
Ziua Natională a României, sărbătorită şi de Google
adăugat 01 decembrie 2009, 18:38, la Alegeri 2009

1 decembrie este Ziua Naţională a României, potrivit Constituţiei din 2003, articolul 12, alineatul 2. Această zi a fost adoptată anterior, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, fiind o sărbătoare publică a României.
La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România.
Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureş, Crişana, Sătmar, ţinut cunoscut şi sub denumirea Partium, adică "părţile" dinspre Ungaria, alăturate după mijlocul secolului al XVI-lea nucleului istoric de pe podişul transilvan, constituind împreună Principatul Transilvaniei. Adică: judeţele (comitatele) Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor şi Arad.
Ambele acceptiuni sunt corecte.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
2) <<La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul si Tara Ungureasca (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România>>.