(video) Diplomele de studii și titlurile academice vor fi recunoscute în 23 de țări
adăugat 05 ianuarie 2012, 07:35, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Diplomele de studii, titlurile academice și calificările vor fi recunoscute și peste hotare. Guvernul a aprobat astăzi Acordul interguvernamental, care va permite inițierea negocierilor cu 23 de țări.
„Statele cu care vor fi duse negocierile au înregistrat progrese esențiale în domeniul învățământului și de regulă, cetățenii Republicii Moldova emigrează în aceste țări. Din acest motiv, este important ca diplomele de studii să fie recunoscute peste hotare”, a declarat ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi, după ședința Guvernului.
Ministrul Educației a menționat că și în prezent, în unele state străine diplomele de studii sunt luate în considerare, în cazul în care, absolvenții au făcut studiile de masterat peste hotarele Republicii Moldova.
Menționăm că printre țările cu care va fi negociat Acordul interguvernamental privind recunoașterea diplomelor și califăcărilor se numără: Italia, Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia, Norvegia, Bulgaria, Turcia, Finlanda, Cehia, Israel, etc.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲