La Bruxelles, în acelaşi timp, Rusia negociază cu Uniunea Europeană aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului. Şi pentru prima dată după mai mulţi ani, Uniunea Europeană pare să fie de acord cu intrarea Rusiei în această organizaţie. Memorandumul dintre Bruxelles şi Moscova a fost semnat după ce Rusia a fost de acord cu ridicarea tarifelor vamale pentru cherestea şi alte materii prime – de care au mare nevoie fabricile occidentale. Rusia îşi mai doreşte şi liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană - însă aici există mai multe piedici. Occidentalii au mai pus pe masă şi o schiţă a unui „Parteneriat pentru Modernizare” care are în vedere îmbunătăţirea domniei legii în Rusia pentru a creşte încrederea investitorilor.

Semnele de cooperare din ce în ce mai aprofundată dintre Uniunea Europeană şi Rusia vin după ce NATO a lansat Moscovei invitaţia pentru un scut comun antirachetă, iar preşedintele Medvedev a promis Poloniei deschiderea arhivelor sovietice referitoare la masacrul de la Katyn.

În anul 2009, Uniunea Europeană a exportat bunuri în valoare de 66 miliarde de euro în Rusia şi a importat de aici mărfuri valorând 115 miliarde euro - în mare parte resurse energetice. Uniunea Europeană se pare că este legată destul de strâns de Rusia din punct de vedere economic.

Memorandumul de la Bruxelles nu va pava calea Rusiei spre Organizaţia Mondială a Comerţului - Moscova va mai trebui să convingă şi Statele Unite ca şi Georgia. Însă de la Bruxelles se pare că a primit undă verde. Rusia are nevoie de Uniunea Europeană şi de Organizaţia Mondială a Comerţului, deoarece în prezent nu se deosebeşte foarte mult de statele arabe din Golf: trăieşte din exportul rezervelor energetice, iar toate profiturile rezultate merg în menţinerea stabilităţii sociale. Pe termen lung asta înseamnă că Rusia va dispărea de pe hartă ca mare putere.

Ce se ascunde în spatele Memorandumului Merkel-Medvedev? Ce s-a discutat la întâlnirile avute de Narîşkin la Chişinău? Mai nimic nu a răzbătut în spaţiul public. Însă la Bruxelles, Uniunea Europeană a mai pecetluit un pact cu Federaţia Rusă. Astfel că doar la Chişinău există percepţia că drumul spre Bruxelles este diferit de drumul spre Moscova. De fapt, cele două capitale par să se înţeleagă din ce în ce mai bine. Iar asta înseamnă că cele două tabere de la Chişinău s-ar putea să aibă doar o relevanţă locală. Marile puteri implicate aici s-ar putea să fie indiferente cine cu cine se coalizează la Chişinău - nu doresc decât stabilitate. O sabie cu două tăişuri: europenii s-ar putea să nu se opună unei guvernări comuniste (deşi în instituţiile de la Bruxelles mai există amintirea abuzurilor din aprilie 2009), dar este posibil ca şi Moscova să privească favorabil o nouă formulă a Alianţei pentru Integrare Europeană.

Iar aici intră în scenă voinţa populară: votul din 28 noiembrie a fost în majoritate anticomunist. O pervertire a voinţei electoratului prin alianţe de culise s-ar putea să nu aducă la Chişinău stabilitatea dorită de Bruxelles şi Moscova.