DOCUMENTE // Jandarmii români nu i-au trimis prin ocnele României pe slugoii sovietici, nu le-au ridicat în noapte soţiile şi copiii din culcuşul lor cald şi nu le-au confiscat averile, nu i-au pus la zid, ci doar i-a cercetat câteva zile, apoi i-a eliberat 

Motto:

Stau de vorbă doi basarabeni. Unul zice:

- Nu-mi plac românii iştia deloc. Până în 1940 l-au bătut pe tatăl meu chiar în pragul casei.

- Şi unde e tatăl tău după `40? – întreabă celălalt.

- L-au luat ruşii şi l-au împuşcat undeva prin Siberia…

Dezmăţul poliţiei lui Voronin după manifestaţiile din 7 aprilie 2009 mai stăruie şi astăzi în memoria noastră. Sute de tineri nevinovaţi au fost arestaţi abuziv, apoi întemniţaţi, torturaţi, maltrataţi şi condamnaţi pe nedrept chiar între pereţii comisariatelor. Luând cunoştinţă recent de o serie de dosare din arhivele SIS şi MAI, până mai ieri secrete, ce vizează anii ’40 ai secolului trecut, am stabilit că asemenea atrocităţi erau proprii doar renumitului NKVD sovietic. Pentru comparaţie, am cercetat şi câteva dosare ale celor ce au uneltit împotriva statului în Regatul României.

Citind mai profund şi analizându-le în contextul general, poţi face o descoperire uimitoare şi totodată firească: Regimul Antonescu a fost mult mai uman decât puterea sovietică sângeroasă şi mai democratic decât regimul lui Voronin.

Teze şi antiteze basarabene

Din dosarul nr. 639 intentat de Legiunea de Jandarmi a judeţului Lăpuşna, în decembrie 1943, contra cetăţeanului Ion Calancea din Tătăreşti, plasa Vorniceni, aflăm că acesta „a uneltit contra ordinii sociale şi a adus ofense naţiunii, iar în anul ocupaţiei sovietice din 1940-1941 a persecutat populaţia şi a contribuit la deportarea oamenilor din sat”. Până la venirea ruşilor, individul putea fi văzut mai degrabă pe la crâşme, decât prin ogorul său. Dar le-a picat pe gust sovieticilor care, după 28 iunie, l-au numit preşedinte al sovietului sătesc.

Într-un an însă a fost restabilită puterea românească şi sătenii au informat noile (vechi) autorităţi despre teroarea bolşevică şi despre activiştii care au promovat-o. Urma să răspundă cineva, în special, pentru arestările şi deportările abuzive ale gospodarilor din sat, luaţi cu tot cu familii. Astfel, la postul de jandarmi al comunei au fost chemaţi pentru cercetări foştii activişti sovietici Ion Calancea, Vasile Corpăcean şi miliţianul Alexandru Şeremet. Între altele fie spus, dosarele tătăreştenilor deportaţi sunt pline de semnăturile acestor cozi de topor.

Nici măcar o bătaie nu le-au tras

Jandarmii români, blamaţi în toată istoriografia sovietică precum că „îşi băteau joc de oameni”, iată că s-au dovedit a fi cu totul altfel. S-ar părea că aveau tot dreptul să acţioneze după principiul „ochi pentru ochi”. Ei însă n-au organizat pentru aceşti activişti vreo „siberie inversă”, spre a-i trimite undeva prin ocnele României. Nu le-au ridicat în noapte soţiile şi copiii din culcuşul lor cald şi nu le-au confiscat averile. Cu atât mai mult, nimeni nu i-a pus la zid, cum au păţit-o oamenii noştri exterminaţi de curând în lagăre siberiene. Slugoii bolşevici doar au fost cercetaţi vreo câteva zile, apoi eliberaţi…

Iată ce a recunoscut ulterior însuşi Ion Calancea la 27 octombrie 1944, adică după revenirea sovieticilor: „În iulie 1941, eu am fost arestat şi ţinut 10 zile la postul de jandarmi, apoi trimis la Chişinău, de unde m-au eliberat peste 5 zile. Am trăit acasă până la 7 martie 1944, când am fost din nou arestat şi judecat pentru propagandă antiromânească” (fila 31 a dosarului MGB nr. 017679 intentat în 1944).

Dar iată şi mărturisirea lui Vasile Corpăcean în faţa maiorului de securitate Mefodovski: „După intrarea trupelor româno-germane în Tătăreşti, jandarmii ne-au arestat şi ne-au ţinut vreo săptămână, apoi eu şi Şeremet A. am fost eliberaţi”. Acelaşi lucru îl confirmă şi A. Şeremet (dosarul MGB nr. 023263 intentat în 1953).

Vedeţi cum procedau jandarmii români cu activiştii sovietici? Au făcut cunoştinţă cu ei, le-au cerut unele explicaţii, i-au controlat de posesia armelor şi le-au dat drumul. Nici măcar o bătaie bună nu le-au tras, cum au tot insinuat sovieticii timp de decenii. Mai mult, Ion Calancea lăsat acasă peste două săptămâni de arest, deşi merita să vadă şi el măcar „un colţ de siberie”, şi-a continuat acţiunile antistatale trei ani la rând, până „a fost din nou arestat şi judecat la 7 martie 1944”.

Invitat la judecata marţială prin citaţie

Cunoaştem că, după ocuparea Basarabiei în 1940, NKVD le-a făcut dosare penale tuturor primarilor localităţilor, precum şi membrilor activi ai partidelor istorice din România. I-au atacat în noapte şi i-au trimis în ultimul lor drum spre Ivdel-lag sau în alte lagăre sovietice de exterminare. Nici măcar de o simplă judecată bieţii oameni n-au avut parte.

Cum erau însă judecaţi activiştii bolşevici în statul român al vremurilor respective?

Ca să vezi, după trei ani de „propagandă antiromânească”, Ion Calancea nominalizat mai sus este invitat prin citaţie la Curtea Marţială a Corpului Trei Teritorial al Armatei Române, pentru 7 martie 1944 (fila 12 din Dosarul nr. 639 amintit mai sus).

Înalta Curte a procedat „de parcă nici nu era război afară”, s-ar exprima acum vreun individ cu gândire sovietică. După ce l-a invitat amabil, i-a mai oferit inculpatului avocat, care a făcut mai multe demersuri procesuale, i-a permis să aducă probe în favoarea sa, să pledeze, să se justifice…

Este grăitoare în context mai ales pedeapsa aplicată de Curtea Marţială Românească! Sentinţa anunţată de colonelul magistrat Virgil Tascău sună între altele astfel: „…Având în vedere că inculpatul are un grad redus de cultură (sic!), Curtea îl condamnă pe Calancea Ion la 6 luni închisoare corecţională…” (pag. 19-20 din Dosarul nr. 639 amintit mai sus).

Cum vă pare? La sovietici oamenii noştri nevinovaţi au înfundat Siberia pentru totdeauna. Pe când în „Regimul Antonescu”, pe timp de război, autorii genocidului şi trădătorii de patrie ieşeau din sala judecăţii hlizindu-se, pişcaţi cu doar „6 luni…”

În rândurile de mai sus se conţine tot adevărul despre aşa-zisele „atrocităţi româneşti în Basarabia”, vehiculate cu zel de propaganda comunistă timp de decenii. Uite că adevărul e cu totul altul şi el vine chiar din gura sovieticilor.

În regimul Voronin era altfel

Vom nota, între altele, că cetăţenii care au sesizat autorităţile româneşti despre acţiunile satrapului Ion Calancea au fost ulterior judecaţi de tribunale sovietice, aplicându-li-se pedepse grele de la zece la douăzeci şi cinci de ani închisoare.

Acum e momentul să mai trecem o dată prin amintirile lui 7 aprilie 2009.

Tineri nevinovaţi erau atacaţi de cete de poliţişti pe la spate, luaţi cu forţa şi închişi abuziv în diverse instituţii penitenciare. Nici măcar o singură citaţie n-au scris instituţiile judiciare moldoveneşti în acele zile. Părinţii minorilor reţinuţi îşi căutau copiii în neştire zile la rând, ca să-i găsească apoi bătuţi şi torturaţi. Peste patru sute şaizeci de persoane civile au suferit în urma acţiunilor violente ale poliţiei. Unul dintre tineri, Valeriu Boboc, a căzut pentru totdeauna, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în văzul altor semeni de ai săi schilodiţi în acelaşi loc cu picioarele şi paturile de armă ale reprezentanţilor „ordinii de drept”.

Mai are de învăţat justiţia basarabeană cum să-şi trateze cetăţenii. În acest sens ar putea lua un bun exemplu de la sistemul judiciar al României lui Antonescu.

Pag. 1 a Sentinţei anunţate lui Ion Calancea de Curtea Marţială a Corpului III Teritorial al Armatei Române, la data de 7 martie 1944. (Dosarul românesc nr. 639 intentat de Legiunea de Jandarmi a judeţului Lăpuşna, în decembrie 1943.)

Pag. 2 a Sentinţei aplicate lui Ion Calancea de Curtea Marţială a Corpului III Teritorial al Armatei Române, la data de 7 martie 1944. În partea de jos a paginii este remarcat: „Având în vedere că inculpatul are un grad redus de cultura… circumstanţe atenuante” (Dosarul românesc nr. 639 intentat de Legiunea de Jandarmi a judeţului Lăpuşna, în decembrie 1943.)

Procesul verbal al Curţii Marţiale a Corpului III Teritorial al Armatei Române, care atestă că inculpatul Calancea Ion a făcut cunoştinţă cu conţinutul dosarului şi a fost informat să se prezinte pe data de 7 martie 1944 la Judecata Curţii Marţiale. Tot aici îi este indicat dreptul de a avea avocat şi nominalizat martorul apărării, Ţârdea Simion, din Tătăreşti, Lăpuşna. (Acelaşi dosar.)

Citaţia de chemare în judecată a lui Ion Calancea, adresată acestuia prin Postul de jandarmi al comunei Găleşti, in care intra si sat. Tătăreşti. (Acelaşi dosar)

Depoziţiile lui Ion Calancea din 9 iunie 1945, în faţa anchetatorului MGB Melnicov, în care declară (rândul 5-6 de sus) că la 7 martie 1944 a fost chemat la Curtea Marţială Românească, prin citaţie. (Extras din dosarul de deportare nr. 422, aflat în arhiva MAI al R.M.)

Declaraţiile lui Ion CALANCEA în faţa locotenentului de securitate Solnţev, 27 octombrie 1944. Individul recunoaşte că a fost arestat de Jandarmeria Română în 1941 şi eliberat după doar 15 zile. Nimic despre faptul că ar fi fost supus vreo unei torturi sau maltratări. Tot aici afirmă că în martie 1944 a fost arestat din nou pentru propagandă antistatală şi condamnat la… 6 luni închisoare corecţională. (Dosarului MGB nr. 017679 intentat în 1944.)

Mărturia lui Vasile Corpăcean, fostul secretar al sovietului sătesc din Tătăreşti, în faţa maiorului de securitate Mefodovskii, în care afirmă că în 1941 împreună cu I.Calancea au fost arestaţi de Jandarmeria română, şi eliberaţi după doar o săptămână. Nimic despre faptul că ar fi fost supus vreo unei torturi sau maltratări. (Foaia 81 a dosarului MGB nr. 023263 intentat în 1953.)

Tineri reţinuţi de poliţie la 7 aprilie 2009, Chişinău.