(Video) Două lacrimi gemene
adăugat 30 octombrie 2010, 07:57, la Cultură
Au fost „Două inimi gemene”, care şi-au iubit până la sacrificiu limba şi neamul.
Au cântat despre mamă, limba romana, dragoste şi prietenie. Și au rămas, pe veci, în memoria noastră drept eroi ai neamului.
Vorbim despre regretaţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici. La ceremonia de comemorare a regretaţilor artişti au venit în acest an persoane de toate vârstele.
Şi acum, după 18 ani de la tragicul accident a celor doi mari luptători oamenii îşi amintesc cum au impulsionat, prin cântec, mişcarea de eliberare naţională.
Cu lacrimi în ochi, oameni în etate au fredonat melodiile pe care altădată le interpretau, alături de cuplul de artişti, pe baricade în momentele de răscruce pentru ţara noastră.
Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-au stins din viaţă în anul 1992. Cei doi se întorceau de la Bucureşti, când, în miez de noapte, maşina în care se aflau a deviat de pe traseu şi s-a oprit într-un copac.
Cuplul de artişti, Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-a unit în anul 1981, pe când erau studenţi.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲