De la o vreme încoace, sincer vorbind, deschid televizorul fără prea mare interes. „Metamorfoza" nu este un rezultat al exigenţei exagerate, în postura mea de telespectator, ci este direct proporţională cu „meniul", care ni se serveşte zi de zi. Cu o marjă de eroare mai mică decât în cazul multiplelor sondaje sociale astăzi poţi ghici ce se va discuta cu „spumă la gură" la puzderia de posturi de televiziune, începând cu cea publică (acum putem, fie şi cu ceva rezerve, scrie acest cuvânt fără ghilimele), continuând cu televiziunile, mai mult sau mai puţin independente şi terminând cu „tribunele" de la bucătării. Toţi şi toate discută până la răguşire şi mototolesc pe toate feţele orice vorbă mai deochiată ieşită din gura vreunui politician, orice strănut, orice săgeată îndreptată în direcţia rivalului (sau chiar a colegului), orice pas sau gest mai neordinar, de care sunt pasibili cei aflaţi în lumina reflectoarelor. Nu zic că acest lucru este rău, chiar dacă a bate apa în piuă este mai uşor de a căra pietre, dar partea negativă a acestui „fenomen" constă în faptul că în centrul atenţiei se află doar capitala şi locuitorii ei. Câte-odată chiar îţi vine să crezu că vorba despre „buricul pământului" s-a născut la Chişinău. Nu ştiu din cauza cui, dar se face totul pentru a se accentua faptul că toate evenimentele şi toţi protagoniştii au viză de reşedinţă pe malul Bâcului, iar ceea ce se întâmplă după centura capitalei nu merită nimic mai mult decât o banală amintire la capitolul „altele". Şi dacă vre-un bărbat, frate de cruce cu Bahus nu şi-ar hăcui soţia sau dacă pe ici-colo nu s-ar mai întâmpla vreun dezastru natural rar cine şi-ar aminti că există viaţă şi după centură. N-o să mă credeţi, dar chiar îmi este dor de un reportaj gen „la Ţînţăreni ţăranii au terminat săditul tutunului" sau „la Puţuntei a fost conectat la Internet calculatorul"... Pe de altă parte, după atâţia ani de totalitarism şi unilateralism fiecare doreşte să dea frâu liber limbii şi imaginaţiei, să-şi pună ai săi trei bănuţi cu ocazie şi fără ocazie dar...după mai bine de un an de schimbare, de iure şi de facto, se creează impresia că „comuniştii încă nu au plecat, iar democraţii încă nu au venit". Nu de alta, dar la o vorbă spusă de reprezentanţei Alianţei opoziţia vine cu zece replici, iar Petrenco şi Muşuc, Dodon şi Tcaciuc „călăresc" televiziunile mai dihai decât în era comunismului nedezvoltat şi-şi apără cu o energie demnă de fapte mai bune idealurile şi interesele. Când aceştia, însă, sunt plecaţi la vreun miting sau la vreo „acţiune socială" locul lor este luat de analiştii-cameleoni, care cred orbeşte în cele 40 de oraşe şi în viitorul luminos al PCRM. Sau, cum altfel decât „mozolitoare" poate fi calificată prestaţia bătrânului dictator, la vederea căruia mai tinerele reporteriţe căzute în extaz sunt gata să facă pe dânsele de fericire. Sunt sigur că acum minţile multora vor fi frământate de răspunsul la întrebarea - de ce Mişin a zis că următorul simbol al comunismului ar putea deveni tractorul? De ce nu dolarul sau telefonul mobil? Parcă văd studiourile pline de experţi care mai de care, dornici, ca nişte actori sadea, să se (re)afirme în rolul de deţinători ai adevărului în ultimă instanţă.

În fine, aşi fi ultimul răutăcios cu cerul gurii negru dacă aşi afirma cu certitudine că capitala şi capitaliştii, pardon, chişinăuienii nu se confruntă cu grave probleme, începând cu identitatea şi terminând cu câinii vagabonzi şi mirosurile insuportabile. Numai Maia Laguta, discipolii ei mai mult decât tomnatici, comsomoliştii şi susţinătorii celor şapte magnifici ştiu cât de greu este să trăieşti în era dictatorului Chirtoacă. cât de anevoios este să stai cu placatele în soare şi să cari nămol cu căldarea pentru al arunca pe pragurile primăriei. Ca să nu mai zic de o altă poznă a primarului general - puful de la plopi, care încurcă orăşenii să respire normal! Şi când te gândeşti că toate aceste nenorociri au loc în timp ce ţăranii huzuresc şi nu mai ştiu ce să facă de „haraşo"...

AUDIO