Băsescu: Am fost reţinut pentru că nu era războiul meu. Era pentru locul doi
adăugat 22 noiembrie 2009, 03:27, la Interviu / Reportaj
Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat dezamăgit de dezbaterea de vineri seară de la Palatul Parlamentului, apreciind că nici televiziunile nu au avut show-ul pe care îl aşteptau, nici candidaţii nu au putut oferi argumente în timpul foarte scurt alocat, şi nici electoratul nu a înţeles mai nimic.Candiatul PD-L, Traian Băsescu, a spus că s-a menţinut în dezbatere pentru că oricum nu era războiul lui, ci al celor doi adversari, Mircea Geoană şi Crin Antonescu, pentru locul doi.
"Am fost reţinut pentru că nu era războiul meu. Era războiul pentru locul doi. Nu era competiţia mea aseară. Eu mi-am încheiat etapa, pentru că, pe structură a fost foarte prost organizată emisiunea. Nu văd greşeli majore din partea mea. Mi s-a părut nefericită inspiraţia de a da un minut jumate să vorbeşti despre educaţie sau despre sănătate. Interesul meu era să transfer infromaţie către electorat. Nu a fost o emisiune pentru jurnalişti, a fost o emisiune pentru milioane de români. Românul vrea argumente. Nu am putut să facem decât mici enunţuri pe câteva teme. Se puteau alege trei teme, şi nu şapte, şi să se lase 3 minute nu unu jumate. Dacă interesul a fost show-ul de presă atunci nu a fost show, iar dacă interesul a fost ca, candidaţii să comunice, să informeze electoratul, nu au reuşit. O confruntare a punctelor de vedere clare, cu argumente, nu a existat. Emisiunea nu a folosit nimănui", a caracterizat candidatul PD-L dezbaterea de vineri într-un interviu acordat lui Andrei Gheorghe pentru presa.nu.
Băsescu a afirmat că nua cuză în niciun fel presa pentru "eşecul de aseară", aşa cum consideră dezbaterea de la Palatul Parlamentului, ci doar a constat ce s-a întâmplat în condiţiile în care, atunci când a fost înştiinţat de staff-ul de campanie asupra organizării, desfăşurării şi temelor propuse, ar fi putut să refuze.
"Nici eu nu acuz presa pentru eşecul talk-show-ului de aseară. Eu constat doar ce s-a întâmplat pentru că dacă eram aşa deştept când am sosit de la Sibiu şi am văzut formatul trebuia să spun staff-ului: 'Tăiaţi patru din teme'. Nu acuz presa, ci doar că am gândit greşit structura emisiunii"
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲