
Voronin către Comisia de la Veneţia: „Consensul trebuie găsit până la 16 iunie”
adăugat 18 mai 2010, 15:38, la Social

Liderul Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a avut, marţi, o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei de la Veneţia, condusă de Thomas Markert, secretarul adjunct al instituţiei.
Potrivit unui comunicat al PCRM, discuţiile s-au axat în mare parte asupra viziunilor de depăşire a crizei politice din Moldova.
Voronin i-a informat pe reprezentanţii Comisiei de la Veneţia că PCRM nu poate accepta varianta de modificare a art.78 (care reglementează procedura de alegere a şefului statului), propusă de Alianţa pentru Integrare Europeană, din motiv că, la momentul actual, o asemenea abordare nu va simplifica ci din contra, va îngreuna procedura de alegere a şefului statului iar criza politică s-ar putea acutiza.
În acelaşi timp, Vladimir Voronin a subliniat faptul că până la 16 iunie, şeful statului în exerciţiu urmează să solicite Curţii Constituţionale avizul asupra circumstanţelor ce justifică dizolvarea Parlamentului.
Voronin a specificat că PCRM este deschis pentru dialog şi că salută o mediere din partea experţilor şi reprezentanţilor Consiliului Europei. În acelaşi timp, Voronin a menţionat că este necesar ca un consens să fie găsit până la 16 iunie a.c
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲