15 poliţişti au fost suspendaţi din funcţie pe durata desfăşurării anchetei în cazul 7 aprilie
adăugat 03 aprilie 2010, 17:00, la Eveniment
Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/ 15 colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne au fost suspendaţi din funcţie pe durata desfăşurării anchetei deschise în baza evenimentelor din 7 aprilie şi a acţiunilor poliţiei în acea perioadă. Acest lucru a fost anunţat astăzi de către premierul Vlad Filat după o vizită la Ministerul de Interne, transmite MOLDPRES.
În cadrul vizitei, Vlad Filat a luat cunoştinţă cu raportul privind activitatea Ministerului de Interne. Întrevederea a durat mai mult de o oră şi s-a desfăşurat fără accesul presei. La ieşire, Prim-ministrul a declarat că a fost luată decizia ca toţi cei care au fost implicaţi în reţinerile din aprilie 2009 să fie suspendaţi din funcţie pentru ca ancheta să poată fi dusă pînă la sfîrşit, iar în urma acesteia să fie stabilit gradul de vinovăţie a fiecăruia şi sancţiunile prevăzute de lege.
Nici Premierul, şi nici ministrul Afacerilor Interne nu au făcut public numele poliţiştilor suspendaţi sau dacă sînt persoanele identificate de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă în filmările dezvăluite la 1 aprilie. "Sînt persoane care nu sînt prezente în acele imagini, dar în perioada respectivă erau în funcţii de răspundere şi se aflau în acel perimetru", a declarat Vlad Filat.
La rîndul său, Victor Catan a menţionat că din ziua în care au fost făcute publice imaginile, jumătate din aceste 15 persoane au depus benevol cererea de suspendare. El mai adăugat că o parte din cei suspendaţi din activitate sînt colaboratori ai Comisariatului General de Poliţie, dar şi colaboratori ai Brigăzii cu destinaţie specială "Fulger". "Există principiul nevinovăţiei şi numind familiile persoanelor respective pot influenţa negativ asupra urmăririi penale, de aceea nu pot să dau nume. Sancţiunile vor fi aplicate numai în cazul stabilirii concrete a faptului săvîrşit", a precizat Catan.
Ministrul de Interne a mai declarat că din toate învinuirile aduse colaboratorilor poliţiei nu a văzut, deocamdată, componenţa infracţiunii. Potrivit ministrului, poliţiştii ar putea fi sancţionaţi disciplinar, administrativ sau penal, în cazul demonstrării infracţiunii penale, notează MOLDPRES.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲