(VIDEO) România merge în finala EUROVISION, Nelly are şanse să-i calce pe urme
adăugat 15 mai 2009, 12:01, la Social
Duminică, 10 mai, la Moscova a fost inaugurată cea de-a 54-a ediţie a Eurovision Song Contest. Pe scenă au evoluat câştigători şi participanţi ai ediţiilor anterioare ale Eurovisionului. În deschiderea evenimentului a cântat Lys Assia (Elveţia), considerată o adevărată legendă a Eurovisionului, câştigătoarea primei ediţii a concursului, care a avut loc în anul 1956.Ediţia din acest an se desfăşoară într-o capitală a extremelor şi opulenţei şi se spune deja că, deşi are loc în plină criză financiară mondială, ediţia din acest an riscă să rămână în istorie drept una dintre cele mai luxoase şi mai exuberante, vehiculându-se că pentru organizarea ei au fost cheltuite în jur de 30,3 mln euro, conform cifrelor prezentate de presa rusă. Potrivit informaţiilor apărute în presă, guvernul federal a alocat 1 miliard de ruble, guvernul Moscovei - aproximativ 200 milioane de ruble, iar Uniunea Europeană de radiodifuziune - mai mult de 135 mln de ruble. Astfel, ediţia din acest an va fi una dintre cele mai costisitoare din istorie.
Cu ocazia Eurovisionului, complexul "Olimpiysky" a suferit modificări. Pentru modernizarea lui s-au cheltuit o jumătate din banii alocaţi - o brigadă de tehnicieni au instalat 2000 de kilometri pătraţi de ecrane, de asemenea, a fost procurat un echipament nou şi o scenă din sticlă.
Scena de sticlă le dă bătăi de cap multor concurenţi, în special concurentelor, care vor încălţa pantofi cu toc. Nu este o excepţie nici reprezentanta noastră, Nelly Ciobanu, căreia i-a luat ceva timp să se obişnuiască cu scena, care este asemenea unui patinoar. În acelaşi timp, delegaţia noastră a cutreierat magazinele pentru a cumpăra un cauciuc special pe care l-a lipit pe tălpile dansatorilor, ca să nu alunece în timpul evoluării.
Marţi, 12 mai, la Moscova, a avut loc prima semifinală a concursului. În urma votului, au fost desemnate zece state care au acces în marea finală. Este vorba de: România, Turcia, Suedia, Israel, Portugalia, Malta, Finlanda, Bosnia şi Herţegovina, Armenia şi Islanda. Nelly Ciobanu, reprezentanta Republicii Moldova, va evolua în cadrul celei de-a doua semifinale, care va avea loc pe 14 mai. Concursul va începe la ora 22.00, ora Moscovei, iar Nelly va evolua în concurs cu numărul 15, alături de concurenţi din Albania, Azerbaidjan, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina. Sperăm să o putem vedea pe vedeta noastră şi în finala din 16 mai.
Reprezentanta Rusiei, ucraineanca Anastasia Prihodiko, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că reprezentanta Moldovei este una dintre favoritele concursului şi una dintre cele mai bune cinci voci prezente la Eurovision în acest an, alături de Patricia Kaas. Sperăm că publicul va aprecia şi va vota pe merit prestaţia reprezentantei noastre, căreia îi dorim mult succes.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲