Cred că am auzit această frază, întro vizită la ţară, de nenumărate ori. Lume de peste lume, care, altminteri, nu ar fi vrut nici măcar pentru o clipă să revină comuniştii la putere, nu mai are nici răbdarea, dar nici forţa, să înţeleagă acţiunile noilor autorităţi, autorităţi pentru care, susţinea această lume, ar fi votat la 28 noiembrie. În raport cu acest lucru, însă, pentru această categorie de alegători, care, afirmă chiar ei - au conştientizat că nu e de mers înainte cu comunişti, nu erau bune explicaţiile de felul: criză globală, criză regională şi cu atât mai mult criză locală, atâta timp cât AIE 2, în opinia lor, nu propune, nu caută soluţii pentru a ieşi din criză şi culmea! a scăpat de sub control poate cel mai plauzibil argument electoral – preţurile.

Or, zicea această lume, scumpiri de acest fel şi toate deodată nu mai ţinea minte să fi fost pe la noi, după care număra pe degete ce şi cum s-a scumpit. Când nu le mai ajugeau degetele de la mâini o luau de la capăt, continuâd să enumere, ca nişte buni matematicieni, ce şi cât a costat şi ce şi cât costă acum, o parte dintre ei neuitând să adauge că pe timpul comuniştilor scumpiri chiar în asemenea hal nu s-au întâmplat.

Geaba a fost să intri în discuţie contradictorie cu ei. Nimic nu-i atingea atâta timp cât, precum spuneau ei, scumpetea le arde buzunarele.

Am reprodus această stare de lucruri de prin satele noastre nu pentru a mai adăuga criticii în adresa Alianţei 2 de guvernare - e criticată destul şi poate nu chiar întotdeauna pe merit, ci pentru a atrage atenţia că scumpirile, care îi fac nepăsători sau neputincioşi în faţa populaţiei, produc pe mică pe ceas adversari sau cel puţin nesimpatizanţi ai guvernării democrate.

Astfel, mulţi dintre cei, care la alegeri făceau agitaţie pentru Alianţă, azi nu se mai implică nici măcar în acea gratuită discuţie precum că lucrurile stau aşa şi nu invers. La ce bun ar face-o, precum îmi spunea o tânără, dacă fiecare, şi prodemocrat şi procomunist, are câte o dovadă de genul: zahărul ieri atât a costat, iar azi costă atât şi aşa mai departe. Tânăra, mare susţinătoare a părţii democrate, mai adăugă că scumpirile au capacitatea să omogenizeze electoratul şi azi nu mai e o prudenţă în mediul lor să declari deschis pe cine susţii. Cum deschizi gura, cum ţi se aduc contraargumente, fie şi fără dovezi, în favoarea părţii opuse. Nu mai inreresează pe nimeni de au sau de nu au preşedinte. Ei spun că au ieşit la vot şi guvernanţii aleşi fie buni să găsească soluţii în favoarea electoratului.

Cam asta ar fi starea de lucruri de prin satele noastre. Supărarea oamenilor le-a pus o pâclă, o ceaţă pe ochii şi nu mai vor să audă de nimic. Supărarea lor e îndreptată acum spre Alianţă, că precum spun ei, Alianţa e la putere. Orice argumente în favoarea Alianţei nu au nici o influenţă asupra lor. Ei vor să vadă, să se convingă că puterea se gândeşte prin fapte la ei. Vorbele puterii, adeseori încurajatoare, nu mai au efectul scontat. Acolo, e mare dezamăgire şi mare tristeţe. Nici un loc de muncă pentru şomeri, nici un adaos la salariile mici şi până la scumpiri. Încotro? Aceasta e întrebarea de pe buzele lor.

NOTA BENE: Aseară, la o televiziune, unde multă lume discuta despre preţuri, cineva întreba întrun mesaj titrat: de ce nu sunt prezenţi guvernanţii la discuţie? Şi mă întrebam la rându-mi: de ce? Crede Alianţa că nu e nevoie cel puţin de explicaţii? Crede Alianţa că la nişte eventuale alegeri anticipate va mai putea convinge electoratul s-o voteze?

AUDIO