(AUDIO)„Nu am ieșit la vot pentru că AIE nu și-a ținut promisiunile din 2009”
adăugat 10 septembrie 2010, 07:14, la Interviu / Reportaj
Acesta este răspunsul tinerilor basarabeni aflați la studii în România la întrebarea: „De ce a eșuat referendumul?". Stăm de vorbă cu președintele Organizației Studenților Basarabeni din București - Vlad Durnea (vezi foto alături de președintele Traian Băsescu). Un tânăr activ și implicat în viața studenților noștri plecați la studii peste Prut. Tinerii sunt nemulțumiți pentru că, în timpul campaniei pentru referendum, liderii din AIE au tras „fiecare pe turta lui și nu au fost uniți". În plus, mai spune Vlad Durnea, din 2009 până acum „nu s-a făcut lumină asupra evenimentelor din 7 aprilie, limba română nu a fost introdusă în Constituție, cum s-a promis, la fel e și cu istoria românilor..." Așadar, tinerii așteaptă acțiuni concrete și nu pot fi purtați cu vorba. Ei vor fapte și nu vorbe goale! „Tinerii nu vor ierta asemena pași incerți pe mai departe. Au mai fost în RM partide care și-au dezamăgit electoratul acum câțiva ani și au fost pedepsite" - remarcă președintele OSB București. El spune că acțiunile unor politicieni legate de 9 mai, de condamnarea comunismului, de 28 iunie, au contat enorm pentru studenții noștri de peste Prut și a fost extrem de apreciate. Motiv pentru care unii s-au mobilizat și au participat la vot.
Chiar dacă la referendumul de pe 5 septembrie Bucureștiul a fost în topul votului, totuși, numărul celor care au venit la plebiscit nu a fost la fel de mare precum la alegerile din iulie 2009. Vlad Durnea explică: „Liderii AIE nu au fost suficient de convingători în argumentele pe care le aduceau în favoarea referendumului. Aveam senzația ca e un îndemn pentru prezidențiale și nu pentru referendum. La București nu s-a simțit un mesaj clar de participare la referendum. Nu am auzit din partea celor din AIE argumente prin care să ne convingă că alegerea președintelui, prin vot direct, este mai importantă decât alegerea în parlament".
„Este pentru prima dată când organizațiile studenților basarabenilor din România nu au mobilizat tinerii la vot!", spune îngrijorat Vlad Durnea. Iată de ce, în finalul discuției, el atrage atenția politicienilor de la Chișinău: "Vă vom sprijini atâta timp cât și voi ne veți sprijini pe noi !".
Despre secțiile de votare deschise în acest an în străinătate Vlad Durnea spune că este o acțiune demnă de laudă.
Ascultați mai jos interviul integral.
AUDIO
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲