Televiziunea separatistă a comunicat că la Tiraspol şi în alte localităţi a fost arestat un grup „internaţional” de agitatori şi „polittehnologi” veniţi în Transnistria să-l discrediteze pe unul dintre concurenţii electorali la postul de „preşedinte al republicii transnistrene”. Ei deţineau paşapoarte moldoveneşti, ucrainene şi ruse, erau bine echipaţi şi dispuneau de mari sume de bani, introduse în regiunea separatistă în mod ilegal. Conform materialului pregătit de „jurnaliştii” de la „ministerul afacerilor interne”, unii dintre cei reţinuţi au participat la revoluţia portocalie din Ucraina şi la protestele din 7 aprilie 2009 din centrul Chişinăului.

Nu e singurul semnal că Tiraspolul se baricadează, agitând spectrul revoluţiei portocalii. Mai multe „organizaţii obşteşti” au semnat recent un apel către Smirnov să ia toate măsurile pentru a nu admite scenariile unor „revoluţii color” în Transnistria. Şi iată că Smirnov nu se lasă mult rugat. Miliţia şi serviciile secrete transnistrene întreprind acţiuni violente pentru descurajarea candidaţilor care ar putea pune în pericol „alegerea” lui Smirnov la postul de „preşedinte” pentru a cincea oară.

Arestarea grupului are loc la o zi după ce Moscova a deschis un dosar penal în cazul dispariţiei, în 2007, a 160 de milioane de ruble acordate ca ajutor umanitar transnistrenilor. Printre cei urmăriţi figurează şi un fiu al lui Igor Smirnov. De ce Moscova face lucrul acesta abia acum? Deoarece consideră că abia acum a venit momentul schimbării la Tiraspol. Astfel Kremlinul semnalează că liderul separatist trebuie să ia în serios îndemnul de a nu mai candida, deschizând calea pentru următoarele generaţii de politicieni la conducerea regiunii separatiste. 

Moscova are nevoie de un rebranding al Transnistriei, o modernizare a imaginii sale învechite, prăfuite. Regimul de tip sovietic, cu obsesii de cetate asediată, care parazitează pe nostalgiile imperiale ale Rusiei, stinghereşte Moscova în acţiunile sale de avocat şi sponsor al separatiştilor. O schimbare de putere ar da impresia că acolo funcţionează mecanismele democratice şi că autorităţile separatiste reprezintă populaţia locală, ceea ce ar înlesni eforturile Moscovei de a trata Tiraspolul ca parte egală cu Chişinăul în procesul negocierilor.

„Igor Smirnov a făcut multe în perioada iniţială a republicii, însă el o conduce deja de 20 de ani și candidează a cincea oară. Atmosfera de concentrare a puterii într-o singură mână, pe care Smirnov a creat-o în jurul său, a adus Transnistria într-o criză profundă”, a declarat nu demult şeful administraţiei prezidenţiale a Rusiei, Serghei Narîşkin. „S-a format o diferenţă uriaşă între situaţia populaţiei năpăstuite şi cea a unui cerc îngust de persoane apropiate preşedintelui Smirnov”, a adăugat el. Ca să demonstreze că nu e de glumă, declaraţia lui Narîşkin a fost urmată de anunţul Rospotrebnadzorului privind o posibilă sistare a importurilor de coniacuri transnistrene în Rusia, din motive de calitate. Acest demers a fost considerat drept o manifestare a „disperării” Moscovei, care nu ar avea alte pârghii de influenţă asupra separatiştilor. Ceea ce nici pe departe nu corespunde adevărului. Kremlinul dispune de suficiente pârghii, dar nu le aplică fiindcă nu consideră necesar. Cel puţin, deocamdată el se abţine să pună în mişcare întreg potenţialul său de „persuasiune”. 

Tiraspolul are de plătit aproape 3 miliarde de dolari pentru gazele livrate de Gazprom, iar pensionarii transnistreni primesc lunar câte 15 dolari supliment la pensie din bugetul Rusiei. Oricum, fie reuşeşte, fie nu să-l înlăture pe Smirnov, ea câştigă în faţa Occidentului, pentru că încearcă „rotaţia cadrelor”.

Smirnov a declarat însă că nu are de gând să cedeze până nu obţine, după cum spune el, recunoaşterea oficială a regiunii separatiste. El întreprinde acţiuni care să demonstreze că este singurul apărător al independenţei autoproclamatului stat. Instalarea unui post vamal la Pohrebea şi alte acţiuni provocatoare fac parte din campania sa electorală. Nu-l opreşte nici faptul că la campania anti-Smirnov participă până şi premierul rus Vladimir Putin, care i-a trimis o scrisoare de susţinere unui alt candidat, Anatoli Kaminski, preşedintele aşa-zisului soviet suprem de la Tiraspol, liderul partidului „Obnovlenie”. Oamenii lui Smirnov încearcă să diminueze implicarea lui Putin în alegerile transnistrene şi vorbesc despre trădarea unor funcţionari de la Moscova, care ar face jocul Occidentului.

Să fie atât de curajos liderul separatist încât îndrăzneşte să sfideze deschis Kremlinul? E mai curând vorba despre o cramponare disperată de putere, a sa şi a anturajului său, de teama patologică pentru consecinţele ce îl aşteaptă dacă îşi pierde scaunul. Un fel de sindrom Kadhafi la o scară mai mică.

Între timp, Tiraspolul este vizitat de tot felul de emisari occidentali care pun mare preţ pe reluarea oficială a negocierilor până la sfârşitul acestui an. Mesajul lor e că, plouă sau ninge, drumul reglementării transnistrene nu trebuie să stea. Chiar dacă nu se ştie unde duce acesta.