Astăzi Republica Moldova a îmbrăcat straie de sărbătoare, iar telegramele de felicitare curg gârlă. Preşedintele-interimar, spicherul Mihai Ghimpu şi premierul Vlad Filat sunt aidoma unor omagiaţi, cărora fiecare consideră o onoare să le strângă mâna şi să le ureze tot binele pământului.

Orice ţară de pe mapamond, orice preşedinte sau premier, care a avut norocul de un consilier atent la tot ce mişcă pe glob nu poate rata şansă de a demonstra autorităţilor şi poporului moldovean cât de mult ţin la independenţa şi fericirea noastră.

Fără îndoială, majoritatea mesajelor venite sunt rezultatul unei atitudini corecte şi frăţeşti faţă de tânărul nostru stat, dar trebuie să recunoaştem că mai sunt şi omagii scrise de dragul tradiţiei şi a protocolului or, forma lor este parcă scoasă la indigo, iar conţinutul are prea puţin sau nimic comun cu realitatea. În noianul de felicitări va fi, bunăoară, şi un mesaj plin de cuvinte măgulitoare şi de asigurări în cele mai frumoase consideraţii din partea preşedintelui Federaţiei Ruse.

Vorba ceea, a spune cuvinte frumoase nu înseamnă a căra pietre. Intuiţia, însă, îmi spune că dacă, eventual, ţarul, pardon, preşedintele rus ar participa la emisiunea lui Andrei Malahov „Detectorul de minciuni" apoi un eventual răspuns „NU" la întrebarea „Este adevărat că mesajul de felicitare trimis de Dumneavoastră colegului moldovean Mihai Ghimpu nu este unul sincer?" ar stârni rumoare în sală şi, ca consecinţă, ar fi soldat cu un dur, dar adevărat „FALS".

De unde atâta încredere că lucrurile stau tocmai aşa şi nu invers? Răspunsul este unul simplu de tot: nu poate fi sinceră şi onestă cu noi o ţară, care alimentează moral şi material un regim secesionost, o ţară care prin gura şefului Rospotrebnadzor-ului, înaltă figură în stat, nu fără aprobarea autorităţilor de la Moscova numeşte conducerea de vârf a republicii cu cele mai indecente cuvinte, o ţară care îşi menţine trupele sale militare pe teritoriul nostru, o ţară care dezaprobă şi ignorează deciziile organelor internaţionale, o ţară care ne-a schimonosit şi ne-a denaturat limba şi istoria, o ţară care, la urma urmei, ne calcă în picioare puţinul ce ne-a mai rămas - credinţa. Şi pe lângă toate acestea mai are tupeul şi obrăznicia să accentueze, cu cea mai mică ocazie, că recunoaşte necondiţionat independenţa noastră şi pledează doar pentru o Republică Moldova integră şi indivizibilă!

Ba mai mult, independenţa şi suveranitatea noastră stă ca un os în gât exponenţilor „marii puteri", care deplâng ziua de ieri şi doresc cu tot dinadinsul să întoarcă roata vremii, celor care s-au aciuat printre noi aidoma şarpelui veninos, celor care au fost şi rămân cu piatra în sân. Sau, cine dintre noi nu cunoaşte deputaţi din primul Parlament democratic, care astăzi sunt gata să-şi taie mâna, care atunci, la 27 august 1991, a semnat Declaraţia de independenţă. Ca să nu mai zic de mulţimea de actuali deputaţi, care depun buchete de flori la picioarele lui Ştefan cel Mare mai mult de nevoie decât de voie şi care rânjesc şi crăşnesc nervos din dinţi când aud de independenţă şi suveranitate...

În fine, astăzi nu este ziua când trebuie neapărat să tragem cu ochiul înapoi şi să le facem plăcere celor răi intenţionaţi, dar nici nu este cazul să dăm uitării calea spinoasă, care ne-a fost dat s-o parcurgem în aceşti 19 ani. În acest context mi-am amintit de un banc: cică un georgian, fiind într-o excursie în China a rămas profund mirat de faptul că pe pietrele funerare, una mai sofisticată decât alta, de la cimitir erau inscripţii de genul „Cutare a trăit trei ani", „Cutare a trăit cinci ani", „Cutare a trăit un an"...Intrigat până la culme de cele văzute gruzinul a întrebat ghidul „Dar ce fapte a săvârşit omul, care a trăit trei ani, de i s-a ridicat un astfel de monument?". „În principiu, omul în cauză a trăit 121 de ani, dar în viaţa lui a avut numai trei ani fericiţi", a fost răspunsul. Atunci omul nostru şi-a scos chipiul - aerodrom, s-a scărpinat la ceafă şi a rostit o frază sacramentală: „Chiar vă rog, când voi muri eu să veniţi în Caucaz, să-mi ridicaţi o astfel de piatră funerară  pe care să scrieţi „S-a năsut mort". C-am la fel se întâmplă şi cu noi, acei care am avut, din cauza unor răuvoitori din exterior, dar şi din interior, prea puţine momente de fericire în aceşti 19 ani.

AUDIO