Boc la Chisinau: Noi acum suntem pe drumul spre Marea Unire în Uniunea Europeană
adăugat 01 aprilie 2010, 10:12, la Eveniment
"O să încep discursul meu cu o variantă de suflet. Orice român care vine la Chişinău, cred că în sufletul lui are istoria şi spun asta în contextul în care având la dispozitie o ora în avion, nu poţi să nu te gândeşti la istorie. Eu mă gândeam la momentele în care drumul spre Marea Unire din 1918 a început acum 92 de ani. Astăzi continuăm drumul spre Unire.
Noi acum suntem pe drumul spre Marea Unire în Uniunea Europeană, România şi Moldova au acum drumul comun spre aceeaşi destinaţie", a declarat Emil Boc la Chisinau
"Demersurile voastre vor fi susţinute chiar şi la deshiderea în iunie a negocierilor privind liberalizarea regimului de vize în spaţiul european. Acest drum spre UE este un efort care la capat aduce apartenenţă la cea mai puternică familie, acces la libertate, prosperitate, drepturile cetăţenilor, libera circulaţie", a mai spus Emil Boc, la ceremonia de inmanare a primelor permise pentru micul trafic de frontiera.
"Sunt convins că evenimentul de astăzi este un prim pas care va fi demarat şi cu alte proiecte comune", a mai spus Emil Boc.
In cadrul discuţiilor cu preşedintele Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. premierul Emil Boc a subliniat amploarea colaborării dintre cele două state romanesti: „La nivel guvernamental sunt mai multe acorduri în derulare în acest moment: atât la nivel educaţional, prin susţinerea programului de burse - cele 5.000 de burse pe care le avem în lucru -,proiecte în domeniul turismului, şi nu în ultimul rând, propunerea de a încuraja oamenii de afaceri din România, pe bază de parteneriat public - privat, să susţină proiectele de modernizare a infrastructurii şi a altor domenii în Republica Moldova. Cred că este un moment bun pentru investiţii, atât în România, cât şi în Republica Moldova. Cine investeşte acum, va ieşi învingător la sfârşitul crizei economice" a afirmat Emil Boc. Şeful Executivului de la Bucuresti a mai precizat că cele doua state vor mai coopera şi pentru dezvoltarea unor proiecte în domeniul energiei, precum şi pentru construcţia de poduri şi refacerea infrastructurii, astfel încât cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului să poată comunica mult mai uşor
Preşedintele Mihai Ghimpu, s-a declarat la rândul său optimist în ceea ce priveşte colaborare cu România, în vederea integrării europene. „România este alături de noi; sunt convins că împreună vom parcurge acest drum cât mai repede spre Bruxelles", a afirmat Ghimpu.
|
---|
CU ADEVARAT A INVIAT!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲