Băsescu: Vizita mea în SUA va rămâne în istoria României
adăugat 14 septembrie 2011, 07:03, 10:03 la Eveniment • Articol publicat de Cornel Postolachi
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Washington, cu membrii Grupului de prietenie cu România din Congresul SUA, menţionând că această vizită în SUA va rămâne în istorie, fiind momentul semnării Acordului pentru scutul antirachetă.
După ce le-a mulţumit pentru sprijinul contant la adresa României, Băsescu le-a spus parlamentarilor americani din Grupul de prietenie că se află pentru a treia oară în SUA şi că vizita va rămâne cu siguranţă în istorie pentru că în cursul acesteia a fost semnată înţelegerea pentru scutul antirachetă.
"România şi SUA vor avea un parteneriat strategic. De asemenea, am agreat declaraţia privind parteneriatul strategic. E un document politic extrem de important care ne va ghida relaţiile în perioada următoare şi cred că acest lucru reprezintă o nouă etapă a relaţiilor bilaterale", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SUA, Barack Obama au purtat discuţii, marţi, la Casa Albă, în prezenţa vicepreşedintelui american Joe Biden, la o parte a întâlnirii fiind prezenţi reprezentanţi ai delegaţiei României, în frunte cu miniştrii Oprea şi Baconschi.
Oficialii români care au fost prezenţi la o parte a întâlnirii preşedintelui Băsescu au fost ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, şef al echipei de negociere a acordului semnat marţi cu SUA. Partea americană a fost reprezentată de preşedintele Obama şi de vicepreşedintele Biden.
Ulterior, discuţiile au continuat într-o formulă restrânsă, între preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden, durând 25-30 de minute.
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi secretarul de Stat american, Hillary Clinton, au semnat, marţi, la Washington, Acordul privind amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România.
Semnarea a avut loc la scurt timp după întâlniri între preşedintele SUA, Barack Obama, vicepreşedintele Joe Biden şi şeful statului român, Traian Băsescu.
Semnarea documentului se produce la un an şi jumătate de la anunţul privind decizia de participare a României la acest sistem, în 4 februarie 2010.
FORUMIŞTII KGB împrăştie pe internet VENINUL PROPAGANDEI RUSEŞTI prin VICLENIE şi MINCIUNI ORDINARE. Scopul lor este UNUL SINGUR: SĂ BAGE URA ÎNTRE FRAŢII ROMÂNI!!!
Tu cel ce aici ne scuipi cu INFECTUL NUME RUSESC "krasava",de MANIPULATOR KAGHEBIST,nu intelegi?
Oricâţi PADUCHI KAGHEBIŞTI cacă OCUPANŢII RUŞI PE FORUMURI,
RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Mamă ESTE ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
Libertatea este aproape !! Putina rabdare si vom Reveni Acasa dupa un pelerinaj de lunga durata !!! (1812-2012)