Ziaristul fără conştiinţă
adăugat 12 martie 2010, 09:31, la Istorie / Ştiinţă
INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ. Un soft pus la punct de doi profesori americani scrie ştiri sportive în stilul celor transmise de agenţia Associated Press.
Stats Monkey, programul dezvoltat de profesorii americani Larry Birnbaum şi Kristian Hammond, ar putea deveni, într-o bună zi, coşmarul jurnaliştilor din întreaga lume. După ce, în ultimele decenii, tot mai mulţi muncitori s-au văzut înlocuiţi de roboţi, acum a venit şi rândul ziariştilor să se teamă că şi-ar putea pierde locul de muncă.
Asta pentru că Stats Monkey, „ascuns” în reţeaua de calculatoare din laboratorul de informatică al Universităţii Northwestern (din Evanston, statul Illinois), este deja capabil să scrie cronica unui meci de baseball, fără greşeli gramaticale. Şi nu se va opri aici. Softul urmează să fie adaptat pentru a acoperi sporturi precum fotbalul american şi baschetul, dar şi domeniul economic, scrie cotidianul francez „Le Monde”.
Cum ia naştere un articol pentru pagina de sport
Stats Monkey începe să lucreze imediat după ce este setat să urmărească un anumit meci. În primă fază, începe să descarce datele brute disponibile pe siteurile de profil: evoluţia scorului, acţiunile individuale ale jucătorilor, incidentele din timpul partidei etc. Apoi sortează acest volum de informaţii şi „reconstruieşte” desfăşurarea meciului în limbaj informatic.
La final, Stats Monkey îşi încarcă vocabularul dintr-o bază de date care conţine lista expresiilor-standard, cuvintelor-cheie şi figurilor de stil specifice presei sportive şi redactează articolul.
Materialele sunt semnate „The Machine” şi seamănă cu cele de pe fluxul agenţiei de presă Associated Press, spune Nick Allen, un informatician care a contribuit şi el la dezvoltarea softului.
Interes la „Chicago Tribune”
Directorul departamentului on-line al publicaţiei „Chicago Tribune”, Bill Adee, s-a aflat recent la Evanston pentru a analiza o portunitatea unei colaborări cu profesorii Birnbaum şi Hammond.
„Provocarea constă în integrarea valorilor clasice ale jurnalismului în aceste noi instrumente de lucru”, spune Adee, referindu-se la Stats Monkey.
AJUTOR. Versiunea comercială a Stats Monkey va fi disponibilă în curând
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲