Alianţa PLDM-PD-PL s-a constituit! Rusia trimite emisari pentru a face presiuni asupra lui Lupu
adăugat 30 decembrie 2010, 13:00, la Eveniment • Articol publicat de Vlad Durnea
„Alianţa Filat-Lupu-Ghimpu practic există, s-a constituit, urmează doar procedura formală de semnare a documentelor de constituire" - aceasta este declaraţia făcută de un reprezentat al PCRM care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Declaraţia a fost făcută in dimineata zilei de 30 decembrie înainte de ora 08 când reprezentanții PD și PCRM urmau să se întâlnească Nobil Club pentru negocieri, scrie timpul.md, preluat de Romanian Global News.
Potrivit acestei surse grupurile de experţi ale PLDM, PDM şi PL au lucrat astă-noapte până la ora 3 într-un hotel de elită din centrul Chişinăului, posibil acelaşi Nobil Club unde ieri toată ziua PDM a negociat cu PCRM. Au fost puse la punct toate detaliile şi au fost pregătite pentru semnare documentele de constituire a AIE 2 formată din PLDM-PDM-PL. Decizia PDM de a participa la respectiva coaliţie va fi luată azi de către Consiliul naţional al acestui partid. Există ferma convingere că această decizie va fi votată unanim.
Emisari de la Kremlin
Potrivit sursei citate, aseară a venit la Chişinău pe calea aerului un grup de experţi din partea Administraţiei prezidenţiale de la Kremlin care s-a întâlnit cu conducerea PD pentru a exercita presiuni în vederea constituirii unei alianţe cu comuniştii. Sursele noastre de la Aeroportul Chişinău ne-au confirmat faptul că aseară într-adevăr s-a înregistrat o rută charter Moscova-Chişinău. Conducerea PCRM e în derută şi, deocamdată, nu doreşte să comunice cu presa. „Nici nu mai are sens, odată ce decizia PD de a participa la constituirea unei alianţe de centru-dreapta este un fapt săvârşit", a mai precizat sursa.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲