Dacă analizăm cu atenţie ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Chişinău, nu putem să nu constatăm prezenţa foarte activă a „factorului rusesc". E adevărat, acest factor nu a lipsit niciodată din viaţa politică de la noi, de data aceasta însă el s-a manifestat mai deschis şi mai agresiv, pe mai multe planuri. Unii analişti politici au văzut, şi se pare nu fără temei, urma Moscovei chiar şi în asasinarea lui I. Turcan, şeful Federaţiei de Tenis din R. Moldova - „caligrafia" asasinatului e rusească, aminteşte prea mult de stilul kaghebist al omorurilor la comandă.

Dar să rămânem în planul strict politic al evenimentelor. Să începem cu Nota Ministerului rus de Externe în care este criticată activitatea CEC de la Chişinău şi a observatorilor internaţionali care au monitorizat scrutinul din 5 iunie. În stil curat rusesc, fără a plăti tribut fineţurilor diplomatice, Moscova, de parcă s-ar referi la rezultatele alegerilor în Duma orăşenească din Tambov, semnalează „neregulile" care au fost „admise" în scrutinul de duminică din Chişinău. (Rusia ne dă lecţii de democraţie electorală! Ha-ha-ha!).

Dacă Dodon câştiga, fireşte că această Notă nu ar fi apărut! Spunem aceasta fiindcă în toate câte s-au întâmplat săptămâna trecută la Chişinău „licăreşte" numele lui Dodon; se creează impresia că acest Dodon nici nu realizează în ce joc politic a fost băgat şi că a fost băgat pe post de păpuşă.

Ministerul de Externe de la Chişinău a reacţionat prudent, calm, fără a încerca să inflameze situaţia. Cred că a procedat corect şi înţelept, nu este exclus că ruşii aşteptau o reacţie mai „nervoasă", fiindcă anume o asemenea reacţie le-ar fi convenit.

La finele săptămânii, Ambasada Rusiei de la Chişinău organizează o recepţie cu prilejul Zilei Naţionale a Rusiei, în cadrul căreia ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, i-a oferit cuvântul lui Vladimir Iastrebciak, prezentându-l drept „şeful diplomaţiei transnistrene". Ca reacţie, reprezentantul Ministerului de Externe de la Chişinău a părăsit demonstrativ sala, exemplul său fiind urmat de ambasadorii UE şi al SUA. Ce a fost, se frământă acum analiştii politici - un incident, un accident, o gafă - şi care a fost miza gestului? Fără a cădea pradă emoţiilor şi patimilor, nu este serios să admitem că incidentul e o gafă inocentă a ambasadorului Kuzmin; această „vulpe ochioasă" a diplomaţiei ruseşti are suficientă experienţă pentru a nu gafa.

Chiar dacă unii încearcă să atenueze gravitatea gestului, lucrurilor trebuie să le spunem pe nume: e vorba de o acţiune premeditată, gândită din timp la Moscova.

Încercarea lui Kuzmin de a-l prezenta pe Iastrebciak drept egal între egali cu şefii misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău este o diversiune, dar, concomitent, şi o ordinară provocare rusească. Care este miza acestei diversiuni? Trebuie să spunem că nu e vorba doar despre o singură miză, ci de mai multe, ruşii ochesc într-un punct, dar bat în zece! Bineînţeles că una dintre mize, poate cea principală, a fost cea electorală. Dodon este păpuşa Moscovei, şansele lui de câştig în turul doi sunt problematice, votanţii lui Dodon, în majoritatea lor etnici ruşi, trebuie mobilizaţi! Miza Moscovei este răsturnarea Alianţei, organizarea alegerilor anticipate, readucerea comuniştilor la putere, iar fără victoria lui Dodon aceste visuri nu se pot împlini.

Că anume aceasta e miza principală - răsturnarea Alianţei - ne-o demonstrează şi ultimul „protest" organizat de Voronin, lozinca principală fiind „Jos Alianţa!". Un scandal diplomatic de proporţii ar fi tensionat situaţia la Chişinău, i-ar fi mobilizat pe votanţii lui Dodon, le-ar fi dat curaj, asigurându-i că „Rusia e cu noi". Dacă Dodon pierde, Alianţa are şanse de supravieţuire, iar această perspectivă nu intră în planurile ruşilor. Pentru Moscova, victoria lui Dodon înseamnă totul - şi alegeri anticipate, şi instabilitate, şi haos, şi stoparea oricărui început de reformă, şi disperare, şi o guvernare controlată total de Moscova.

Există, evident, şi o altă miză a provocării lui Kuzmin - tensionarea situaţiei în problema Transnistriei, dar şi această miză se înscrie în logica tradiţională a diplomaţiei ruseşti de a-şi marca, precum fiarele din pădure, din când în când teritoriile. Prin acest gest, Moscova le reaminteşte Europei şi americanilor cine e stăpân aici şi le dă de înţeles că nu are de gând să cedeze nimic.

Cred că şi de data aceasta diplomaţia de la Chişinău a procedat corect. Chişinăul nu s-a lăsat provocat, dar a pus cu mult calm diagnosticul corect: gestul Moscovei este „o jignire naţională". Unii comentatori ar fi vrut să „punem mâna pe săbii", consider însă că orice isterizare a situaţiei convine numai Moscovei. Chişinăul trebuie să-şi urmeze propria agendă: câştigarea alegerilor în turul doi, neadmiterea alegerii lui Dodon în fruntea Chişinăului. Numai astfel este posibilă supravieţuirea Alianţei, evitarea alegerilor anticipate şi asigurarea vectorului proeuropean al R. Moldova.

Aceasta este miza noastră în alegerile de duminică. Vom fi în stare să-i demonstrăm Moscovei că ne putem urma propria agendă? Aceasta-i întrebarea.