Vladimir Ţurcan: PCRM are dreptul la cel puţin una din funcţiile de vârf
adăugat 18 august 2009, 12:09, la Alegeri 2009
Deputatul ales pe listele PCRM, Vladimir Ţurcan, fostul prim-vicepreşedinte al Parlamentului, a declarat că vede atingerea unui consens cu Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) numai prin negocieri. PCRM îşi doreşte măcar una din cele trei funcţii principale în stat: preşedinte, speaker sau premier.„Pentru PCRM au votat peste 700 mii de alegători. Avem dreptul moral ca una din funcţiile de vârf să ne revină”, a spus Vladimir Ţurcan.
„Numai prin negocieri vom găsi soluţiile necesare pentru guvernare. Dialogul poate avea loc într-un restaurant sau la o masă rotundă. Cred că aici este un ping-pong de cuvinte”, a spus Ţurcan, comentând declaraţiile liderilor AIE, potrivit cărora nu vor exista negocieri cu PCRM, ci doar dialog.
„Procesul de negocieri va fi unul anevoios, pentru că nu toţi politicienii sunt maturi şi responsabili”, crede Vladimir Ţurcan. „Noi dorim să ne întâlnim, să nu discutăm la distanţă. Este necesar să depăşim ambiţiile şi să nu uităm că în spatele fiecărui partid sunt oameni în aşteptare încă din decembrie 2008, înainte de începerea campaniei electorale”, a mai spus acesta.
PCRM insistă ca preşedinte de ţară să devină o persoană apolitică, care „să nu fie un ostatic al vreunui partid politic”.
Întrebat cât va mai aştepta PCRM întâlnirea cu AIE, Vladimir Ţurcan, a spus că atât cât va fi nevoie. „Eu cred că cele patru partide nu au finisat negocierile între ele, cred că nu au ajuns încă la un numitor comun, dar, repet, noi suntem în aşteptare. Într-o societate normală, când e vorba despre pornirea unui dialog, nu trebuie să ne certăm până în ultima zi”, a adăugat parlamentarul.
Săptămâna aceasta va avea loc o şedinţă a CC al PCRM. Vladimir Ţurcan a confirmat acest lucru, dar a refuzat să ofere mai multe detalii, invocând că nu este membru de partid.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲