Vom avea cale ferată cu ecartament european
adăugat 25 martie 2011, 13:20, la Social • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
O cale ferată cu ecartament european va fi construită pe segmentul Chișinău-Ungheni. Anunțul a fost făcut de către premierul Vlad Filat, care s-a întâlnit la Bruxelles cu vicepreședintele Comisiei Europene și Comisar pentru Transport, Siim Kallas.
„Am avut discuții despre setul de proiecte transmis de Moldova Comisiei Europene în domeniul transportului, inclusiv proiect ce ține de electrificarea căii ferate și construcţia unei linii de cale ferată cu ecartament european pe segmentul Chișinău-Ungheni”, a declarat Filat.
Premierul a precizat că procesul de construcție a drumului de fier va începe când va fi gata proiectul și când vor fi identificate sursele de finanțare.
„Este un proiect vital pentru Republica Moldova. Urmează să fim racordați nu doar sub aspectul rețelelor energetice, dar și în ceea ce ține de transport. Asta înseamnă infrastructură a drumurilor terestre, comunicare perfect europeană aeronautică, dar și cea feroviară”, a mai adăugat Filat.
În context, oficialul european a comunicat că în cel mai scurt timp Comisia Europeană va transmite spre aprobare statelor membre ale Uniunii Europene decizia de a iniția negocierile cu Republica Moldova privind aderarea la Spatiul Aeronautic Comun European.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲