![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (0)
Tipăreşte
Sus
23 august 1939 - o zi fatidica pentru România. S-au implinit 70 de ani de la semnarea pactului Molotov-Ribbentrop, iar consecintele lui inca se mentin pentru tara noastra
adăugat 24 august 2009, 08:23, la Opinii / Editoriale
„Parlamentele multor state... considera întelegerea încheiata la 23 august 1939, între Guvernul URSS si Guvernul Germaniei, ca nula ab initio si cer lichidarea consecintelor politico-juridice ale acesteia”(Declaratia de Independenta, 27 august 1991)De câte ori a fost condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov? De multe ori. Si în multe locuri. De fiecare data când a existat sansa unui protest antisovietic sau de fiecare data când populatiile ocupate de regimul comunist au dorit sa-si marcheze ferm despartirea de Imperiul Rosu. Pactul Ribbentrop-Molotov este un reper pe care înca nu îl putem evita.
Simbolistica eliberarii
Deloc întâmplator, atunci când perestroika le-a permis, primul gest politic colectiv pe care l-au facut balticii a fost protestul împotriva ocupatiei sovietice si revendicarea statalitatii pierdute. În 1986 si 1987 au iesit în strada, iar în 1989 a intrat în istorie lantul uman de 600 de km de-a lungul Tarilor Baltice (circa un milion si jumatate de oameni s-au tinut de mâini pentru 15 minute). S-a contestat momentul negru de la care a pornit totul, adica Pactul Ribbentrop-Molotov… La 24 decembrie 1989, deputatii poporului din URSS condamnau semnarea Protocolului aditional al Tratatului din 1939. În stânga Prutului, a devenit evident ca suveranitatea si independenta R. Moldova decurge inclusiv din respingerea politico-juridica a Pactului. România reactioneaza si ea, la 24 iunie 1991, când Parlamentul adopta Declaratia privind Pactul Ribbentrop-Molotov si consecintele acestuia pentru tara noastra, condamnându-l „în numele poporului român”. La 28 iunie, acelasi an, are loc la Chisinau Conferinta internationala „Pactul Molotov-Ribbentrop si consecintele sale pentru Basarabia”, care pune în uz formula sugestiva: „Pactul Molotov-Ribbentrop”. În iulie 2003, acordul din 1939 este repudiat inclusiv în Declaratia comuna a ministrilor afacerilor externe român si rus, semnata odata cu Tratatul politic de baza bilateral. În mai 2005, într-un interviu acordat unei publicatii din Rusia, Regele Mihai cerea condamnarea oficiala a Pactului Ribbentrop-Molotov. În acelasi an, cu ocazia implinirii a 65 de ani de la anexarea Basarabiei si Nordului Bucovinei, Traian Basescu a condamnat Pactul, iar în 2007 îl condamna din nou, în fata Parlamentului de data asta (dupa ce, în 2006, a condamnat comunismul). În mai 2009, într-o declaratie publica în fata reprezentantilor autoritatilor locale de pe ambele maluri ale Prutului, presedintele român mai invoca o data Pactul din 1939 ca definitoriu pentru relatia României cu R. Moldova.
Au exactitatea, dar nu au adevarul
Prima replica atunci când vine vorba despre Tratatul de neagresiune ruso-german este legata de statutul documentului. Juridic, este inutilizabil. Tratatul a fost nul de la început, dar devine caduc prin agresiunea Germaniei împotriva URSS, din 22 iunie 1941, iar Tratatul de pace de la Paris, de la 10 februarie 1947, plus alte documente bilaterale semnate de România cu URSS, îl fac inoperant. Ceea ce nu poate fi contestat. Dar, în aceste conditii, devine greu de înteles de unde atâta indignare împotriva celor care repudiaza acest tratat, oricum caduc din punct de vedere juridic? O singura mostra: dupa documentul de contestare din Parlamentul României, Sovietul Suprem din Ucraina adopta o Declaratie în care sustine ca, prin gestul parlamentarilor români, „se avanseaza de fapt pretentii teritoriale fata de Ucraina... Este vorba despre Bucovina de Nord si regiunile de lânga Dunare, pamânturi ucrainene autentice(?), ocupate(?) în 1918 de România monarhista si realipite mai târziu Ucrainei sovietice”. Dincolo de acest delir, problema e de fond. Daca Pactul e caduc, de ce îl mai invocam sau de ce îl mai contestam? O stim cu totii, chiar daca nu o rostim de fiecare data.
Dincolo de faptul ca a revelat, odata în plus, cinismul sferelor de influenta si faptul ca Rusia ramâne Rusia, chiar si în tricoul rosu al URSS, este evident ca Pactul a dat sugestii limpezi pentru viitoarea arhitectura geopolitica a continentului. De acolo s-au inspirat cei care, prin 1944-1945, au redesenat hartile la finele razboiului mondial, adica rusii, englezii si americanii. Iar duhul lui 1939 a învaluit evident si indecent Tratatul de pace de la Paris din 1947. Alura frontierelor statelor din regiune este direct determinata de întelegerea Hitler-Stalin. Sovieticii au surprins toata lumea - inclusiv ziarul “Pravda!” - când au decis, la 2 august 1940, ca noua RSS Moldo-veneasca, „fabricata” în spiritul acordului din 1939, va cuprinde doar jumatate din fosta RASS Moldoveneasca, si doar partea centrala a Basarabiei. Moscova stia ce face: dincolo de lobby-ul ucrainean, era interesul ei ca nou-creata republica - locuita de români moldoveni, nu de slavi! – sa fie cât mai mica si dependenta posibil. Si în nici un caz sa controleze gurile Dunarii sau strategicul port de la Odesa. Odata constituita, RSSM devine, dupa 1944, parte a URSS, iar dupa caderea URSS devine R. Moldova de azi.
Astazi, Pactul Hitler-Stalin e viu pentru ca e vie ideologia absurda care l-a generat. Nu în zadar la Chisinau, pâna mai ieri, presedintele Voronin repeta ca un papagal, oriunde se ducea: „Pactul nu are nimic cu R. Moldova si cu zona geografica numita, în România, Basarabia... Aceasta zona a fost unita cu forta de catre regimul din Bucuresti de atunci si pâna în 1940 a fost sub ocupatie. La 1940 a fost eliberata Moldova, care a fost ocupata de România. Aceasta e istoria, cum n-ar dori aceleasi forte iste s-o întoarca si s-o suceasca. Eu le-am explicat aceasta istorie si rusilor si lui Putin…”.
Românii mai au un motiv sa discute anul 1939. Caci e o discutie despre ei, despre o parte decupata a constiintei lor de sine, indiferent pe ce mal al Prutului s-ar afla astazi. Avertismentele lui Iorga din acel Consiliu fatidic – sa nu se cedeze Basarabia fara lupta - au fost corecte. Mesajul istoricului nu viza atât strategia militara, cât memoria noastra colectiva.
O memorie colectiva fracturata
A ceda fara lupta înseamna a învata sa uiti. Dupa faimosul ordin din 22 iunie 1941, România a revenit relativ repede în Basarabia si Bucovina, dar acest episod nu a mai avut posibilitatea sa fie digerat de metabolismul constiintei nationale. Maresalul Antonescu, aliatul nemtilor, a fost eliminat din discursul public si din manualele de istorie dupa ocupatia comunista, împreuna cu tot dosarul Basarabia.
Dupa ’90, recalibrarea memoriei colective pe acest dosar s-a facut greu, inclusiv pentru ca Maresalul Antonescu este tot la index, tot fara drept de a deveni reper national asumat… Daca ar fi putut cineva sa recupereze relatia simbolica cu Basarabia dupa 1989, aceasta ar fi fost Casa Regala. Dar ea s-a ferit, în realitate, de aceasta sarcina, ratând o enorma posibilitate de recuperare si acreditare publica a însesi simbolisticii monarhice. E greu de cladit când ai asemenea handicap, de aceea, condamnarea repetata a Pactului din 1939 are, pentru români, si o functie curativa.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}