Exagerat de modest, temperat în declarații și cumpătat la vorbă în viața de zi cu zi, ca un om care a văzut şi trăit multe, invitatul meu pentru emisiunea “În direct România, în direct lumea românească”  de la Radio România Internațional este cunoscut de o parte și de alta a Prutului, dar și dincolo de hotare. Este vorba de Alexandru Leşco, deținutul politic de la Tiraspol, omul care a avut curajul, alături de un grup de camarazi,  să înfrunte un Imperiu. Pe 2 martie, este ziua de comemorare a persoanelor cazute in conflictul armat cunoscut sub numele de “Războiul din Transnistria” (1991-1992). Nu cred că aş fi putut avea un interlocutor mai bun decât domnia sa. Chiar dacă uneori mai este întrebat, pe unde se duce, dacă este sau nu rudă a artistei Ana Lesco, Alexandru Leșco nu se arată deranjat, zâmbește calm și merge mai departe pe drumul pe care şi l-a croit. Despre drumul lui Alexandru Leşco vom vorbi în interviul pe care vi-l propun mai jos.

„Am înălbit în 15 zile”

 L-am întrebat pe invitatul meu cum e să fii printre ultimii deținuți politici din Europa secolului al XXI-lea? Iar răspunsul a fost unul firesc: „Aș vrea să fiu printre ultimii, dar, cunoscând regimul de la Tiraspol și ultimele cazuri, precum cel al lui Ernest Vardanean și Ilie Cazac, nu prea cred și intuiesc că vor mai fi cazuri dintre acestea”.

Se gândește să scrie o carte despre anii petrecuți în închisorile de la Tiraspol, chiar dacă nu prea îi face plăcere. Iar acolo va povesti faza cu arborarea drapelului pe clădirile din Tiraspol, apoi cum în închisoare le aduceau mâncarea o dată la 24 de ore și îi lăsau la toaletă 45 de secunde, nici macar un minut… „Ne atacau psihologic”, spune Leșco. Mai mult, puneau câinii pe ei. Alexandru Leșco promite că va desfășura odată toate aceste clipe care trebuie să fie cunoscute și să rămână în istorie. Va mai scrie și cum, după ce l-au arestat, s-a intalnit peste 15 zile cu sotia, iar consoarta nu l-a recunoscut. De ce? „Eu nu aveam oglindă să mă văd, dar ea mi-a spus că am înălbit la păr. În 15 zile…”

Așadar, regimul de peste Nistru nu a căzut cum și-ar fi dorit membrii “grupului Ilașcu” și contra căruia au luptat. Totuși, unde a fost greșeala autorităților de la Chișinău în toată această ecuație? De ce, după 20 de ani, încă “mai fierbem în propriul suc”? Alexandru Leșco răspunde: „Nu sunt omul politic care să dau anumite calificative. Eu sunt deținut politic. Până la urmă nu cred că se poate aplana acest conflict așa ușor. E implicată Rusia acolo. Ce să facem? Să îi declarăm război? Cred că toată cheița e la Moscova, care ne controlează și prin intermediul Transnistriei. Poate dacă ne ajută Vestul, altfel nu văd cum am reuși. Da, RM trebie să devină atractivă pentru cei din stânga, dar nu știu cum. Cred în proiectul european și am vrea să devenim europeni, dar nu numai geografic”.

Și aici nu am ezitat să îl întreb pe intervievatul meu: „A deveni europeni pentru noi înseamnă a ne apropia mai mult de România sau pur și simplu a deveni europeni?” Alexandru Leșco nu se ferește de răspunsuri directe, pe care și le asumă: „Cred că până la urmă se va realiza prin România. România face destul de mult, dar are niște restricții fiind membru al UE și nu poate proceda ca și Rusia, care și-a încălcat tot timpul angajamentele. România face ceea ce poate face”. „Spuneți că integrarea se va realiza prin România. Cu unii de la noi de genul Ligii Tineretului Rus?”, l-am întrebat eu. „Cred că e una dintre piedicile care, probabil, pot fi depășite. Ei sunt pur și simplu induși în eroare”.

 „E tot mai greu să fii român la Chișinău”

Pe 2 iunie 2004, după 12 ani de detenţie, a fost eliberat din închisoarea regimului separatist de la Tiraspol; sunt deja ani buni de la acel eveniment. Spune că viața îi decurge firesc și a reușit să se reintegreze. A primit cetățenia română în timpul detenției în Transnistria, iar pe 3 iulie 2007, președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat la Palatul Cotroceni, alături de  Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov Popa cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler. Dacă s-a gândit să meargă să locuiască în România? Alexandru Leșco răspunde: „Până la urmă și la Chișinău locuiesc în Țară, chiar dacă e tot mai greu să fii român la Chișinău”.

Se apropie ziua de 27 martie, ziua Unirii Basarabiei cu România. Alexandru Leșco spune că pentru el această dată are o semnificație aparte și că nici lagărul de concentrare, nici deportarea nu vor putea potoli vreodată spiritul românesc. L-am întrebat: „Oare? Nu vedeți câtă presiune există din partea Estului asupra noastră?” Răspunsul: „În ‘90-‘91 presiunea era și mai mare. Încă mai sper. În privința lui 27 martie… sper că o să se repete”.

„Integrarea se va realiza prin România”

Să spui la Chișinău că ai vrea ca Prutul să fie un râu intern, așa cum afirmă Alexandru Leșco, trebuie să ai curaj. „Acum e mai ușor de luptat cu aceste toate, care-s trecătoare, aici la Chișinău. Eu sunt optimist și sper să le depășim pe toate”, rămâne la părerea sa Alexandru Leșco.

Este președinte de onoare al Fundației pentru România. Aduce carte românească în RM. „Spijin din partea României este, dar e mai greu la vamă și la Chișinău. Trebuie să dai explicație pentru fiecare titlu de carte. Apoi ți se spune că de această carte nu avem nevoie, de cealaltă la fel etc. etc. Nu sunt decepționat de AIE, dar nu prea multe s-au schimbat. Mai nimic. Cum era pe timpul lui Voronin la vamă, așa e și acum. Vorba vine: vameșii sunt toți de o mamă”.

Erou pentru Ghimpu, „călău” pentru Lupu

Pe 2 august 2010, membrii “Grupului Ilașcu” au fost decorați de către președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu “Ordinul Republicii”. Totuși, Alexandru Leșco spune „mi-a părut că a fost mai mult o recunoaștere din partea lui Ghimpu, ceilalți membri ai ai alianței fie s-au abținut, fie și-au dat cu părerile, dar cum și-au dat !…”

După declarația lui Serghei Lavrov şi Marian Lupu a folosit același calificativ pentru eroii noștri: “criminali.” Ministerul rus de externe a mai adăugat şi cuvântul „călăi”. Cum a perceput declarația Alexandru Leșco? „Am o imunitate față de asemenea chestii. Nu m-a mirat Lavrov, dar vreau să cred că Marian Lupu a comis o gafă, pare cumpătat la prima vedere”.

„Aș face la fel”

A avut numeroase propuneri de a intra în politică, chiar imediat după eliberare, începând cu 2004. „Nu am experiența unui om politic, nu pot minți, de asta am și refuzat”. Totuși, și-a găsit rostul. Nu a apucat drumul Italiei precum Andrei Ivanțoc, încă mai rezistă în RM. „Banii primiți de la CEDO ne-au salvat și rezistăm astăzi.”

„Nu poți trăi doar cu ziua de ieri, regret anii trecuți, dar dacă ar fi să o iau de la început, aș face la fel”. Și asa chiar dacă a avut de trecut peste o operație la plămâni. Sechelele detenției…

„Mai bine vă împușcam și terminam odată cu voi”

Nu uită că nu avea acces la presa românească. Nu aveau dreptul la ziare românești, nici la radio. „Puteau să ne aducă ziare chinezești, de oricare, numai nu românești. Și chiar de o făceau, aduceau ceva presă de la Chișinău, era doar rusească”. Și, totuși, vocea Ancăi Florea de la Radio România o mai ține minte și astăzi. Iar asta era ca o adevărată oază de lumină în penitenciar când unul dintre paznici se mai îndura de ei și le făcea pe plac.

A avut si o avocata, din Transnistria, care a început să îl apere, dar în cele din urmă femeia a renunțat pentru că era urmărită de securitatea transnistreană. Ba mai mult, chiar a plecat de acolo. Femeia a fost urmarită peste tot, acostată pe stradă și i se striga public „târfă româncă“, pentru că îl apăra pe Alexandru Leșco! „Nu știu ce s-a mai ales din ea. A venit la mine și mi-a spus că i-au intrat în casă și i-au distrus tot. A spus că pleacă din Transnistria. Nu mai știu nimic. Cum s-o caut ? Să dau la Jdi Menea?”

Pe 7 aprilie eram la Chișinău

„Eram și eu tentat să merg în piață. Pe mine m-a prevenit un polițist să nu merg încolo, iar pe Tudor Popa l-am prevenit eu, dar pe Andrei Ivanțoc nu am reușit și a mers acolo. L-au bătut, i-au fracturat mâna, dar tot nu și-au îndeplinit planul lor. Urmăreau mai mult decât atât. Aveau scopul să fim toți trei acolo. Fiind cetățeni ai României, decorați de Traian Băsescu… probabil era un punct din jocul lor”.

Oricum, ce s-a întâmplat cu Ivanţoc e incredibil: bătut de separatiști, dar și de politiștii de “acasă”.

Mai aflaţi din interviu și unde s-a produs ruptura între membrii “grupului Ilașcu” și de ce „Ilie nu vrea să aibă treabă cu noi cu toţi”.

Audiţie plăcută!