Biserica “Sfintii Apostoli Petru si Pavel
adăugat 14 iulie 2011, 10:58, la Eveniment • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Sambata 16 iulie are loc ceremonia de sfintire a bisericii cu Hramul "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" a parohiei Hagi –Curda (Ceamasovca) din Sudul Basarabiei, Ucraina (regiunea Odesa), singura structura bisericeasca din Ucraina apartinand Mitropoliei Basarabiei, adica Bisericii Ortodoxe Romane.
Sfintirea o va face Mitropolitul Basarabiei, IPS Petru, alaturi de mai multi preoti, La slujba de sfintire si-au anuntat participarea Presedintele Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni din Senatul Romaniei, senatorul Viorel Badea si secretarul de stat Eugen Tomac, seful Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, transmite Romanian Global News.
Biserica a fost construita cu sprijinul nemijlocit al domnului Nicolae Popa, secretar general al Consiliului Mondial Roman din SUA, care a donat peste 50.000 de dolari US si cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni.
La invitatia Consiliului Mondial Roman, prin dl. Nicolae Popa, mai multi studenti din Romania si R. Moldova, insotiti si de jurnalisti vor participa la sfintirea bisericii. Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu casa de avocatura "Ţuca Zbârcea & Asociaţii", va asigura finantarea unui autocar din Bucuresti care va transporta studenti pe traseul Bucuresti-Ceamasovca.
Organizatorii fac apel la Uniunea Interregionala "Comunitatea Romaneasca" din Ucraina si la dl. deputat Ion Popescu, deputat roman din Parlamentul Ucrainei, pentru a facilita trecerea frontierei mai rapid, cu respectarea legislatiei Ucrainei, pentru invitatii la aceasta sfintire de biserica. Dealtfel dl. Nicolae Popa, secretar general al Consiliului Mondial Roman, intr-o declaratie data pentru Romanian Global News, il invita si pe aceasta cale pe dl. Deputat Ion Popescu si intrega conducere a Uniunii Interregionale "Comunitatea Romaneasca", sa participe la evenimentul sfintirii bisericii din Hagi-Curda.
În Hagi Curda trăiesc aproape 4000 de oameni, 99% dintre ei fiind români. Şcoala are aproape 400 de elevi împărţiţi în 11 clase, dintre care 3 sunt în limba ucraineană, restul în română.
Conform wikipedia.org, preluata de Romanian Global News, in prezent, şcoala medie generală din satul Hagi-Curda este o şcoală mixtă cu predare în limbile română şi ucraineană.
Biserica ortodoxă "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" din Hagi-Curda a fost sfinţită în anul 1875 de către episcopul Melchisedec Ştefănescu al Dunării de Jos, în perioada când sudul Basarabiei era în stăpânirea României. Lăcaşul de cult şi-a îndeplinit misiunea şi în perioada ocupaţiei ruseşti, apoi după revenirea administraţiei româneşti.
După instalarea puterii sovietice, popa Gheorghe (parohul din sat) şi protopopul Nicolae din Ismail au fost arestaţi, fiind condamnaţi ulterior la 18 ani de detenţie. La Hagi-Curda au fost trimişi apoi numai preoţi de alte naţionalităţi. În anul 1979, sub pretextul că biserica este în ruină, biserica ortodoxă românească din Hagi-Curda a fost distrusă până la temelie de către autorităţile sovietice , pe locul său fiind înălţat Monumentul eroilor sovietici din Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Abia în 1995, după mari eforturi, s-a reuşit reînfiinţarea parohiei din localitate sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei, afiliată Patriarhiei Române. Epitrop era Vasile Iordăchescu, iar preot a fost numit pr. Anatol Cristea. Autorităţile ucrainene n-au recunoscut parohia pe motiv că Mitropolia Basarabiei nu era autorizată de guvernul Republicii Moldova.
La 26 martie 2003, Administraţia regională de Stat din Odesa a recunoscut singura parohie românească din Ucraina.
În urma ameninţărilor la adresa familiei sale, pr. Cristea a plecat din sat în 2005, în locul său fiind numit pr. Nicolae Asargiu, preot şi la Anadol. La sfârşitul anului 2005, pr. Asargiu a plecat şi el din Hagi Curda, în locul lui sosind tânărul Anatolie Curtev. În această biserică se slujeşte în limba română.
De-a lungul timpului, biserica a fost vandalizată de mai multe ori, iar enoriaşii maltrataţi. Astfel, în ordine cronologică, s-au petrecut următoarele evenimente :
- 17 iunie 2003 - enoriaşii bisericii au fost bătuţi
- 21 iulie 2003 - preotul a fost legat de o maşină şi amenintat că va fi târât până va muri
- 6 iulie 2004 - uşa bisericii a fost spartă, mobilierul a fost distrus, icoanele şi podeaua au fost stropite cu motorină, iar maşina părintelui Cristea incendiată
- 9 mai 2005 - li s-a interzis enoriaşilor să intre în cimitir, iar preotul a fost bătut
- 9 aprilie 2006 - preotul a fost bătut de mai multe persoane neidentificate în gara din oraşul Ismail
- mai 2006 - înaintea slujbei de Înviere, nişte indivizi necunoscuţi au pătruns în biserica şi au împrăştiat gaze lacrimogene, alungându-i astfel pe enoriaşii din parohie
- 18 iunie 2006 - casa părintelui Curtev a fost atacată de trei indivizi mascaţi, i s-au spart geamurile, indivizii ameninţând că o vor incendia
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲