Anunţăm, în premieră absolută în presa de limbă română de dincoace şi de dincolo de Prut, apariţia primului dicţionar istroromân-italian, semnat de profesorul Antonio Dianich, el însuşi istroromân. Intitulat „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani", dicţionarul a văzut lumina tiparului, în ianuarie 2011, la editura italiană „Edizioni ETS" prin generoasa contribuţie a Departamentului de Lingvistică „Tristano Bolelli" al Universităţii din Pisa.

Cunoşteam, încă din toamna anului 2008, din corespondenţa cu profesorul Antonio Dianich, că dumnealui lucrează, de ani de zile, asupra acestui dicţionar al limbii vorbite altădată în localitatea istriotă Bărşcina. Prilejul cu care ne-am cunoscut la distanţă ne-a fost oferit de o iniţiativă pe care am lansat-o, la 17 aprilie 2008, în calitate de membru al Subcomisiei APCE pentru Minorităţi, împreună cu alţi 33 de deputaţi din 20 de state membre ale Consiliului Europei. Era vorba atunci de proiectul de Rezoluţie privind situaţia culturală dificilă a minorităţii istro-române deosebit de ameninţate, proiect înregistrat oficial la 21 aprilie şi difuzat, în limbile engleză şi franceză (La situation culturelle difficile de la minorité istro-roumaine particulièrement menacée/Difficult cultural situation of the Istro-Romanian minority particularly threatened), ca document al Consiliului Europei cu numărul Doc. 11595.

Prin amabilitatea autorului, valoroasa apariţie bibliografică şi lexicografică ne-a sosit zilele acestea la Chişinău, fapt pentru care nu numai că îi suntem deosebit de recunoscători, dar ne şi vedem obligaţi să o prezentăm deîndată, fie şi scurt, publicului nostru cititor.

Vom începe prin a arăta că dicţionarul domnului Dianich are o dedicaţie. Merită să o reproducem, întrucât aceasta, spre deosebire de toate comentariile şi explicaţiile făcute în italiană, este formulată în dialect istroromân: „Cesta libru fuost-a piseit za uspomena de mea måie Miţa lu Petărhuli, de me ceåce Buojo lu Şceavina, şi de tuoţ briiåni cårli scu restriţ pre tuota luma", adică „Această carte a fost scrisă în amintirea mamei mele Miţa a lui Petărhuli, a tatălui meu Buojo lui Şceavina, şi a tuturor brienenilor care sunt risipiţi în toată lumea".

Dicţionarul cuprinde doar material lexical colectat de-a lungul anilor, printr-un efort susţinut şi exemplar, de la vorbitorii dialectului istroromân care au mai supravieţuit în comuna în care autorul a copilărit sau, mai ales, de la consătenii săi plecaţi în diasporă, în special la New York, unde există o comunitate de câteva sute de istroromâni, fapt reflectat în chiar titlul lucrării: „Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani" („Vlåşchi ce s-a ganeit în Bărşcina", adică „Româna ce s-a vorbit în Bărşcina").

În cele 233 (XXXIV plus 199) de pagini ale sale, lucrarea inserează, pe lângă Vocabularul propriu-zis şi o Culegere de texte în dialect istroromân: o Prefaţă a profesorului Roberto Ajello; Consideraţii generale; o amplă Introducere care include la rândul său o prezentare istorico-geografică şi cultural-spirituală a istroromânilor, a dialectului vorbit de ei, o listă de informatori, tabele cu un număr de 7 verbe conjugate (a vrea (vrea), a avea (vea), a fi (fi), a usca (uscå), a şti (şti), a mânca (muncå), a merge (meare)); un Tabel sinoptic al toponimelor istroromâne cu echivalentele lor italiene şi croate; o Listă a numelor de familii (case) şi a agrotoponimelor care figurează în lucrare. Textele istroromâne şi traducerile lor în italiană sunt grupate astfel: Istorie, Viaţa la ţară, Descântece şi vrăji, Ritmuri şi cântări, Proverbe şi zicători, Anecdote.

Pentru redarea cuvintelor şi textelor în dialectul istroromân, autorul foloseşte un sistem grafic propriu, inspirat din scrierea italiană şi croată, dar şi din alfabetul IPA (International Phonetic Association), ceea ce, la prima vedere, face textul istroromân poate mai greu de recunoscut de către persoanele obişnuite cu scrierea românească.

O informaţie de utilitate. Pentru cei interesaţi să intre în posesia valoroasei lucrări, vom preciza că dicţionarul poate fi livrat prin poştă, la preţul de 20 €. Editura primeşte comenzile în acest sens pe adresa electronică info@edizioniets.com Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza sau la numerele de telefon (+39) 050-29544-503868 şi de fax (+39) 050-20158.

Să revenim însă la prezentarea propriu-zisă a acestui instrument lexicografic unic în felul său. „Dicţionarul se doreşte a fi o arhivă sau un depozitar al limbii aşa cum se vorbea ea înainte de ocupaţia croată şi înaintea plecării în diasporă, cu certitudine nu în iluzia că limba ar putea supravieţui la faţa locului, ci în speranţa că va putea rămâne o mărturie a existenţei ei", spune profesorul Dianich în Introducerea sa. Autorul mai arată, de asemenea: „Acest dicţionar se vrea a fi însă, mai presus de orice, un omagiu adus populaţiei istroromâne, curajului şi tenacităţii cu care şi-a conservat limba de-a lungul secolelor până la limita oricărei posibilităţi omeneşti şi care astăzi, risipită în lume, asistă neputincioasă la agonia ei."

Dicţionarul istroromân-italian elaborat de profesorul Dianich şi publicat acum la Pisa are, fără exagerare, o importanţă inestimabilă pentru lexicografia şi dialectologia română. Această monumentală lucrare ştiinţifică şi instrument practic este rodul efortului unui singur om, efort pe care ar fi trebuit să-l depună instituţii ştiinţifice întregi.

Câteva cuvinte despre autor

Foto: profesorul Antonio Dianich

Se prezintă modest, cu multă zgârcenie şi nostalgie, în acelaşi timp, el însuşi, pe supracoperta lucrării: „Sunt un istroromân născut la Fiume în 1933. În 1949 a trebuit să-mi părăsesc ţara. Sunt licenţiat în Limbi Clasice al Universităţii din Pisa şi al Şcolii Normale Superioare din aceeaşi localitate. Am predat întotdeauna limbile italiană şi latină în licee din Italia, dar şi la cele din Madrid sau din Istanbul. Actualmente sunt pensionar: locuiesc la Pisa, dar am scris această carte la umbra măslinilor din Casa di Cimitagna, la poalele altui Munte Mare (Monte Maggiore), unde creşte şi rodeşte cele mai bune prune un pom pe care l-au adus cu ei din Istria părinţii mei pe când era doar un puiete cu două frunze palide." Vom adăugă faptul că profesorul istroromân Antonio Dianich este fratele unui mare teolog şi prelat romano-catolic, Severino Dianich, vicar al Arhiepiscopiei de Pisa.

Profesorul Dianich mai scrie, cu evidentă bucurie şi durere în suflet: „Istroromânii, un grup lingvistic minuscul din Istria, în a cărui istorie nu este cert aproape nimic cu excepţia dureroaselor întâmplări din ultimul război, care a determinat o dramatică plecare a lor în diasporă, au locuit pe dealurile din jurul lacului Felicia, iar acum, după întremarea lor din anii 1930, locuiesc într-o vale însorită de la poalele Muntelui Maggiore: o mică, săracă, dar fericită Arcadia, l'hortus conclusus-ul vieţii lor, al cântecului şi al graiului lor deosebit.

Acum însă vechile case de piatră, adesea având acoperişuri de stuf, sunt ocupate de persoane venite de pe aiurea: doar câţiva bătrânei care au rămas, căci nu i-a lăsat inima să plece, încă mai vorbesc bătrânul grai. Printr-o minune a istoriei, supravieţuieşte la New York o mică colonie, sortită şi ea să se stingă. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să recuperez din propriile-mi amintiri şi din cele ale unor ţărani forţaţi să devină cetăţeni ai unei mari metropole, relictele unui naufragiu fatal. Cartea de faţă se doreşte a fi o arhivă a ceea ce încă supravieţuieşte din cultura ultimilor istroromâni şi, în mod deosebit, din limba lor (şi a mea) aflată pe moarte.

Mai este însă şi o „frumoasă călătorie de suflet" în autobiografia mea, o elegie pentru sfârşitul unei lumi, al lumii noastre istroromâne."

Aceste cuvinte, scrise cu atâta suflet, concentrează în ele drama comunităţii istroromâne şi ne scutesc de datoria de a mai adăuga ceva.

Şi totuşi... Merită totuşi să lansăm cu această ocazie, a apariţiei primului dicţionar istroromân-italian, alcătuit de un istroromân, o frumoasă provocare... Multă lume s-ar gândi, poate, la aşa ceva. Dacă aş fi din Bucureşti şi ar depinde de mine, aş căuta, fără ezitare, să răsplătesc, în numele tuturor românilor, efortul distinsului profesor Antonio Dianich, cel mai mare intelectual istroromân în viaţă. Cultural vorbind, Domnia sa a făcut pentru istroromâni ceea ce un alt distins profesor, Petar Atanasov de la Skopie (Macedonia), a făcut (şi face) pentru megleno-români. Dacă profesorul Andrei Glavina a fost, la începutul secolului XX, primul apostol al isroromânilor, profesorul Antonio Dianich este acum, la venerabila vârstă de 77 de ani, ultimul lor patriarh şi apostol.

O lansare de carte în Bucureşti şi în alte centre culturale ale ţării, cu participarea autorului, şi o reeditare a dicţionarului în România, cu alfabet românesc ar fi de luat în seamă.

Probabil că nici Academia Română şi nici Preşedintele României nu ar greşi deloc dacă şi-ar opri atenţia şi generozitatea asupra acestui om care are meritul real de a fi contribuit exemplar la cunoaşterea şi, poate, supravieţuirea comunităţii istroromâne aflate în agonie sub ochii neputincioşi (şi nepăsători?) ai Statului (naţional) Român.

Un material realizat de Vlad CUBREACOV, Chisinau, Basarabia

Nota autorului: Dialectul istroromân este unul dintre cele 4 dialecte istorice ale limbii române (alături de dialectele megleno-român, aromân şi daco-român).

Organizaţia internaţională UNESCO a inclus dialectul istroromân în Cartea Roşie a limbilor în pericol (UNESCO Red book on endangered languages), amintind că este grav periclitat, întrucât nu există administraţie, învăţământ, presă sau biserici în acest dialect istoric al limbii române.

Zona locuită de istroromâni este cunoscută până astăzi şi ca regiunea Ciceria, fapt pentru care aceşti confraţi ai noştri mai sunt numiţi şi Cici. Unii le mai spun onomatopeic Ciribiri (după cuvintele pronunţate dialectal „cire"/cine şi „bire"/bine). Ei îşi spun astăzi Vlåhi,iar din vechime şi până nu demult şi-au spus Rumâri sau Rumeri. Cele mai recente ediţii ale marilor enciclopedii ale lumii, precum şi UNESCO ne prezintă cifre care variază între 500 şi 1500 de vorbitori concentraţi în special în opt localităţi din partea croată a peninsulei Istria şi în două localităţi din partea slovenă a peninsulei. Potrivit altor surse, numărul vorbitorilor de istroromână ar fi şi mai mic. Oricum, acesta este în declin continuu. În Croaţia istroromânii locuiesc în satul Žejane/Jeiăni (cea mai mare dintre toate localităţile istroromâne, situată la nord de Muntele Mare sau Maggiore/Učka) din plasa Mune, judeţul (županija) Primorsko-goranski, precum şi de satul Šušnjevica/Şuşneviţa sau Val d'Arsa şi cătunele Brdo/Bârda, Jesenovik/Sucodru, Nova Vas/Nosela, Kostračani/Costerceani, Letaj/Letai şi Zankovci din plasa Kršan/Crişan, judeţul (županija) Istria, iar în Slovenia este vorba de localităţile Golac şi Polijane.

Andrei Glavina, supranumit „Apostolul istroromânilor", a înfiinţat şi a condus între 1921 şi 1925 la Šušnjevica/Şuşneviţa şcoala „Împăratul Traian" cu predare în dialectul istro-român şi în româna literară, tot el fiind şi autor al primei cărţi de rugăciune în dialectul istroromân. Istroromânii sunt romano-catolici. Printre marile personalităţi date de istroromâni se numără: Matei Vlăhici (1520-1575), teolog protestant de limbă latină şi germană din secolul XVI, primul şi cel mai de încredere colaborator al lui Martin Luther; Nicolae Teslea (1856-1943), devenit cunoscut ca Nicola Tesla (în croată şi în alte limbi), recunoscut unanim pe plan mondial ca cel mai mare inventator al secolului XX şi supranumit „extraterestrul român". Nicolae Teslea a înregistrat peste 1200 de invenţii de o tehnicitate ce surclasa contemporaneitatea şi care sunt aplicate abia acum, în secolul XXI. În SUA foarte multă lume spune că numele corect al secolului XXI este Nicolae Teslea.

Printr-o Decizie a Ministerului croat al Culturii din 27 august 2007 graiurile istroromâne (Istro-rumunjski govori (vlaški i žejanski)) au fost declarate drept bun cultural nematerial şi incluse în Lista bunurilor culturale nemateriale protejate (Lista zaštićenih nematerijalnih kulturnih dobara), care cuprinde orice bun care s-a înrădăcinat ca tradiţie şi prezintă valoare deosebită sub aspect ştiinţific, etnografic, sociologic, antropologic sau lingvistic. În afara acestui act declarativ, nici o altă măsură practică nu a fost întreprinsă în vederea salvării graiurilor istroromâne.