală a ediţiei din acest an, utilizatorii de internet par să-şi fi ales deja favoriţii.
Potrivit unui sondaj realizat de Google, în topul melodiilor căutate pe internet sunt piesele Germaniei, Georgiei şi Suediei.
Potrivit clasamentui Google, melodia Satellite al Lenei din Germania ocupă poziţia întâi cu 210 puncte. Pe forumuri şi pe site-ul oficial al competiţiei melodia este cea mai apreciată şi comentată. Pe locul secund se află Georgia cu 248 de puncte, reprezentată de Sofia Nizharadze. Piesa Suediei, interpretată de Anna Bergendahl, s-a clasat pe poziţia a treia cu 155 de puncte.
Reprezentanţii Moldovei la Oslo, Sunstroke Project şi Olia Tira, au acumulat doar 26 de puncte, clasându-se pe locul 24 din 39.
Algoritmul prin care s-a stabilit acest clasament se bazează pe căutarile înregistrate de Google pentru fiecare concurent. Apoi, se calculează scorul pe care fiecare ţară l-ar obţine, dacă ar participa în ziua respectivă la concurs. Punctajul se realizează, la fel ca în competiţie, prin acordarea de puncte de la 1 la 12.
Norvegia a obţinut dreptul de a găzdui festivalul din 2010, după victoria lui Alexander Rybak la concursul din 2009 cu piesa "Fairytale". Statul scandinav a mai fost gazda Eurovision de două ori, în 1986 şi 1996. Potrivit organizatorilor, sistemul de vot va fi diferit în acest an, prin echilibrarea valorii televoting-ului cu voturile juriului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲