Ziariştii care au câştigat procesul la CEDO au salvat onoarea breslei din R. Moldova
adăugat 19 septembrie 2009, 14:17, la Social
Ziariştii care au câştigat procesul la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) împotriva cenzurii de la Compania publică Teleradio-Moldova (TRM) au salvat onoarea jurnaliştilor din R. Moldova. Anume ei au fost primii care au anunţat, în anul 2002, despre pericolul instaurării cenzurii şi dictaturii în R. Moldova. Părerea aparţine analiştilor politici, Petru Bogatu, Nicolae Negru şi Veleriu Saharneanu, transmite Info-Prim Neo.Potrivit surselor citate, rebobinarea evenimentelor demonstrează că regimul Voronin a mers treptat spre instaurarea dictaturii în mass-media. Jurnaliştii de la TRM au demonstrat curaj chiar în condiţiile în care televiziunea a fost ocupată de poliţiştii din structurile speciale SCUT şi FULGER. În acele zile, Voronin a avut o întâlnire cu protestatarii şi le-a promis că nu vor mai exista cenzurări ale materialelor, dar nu şi-a îndeplinit promisiunea. Jurnaliştii au fost daţi afară, iar situaţia la TRM la capitolul cenzură este astăzi mai rea decât a fost în 2002.
Nicolae Negru spune că Voronin a acţionat mişeleşte, pe furiş până a sugrumat toată libertatea, tot ce respira altfel. Dacă Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) nu va trage concluziile respective din învăţămintele acestui caz, ea nu-şi va îndeplini misiunea de asigurare a unui stat democratic, spune analistul politic.
Preşedintele Uniunii Jurnaliştilor, Valeriu Saharneanu, susţine că Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) datorează victoria în alegeri şi curajului presei independente, care a netezit drumul liberal-democraţilor spre victorie. „Presa democratică, în starea ei marginală pe care a avut-o în anii guvernării comunist, a avut de spus un cuvânt greu”, a afirmat Saharneanu.
La rândul său, Petru Bogatu spune că presa independentă a creat opinia publică, a adus o stare de spirit, a incitat setea de libertate a cetăţenilor R. Moldova şi interesul public de a obţine o schimbare. După alegerile din 5 aprilie, când comuniştii aveau nevoie doar de un vot pentru a se instaura încă pe 4 ani la guvernare, cele patru partide liberal-democrate au rezistat presiunilor datorită inclusiv opiniei publice mediatizate de presa independentă.
Cei trei analişti politici susţin că TRM trebuie să fie una cu adevărat publică, să organizeze dezbateri cu participarea majorităţii parlamentare şi a opoziţiei ca cetăţenii să cunoască adevărata situaţie din R. Moldova. Mai mult, ei consideră că trebuie făcute modificări în legislaţie pentru ca nici o forţă politică venită la putere să nu aibă dreptul să influenţeze politica editorială a Companiei publice.
CEDO a pronunţat joi, 17 septembrie, decizia în cazul Manole şi alţii c.Moldovei prin care a constatat în unanimitate violarea dreptului la libera exprimare cu referire la situaţia de la IPNA Teleradio-Moldova în anul 2002.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲