La o privire mai atentă, se poate vedea că îndărătul scorului electoral înregistrat în ultimele alegeri locale se ascunde un asasin. Nu este vorba de criminalul care a ajuns consilier municipal în Chişinău pe listele Partidului Comuniştilor, ci de un demolator mult mai periculos care atentează la viaţa statului numit Republica Moldova.

 Roşu ucigaş

În romanul său „Roşu ucigaş”, scriitorul olandez Jeroen Brouwers arată cum obsesiile unui trecut nefericit pot să afecteze prezentul şi să omoare viitorul. Alegerile locale din luna iunie demonstrează o dată în plus că, în ciuda rezultatului relativ bun înregistrat de partidele AIE, cel de-al doilea stat românesc se stinge încet. Acesta e grav bolnav. Societatea moldovenească e cuprinsă de o paranoia exprimată prin idei fixe şi lipsă de logică.

Doar la noi este posibil că un candidat, precum Igor Dodon, deşi în campania electorală s-a întovărăşit cu un ucigaş ordinar şi, în plus, a falsificat acte oficiale pentru a-şi denigra contracandidatul, să întrunească, totuşi, sufragiile a circa jumătate din locuitorii capitalei. Este limpede că la nivel municipal sau regional, ca să nu mai vorbim de cel naţional, de regulă, nu se mai votează calităţile sau platformele actorilor politici. Opţiunile electorale au motivaţii preponderent etnice şi ideologice. Ca într-un adevărat război, ţara e împărţită în „ai noştri” şi „ai lor”.

Să luăm scrutinul din Chişinău. În oraşul propriu-zis, scorul a fost de 53 la 47 în favoarea lui Dodon. Candidatul PCRM a câştigat confortabil în cartierele Râşcani şi Botanica, unde rusolingvii sunt majoritari. Chirtoacă a învins în sectoarele Centru şi Ciocana şi s-a prezentat relativ bine la Buiucani, unde sunt mai mulţi românolingvi. Ca să nu mai vorbim de suburbiile românofone, unde candidatul PL a fost sprijinit de majoritatea covârşitoare a alegătorilor.

Falimentul multiculturalismului

Lucrurile trebuie, desigur, nuanţate. Românofonii nu au votat in corpore cu Dorin Chirtoacă. După cum nici etnicii ruşi sau ucraineni nu au optat în bloc pentru Igor Dodon. Potrivit ultimului recensământ, în municipiul Chişinău 69 la sută se declară moldoveni/români, iar candidatul PL a obţinut doar 51 la sută din totalul sufragiilor. Totuşi, tendinţa este evidentă.

Factorul etnic combinat cu cel ideologic este determinant şi decide până la urmă soarta alegerilor. Acest lucru este confirmat cu brio în provincie, unde moldovenii/românii, potrivit recensământului din 2004, constituie circa 89 la sută din totalul populaţiei. Ca rezultat, PCRM, perceput tot mai mult ca fiind un partid etnic, a pierdut teren, întrunind doar 32 la sută din sufragii, cu aproximativ 8 la sută mai puţin decât în alegerile parlamentare din 2010. Nu încape îndoială că această tendinţă se va accentua de acum încolo.

Societatea moldovenească este dezbinată până la refuz. Între comunităţile majorităţii, pe de o parte, şi cele ale minorităţilor naţionale, pe de alta, se cască o prăpastie înspăimântătoare. Acestea fierb în propriul suc şi există în două lumi paralele fără tangenţe între ele.

Riscul „belgizării”

Vina pentru izolarea lor nocivă o poartă multiculturalismul care la noi a îmbrăcat forma aşa-zisului stat polietnic. Acesta din urmă, precum se ştie, a fost exacerbat cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună de fosta guvernare comunistă. Regimul Voronin a bătut monedă cu astfel de politici segregaţioniste, sperând să dilueze în amalgamul de comunităţi slave temeinic conservate substanţa românească a moldovenilor basarabeni.

Sub pretextul promovării culturilor de grup, multiculturalismul încurajează, de fapt, închiderea în sine a minorităţilor naţionale, separarea lor de naţiunea majoritară. Această experienţă a eşuat lamentabil în Germania, Franţa, Marea Britanie şi în alte democraţii avansate, fapt recunoscut deja de Angela Merkel, David Cameron şi alţi lideri occidentali.

Dacă statul multicultural, pretins „polietnic”, nu va fi abandonat, Republica Moldova în curând va fi luată de valul unei „belgizări” accentuate în care se va îneca fără şanse de scăpare. În aceste condiţii, politicile guvernamentale trebuie articulate de aşa manieră încât să arunce punţi între comunităţile divizate. Minorităţile naţionale urmează să se integreze în societatea mai largă, bazată pe limba română, şi să accepte valorile ei fundamentale.

Rezultatele scrutinului ne îndreaptă astfel către o concluzie clară. Republica Moldova va fi al doilea stat românesc sau nu va fi deloc.