După groaznica şi misterioasa întâmplare din sâmbăta tragică a lui 10 aprilie, când avionul preşedintelui Poloniei, Lech Kaczynski s-a prăbuşit lângă Smolensk, în vestul Rusiei, întreaga lume a putut să vadă cum o naţiune decapitată de elita sa politică şi răpusă de durere rezistă şi se înalţă. Opt zile şi nopţi Polonia a trăit în suferinţă: în casele lor, în pieţe, în catedrale polonezii s-au rugat pentru sufletele celor dispăruţi. Ieri, zeci de mii de polonezi au fost un trup şi un suflet petrecând întrun ultim drum perechea prezidenţială în cadrul unei ceremonii pe cât de sobre, pe atât de maiestuoase. Din clipa fatidică a tragediei şi până în momentul despărţirii de preşedintele ei, Polonia, îndurerată precum este, s-a aflat toată în faţa lumii, urcată sus, la catedra mondialităţii noastre globalizate, ţinându-ne, în tăcere, o măreaţă lecţie de demnitate.

Pusă la grea încercare astăzi, ca şi altă dată în istorie, când a fost trecută prin foc şi prin sabie, decimată, ruptă în două sau în bucăţi mai multe, ştearsă de pe harta politică a Europei, ocupată şi umilită, Polonia a ieşit mai puternică şi mai unită. Aşa a vrut destinul, ca preşedintele Kaczyinsci şi suita lui să se angajeze în acel 10 aprilie întrun pelerinaj de sacrificiu la Katyn, acolo, unde sovieticii au omorât în aprilie 1940 peste 22 500 de ofiţeri polonezi. În stilul lor imoral, sovieticii au dat pe seama germanilor acest genocid. Mulţi ani după război adevărul despre tragedia de la Katyn a fost ascuns în subsolurile KGB-ului. Fapta a fost recunoscută de Gorbaciov, dar nici astăzi, Rusia lui Putin-Medvedev nu are curajul să ceară scuze poporului polonez pentru crima săvârşită de ţara a cărei moştenitoare de drept este Federaţia Rusă. Pentru că nici la comemorările de la 7 aprilie 2010, cu trei zile înainte de tragedie, Putin a evitat să rostească scuza aşteptată, preşedintele Kaczynski a hotărât să plece la Katyn personal ca să îşi aducă omagiul şi să atragă atenţia opiniei publice asupra nedreptăţii care mai persistă în jurul masacrului din 1940. Or, precum a spus ieri Bronislaw Komorowski, preşedintele interimar al Poloniei, în cadrul ceremoniei de înmormântare de la Krakov, tragedia de la Katyn a constituit fundamentul celei de-a treia Republici Poloneze care s-a constituit la 1989.

Asta înseamnă că polonezii s-au răsculat în 1981 şi 1989 împotriva comunismului exportat din răsărit şi a dominaţiei sovietice tocmai din dorinţa lor nestrămutată de a scoate la lumină adevărul despre cei peste 22 500 de fraţi de-ai lor executaţi cu cruzime de regimul sovietic, despre alte milioane de concetăţeni exterminaţi în anii de ocupaţie sovietică. Prin jertfa elitei politice şi a preşedintelui Kaczynski, Polonia a legat întro cunună 70 de ani de istorie tragică a naţiunii poloneze. Cele două evenimente de hotar, primul la 1940, cel de-al doilea la 2010, înrămează o perioadă din istoria Poloniei, pe cât de dureroasă, pe atât de preţioasă. Preţioasă, fiindcă din jertfă şi durere polonezii au frământat pâinea unităţii şi demnităţii lor de neam. Ei ştiu că jertfa înaintaşilor trebuie cinstită, păstrată şi respectată. Prin luptă şi suferinţă, polonezii au dovedit că sunt un popor cu memorie trează, calitate extrem de importantă pentru vitalitatea naţiunii lor.

Sunt gânduri extrase din lecţia de Poloneză a acestor zile. Dar ce facem şi ce-am făcut noi, românii, cu memoria? Este anul 1918 un prilej de împlinire a unităţii şi de demnitate pentru întreaga naţiune? Dacă da, de ce îl serbăm în cadrul a două state? Este tragedia din 28 iunie 1940 un eveniment care să ne ţină trează memoria în faţa pericolelor de dezbinare care mai persistă? Dacă da, de ce admitem la putere forţe politice care afirmă în mod criminal că atunci noi am fost eliberaţi? Ce ar face polonezii dacă vreun partid ar afirmă că în 1939 sovieticii au eliberat Polonia, iar în 1940 au împuşcat la Katyn ofiţerii trădători care s-au opus „eliberării"? Din tragediile care s-au abătut asupra noastră la 1940, 1944, 1992, am plămădit noi pâinea unităţii noastre naţionale? Ca să nu mai vorbim şi de demnitate.

Or, lecţia de Poloneză ne învaţă că fără memorie, nu este posibil fenomenul de conştiinţă, un mare deficit la românii basarabeni. Să luăm aminte: memoria ne întoarce către trecut, ne dă soluţii pentru rezolvarea situaţiilor prezente şi tot ea ne dă resurse preţioase pentru anticiparea evenimentelor viitoare. Viitorul ne va aparţine, dacă vom învăţa bine lecţia de Poloneză.

AUDIO