"Se pare că unii devin sensibili dacă discuţi despre istorie. Eu nu sunt istoric, dar cred că răspunsul meu a fost în deplin acord cu poziţia României, care, prin Parlamentul României, a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov. Mai mult decât atât, Duma de stat a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, deci nu văd unde este supărarea, iar Uniunea Sovietică nu există, nu mai există. Noi avem o relaţie acum cu Federaţia Rusă, iar când discutăm despre Uniunea Sovietică, discutăm despre ceva ce a fost, iar despre istoria noastră nu avem cum să nu discutăm. Aş mai spune un lucru. Am înţeles, chiar înainte să intru în întâlnirea cu doamna preşedintă (preşedintele Elveţiei, Micheline Camy-Rey - n.r.), că sunt deja mari analişti militari şi politici care s-au isterizat deja: Cum atacăm noi Federaţia Rusă?", a declarat preşedintele, la Palatul Cotroceni, întrebat fiind de jurnalişti cum interpretează recenta reacţie a MAE rus.
Şeful statului a precizat că declaraţia sa făcea referire la "o realitate" din istoria ţării noastre şi a relaţiei cu Uniunea Sovietică, menţionând că nu este "nimic nou sub soare", mai ales că ţara noastră a fost pe deplin de acord cu condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.
"Dacă cineva are dureri pe la vreo Antenă 3, cu analişti mereu furioşi că a dispărut Uniunea Sovietică, o avea dureri, dar eu n-am. Dacă vouă vi s-a părut reacţie ţeapănă ..." , a conchis Băsescu.
Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova şi-a exprimat indignarea faţă de afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora el ar fi putut în 1941 să trimită soldaţi pentru a participa la atacul împotriva Uniunii Sovietice.
"Cuvintele lui Băsescu - despre faptul că, 'în locul mareşalului Antonescu, în 1941, şi el i-ar fi îndreptat pe ostaşii români peste Prut' pentru a lua parte la agresiunea Germaniei hitleriste împotriva URSS - sunt revoltătoare", consideră Ministerul rus al Afacerilor Externe.
Instituţia diplomaţiei ruse a menţionat că o asemenea declaraţie, făcută chiar în ziua comemorării a 70 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în care poporul rus "a pierdut 27 de milioane de vieţi", nu poate fi explicată "nici prin actualele circumstanţe din politica internă (a României - n.r.), nici făcând trimitere la întrebările provocatoare ale jurnaliştilor".
"Este absolut evident că o asemenea sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inadmisibilă", concluzionează MAE rus.
Băsescu în replică la MAE rus: Duma de stat a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, deci nu văd unde este supărarea
adăugat 01 iulie 2011, 08:33, la Externe • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Preşedintele României Traian Băsescu a afirmat, joi, ca urmare a reacţiilor venite dinspre Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, că Parlamentul României a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, că Uniunea Sovietică nu mai există şi că România are în prezent o relaţie cu Federaţia Rusă.
Ce a dezvaluit de fapt Basescu n-a inteles aproape nimeni, cu exceptia bineinteles a celor care sunt cu musca pe caciula si care se chinuiesc sa coafeze realitatea, in asa fel incat romanii sa nu se prinda de planul urmarit.
Declaratia Presedintelui vis a vis de tradarea regelui Mihai are un talc adanc, fiindca dezvaluie un plan in plina desfasurare, al unor forte care vor sa readuca Romania in sfera de influenta din care se chinuieste sa se smulga de 60 de ani incoace, timp in care, au existat tradatori de tara, care au facut imposibila desprinderea.
Basescu a dezvaluit practic planul Moscovei de a pune o marioneta a sa la Bucuresti – pe viata, pentru a scapa de functia de Presedinte, care nu poate fi detinuta mai mult de 8 ani, ca sa nu mai vorbim ca aceasta este singura legitimata prin vot direct de catre popor, ceea ce nu prea lasa loc unei plasari de cal troian de catre KGB si partidele afiliate.
Semnele acestui plan sunt vizibile inca din 2007 de la suspendarea Presedintelui, continuand cu nunta de diamant a regelui, care ii avea de-a dreapta sa pe kgb-istul Ilici, pe prorusul Patriciu si alti sovromisti ( SOV, Felix ) pe stil nou. Au continuat cu vizitele dese ale unor lideri PSD si PNL la Moscova ( Guse, Geoana, Tariceanu, Crin Antonescu, Sorin Oprescu ), cu propunerea cartelului devenit ulterior USL a candidatului Duda, cu declaratia emblematica a PNL din 2010 a PNL-istului Chiuariu, de a desfiinta functia prezidentiala si last but not least, cu participarea pe 9 mai anul trecut a regelui Mihai la Moscova, unde a sarbatorit Ziua Victoriei, implinirea a 65 de ani de la capitularea Germaniei si instaurarea comunismului estic.
Ce a cautat regele Mihai acolo ? Ce victorie a sarbatorit acesta ? Cea a rusilor probabil impotriva Romaniei, fiindca cine a uitat istoria, o va repeta la nesfarsit. Spun asta, referindu-ma la ocuparea Romaniei dupa 1944 si la operatiunea Chisinau-Iasi.
A sarbatori alaturi de Putin si Medvedev in Piata Rosie din Moscova, comunismul si anexarea Basarabiei si Bucovinei este o dovada ca regele Mihai a fost si este o marioneta a FSB ( KGB ) si este calul troian gata de a fi impus de Rusia si implementatorii USL ca solutie buna pentru Romania.
Cine a tradat o data, o va face si a doua oara….
Regele Mihai nu s-a opus in nici un fel instaurarii guvernului Groza la data de 6 martie 1945, fapt pentru care Uniunea Sovietică şi-a exprimat printr-o telegramă satisfacţia şi l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei.
A fost sfatuit de suveranul Regatului Unit, regele George al VI-lea, sa nu abdice, ci pur si simplu sa paraseasca Romania daca viata i-ar fi fost in primejdie (lucru care nu a fost niciodata), fara sa semneze un act de abdicare care ar fi fost nefast pentru viitorul Romaniei.
Prinţul Kiril al Bulgariei, care era regentul Bulgariei, regele Simeon al II-lea fiind minor, a preferat să fugă din ţară pentru a evita eventualitatea abdicării forţate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon.
Tot de mentionat ca Petru al II-lea al Iugoslaviei, fiul prinţesei Maria de România, şi consilierii săi s-au opus Germaniei naziste, regentul Prinţul Pavel a declarat că Regatul Iugoslaviei ar adera la Pactul Tripartit la 25 martie 1941. La 27 martie, regele Petru, în vârstă de 17 ani, a fost proclamat major şi a participat la o lovitură de stat susţinută de britanici, care s-a opus Pactului Tripartit. Fugind din Iugoslavia a luptat ca pilot in RAF si nu a abdicat niciodata, Casa Regala a Iugoslaviei nefiind niciodata abolita.
La Conferinţa de Pace de la Paris (1946-1947), unde patrioti adevarati au salvat Ardealul fara ca regele Mihai sa miste un deget.
Regele Mihai nu este decat o marioneta trasa de sfori de catre KGB, ca si Crin Antonescu si Ponta. Mai rar gasesti asemenea idioti utili. Moscova nu se poate descurca cu un Presedinte impus de poporul roman, in schimb, ii este foarte usor sa controleze marionete precum Mihai, Antonescu, Iohannis sau Ponta. Ca sa poata readuce Romania unde era… este nevoie de liniste ! Linistea lui Ilici si consensul. De aceea USL conglomereaza in partidul unic. Recent, partidul verzilor al lui Cernea s-a alaturat acestei frumoase prietenii. Si PRM s-a aliat. A mai ramas cineva in opozitie ?
Iata ce a transmis Basescu si ce le-a dat fiori tradatorilor Romaniei..
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
DUPA CUM ACTIONEZI NU SAMANI LUI TRAIAN CI A LUI DECEBAL. SA SE INCURCAT MAICATA LA NASTERE CAND TIA DAT NUMELE?