În ultima parte a dialogului cu Dr. Arhitect Alexandru Budişteanu aveţi ocazia de a descifra ce înseamnă pentru dânsul trilogia:  basarabean,  moldovean, român! Ce rol joacă limba română în menţinerea unităţii celor două state româneşti? De ce este indispensabil să vorbim   limba română în Basarabia şi care este mesajul transmis de Dl. Budişteanu tinerilor, care urmaresc site-ul Basarabeni.ro? Toate aceste răspunsuri aşteaptă a fi descoperite în partea finală a dialogului „În 20 ani cu Dr. Arhitect Alexandru Budişteanu”!

        (Pentru textul integral al interviului accesaţi materialul video.)

 Alexandru Rîşneac: În ajunul Zilei Naţionale a României, 1 decembrie, povestiţi-ne ce  înseamnă pentru Dvs. a fi basarabean,  moldovean şi român, precum şi implicit patriot al acestei ţări?

Alexandru Budişteanu: Un patriot basarabean, moldovean şi român trebuie să nu uite pentru nici o clipă cine este! Nu este nimic mai penibil, decât să-ţi uiţi baştina şi să să încerci să pleci în altă ţară, lăsându-te asimilat acolo! Mi se pare penibil şi nici nu cred că cei de acolo te apreciază pentru asta. Destinul te-a născut într-un anumit loc şi mi se pare firesc să rămâi credincios acelui complex de elemente şi cunoştinte, care te formează ca om pentru toată viaţa şi te fac să contribui la bunăstarea şi fericirea comunităţii din care provii! Aşa este creată lumea! Această bogăţie de limbi, tradiţii şi comportamente diferite, ori care ar fi ele, este un lucru frumos, de care nu trebuie să ne fie niciodată ruşine!

În acelaşi timp, în afară de limba ta maternă, orice limbă în plus pe care o ştii, eu o consider ca un calculator suplimentar, pe care îl ai în cap şi de care te foloseşti când ai nevoie! Consider că nu există  limbi de mâna a doua. Chiar şi limba ţigănească de exemplu merită a fi ştiută!

Eu sunt traducător autorizat pentru patru limbi, respectiv rusa, engleza, franceza şi spaniola, iar când am fost la New York m-am apucat să studiez organizat şi limba chineză.  De fapt, am început studiul ei, încă fiind la Moscova, atunci când am trăit împreună în aceeaşi cameră cu aspiranţi chinezi. Am vrut să devin şi traducător pentru limba chineză. Este o limbă formidabilă, dar extraordinar de grea. Dacă tovarăşa Ceauşescu ne lăsa mai mulţi ani la ONU respectiv în SUA, că nu puteai depăşi conci ani, ca să nu te îndulceşti acolo, poate aş fi cunoscut chineza suficient de bine. Toate limbile sunt un bagaj minunat! Cu cât ştii mai multe, cu atât devii mai complet şi mai complex dezvoltat!

Revenind la problema noastră referitoare la patriotism, declar că, oricât de bine ar fi să înveţi chiar şi o mie de limbi străine, totuşi să nu uiţi niciodată cine eşti şi să nu te lepezi sub nici o formă de trecutul şi de obârşia ta!

Foarte mulţi tineri îmi spun: “vreau să plec în străinătate, să fac asta sau aia, sau altceva...“ Iar eu le spun aşa: “Foarte bine. Dar să nu uitaţi niciodată cine sunteţi şi ar fi bine, după ce vă realizaţi, să vă întoarceţi acasă. Iar dacă nu puteţi să vă întoarceţi acasă sau dacă nu aveţi motive suficiente, atunci rămâneţi unde sunteţi, dar spuneţi cine sunteţi! Şi mai ales acţionaţi în favoarea pământului vostru!”

Eu când mă duc în Basarabia îi întreb pe rusofoni, de ce nu vorbesc limba majorităţii etnice a statului. De fapt, eu prefer să zic limba de stat, ca să nu-i întărât, că dacă zic moldovenească sau românească încep discuţiile. Îi întreb de ce nu vorbesc limba de stat, adică limba oamenilor în mijlocul cărora trăiesc. Îi întreb, „De ce nu-i respectaţi pe aceştia, de ce le ignoraţi limba?” Nu contează cum se cheamă limba lor, dar tu trăieşti în mijlocul lor! Iar ei nu o învaţă, fiindcă o consideră o limbă de mâna a doua şi în special nu o învaţă, pentru că toată lumea fără excepţie ştie - şi ce e mai grav foloseşte - limba rusă, iar localnicii nu au mândria de a-şi impune limba.

Să vă povestesc o experienţă: vorbeam în română cu un arhitect din Chişinău, care îmi spune: “Nu vă supăraţi, dar nu putem să vorbim în limba română despre arhitectură, fiindcă nu avem termeni tehnici de specialitate în limba română.(!?) Eu am studiat arhitectura în limba rusă, iar limba rusă are aceşti termeni”.

Drama este că în timpurile sovietice s-a creat intenţionat situaţia, că folosind “limba moldovenească” puteai să ajungi doar învăţător sau agronom. Dacă doreai să ajungi medic sau altceva, trebuia să înveţi neapărat în limba rusă. Mă refer la situaţia clasică anterioară. E drept că  lucrurile s-au îmbunătăţit, dar e încă mult de făcut. Cu atât mi se pare mai important rolul tinerilor studenţi, care vin în România să-şi facă studiile aici, care pot învăţa meseriile lor - oricât de complexe - într-o limbă română corectă.

Situaţia peste Prut rămâne oricum încă gravă, din punct de vedere lingvistic. Încercaţi de exemplă să reparaţi acolo o maşină şi vorbiţi despre bujie, acceleraţie, ambreiaj şi altele şi n-o să vă înţeleagă nici un mecanic. Asta-i grav, mai ales că  s-a creat convingerea, că nu poţi avea o profesie mai ca lumea, dacă nu ştii rusă   şi  că “limba moldovenească” este o limbă de mâna a doua, cu care nu poţi să te exprimi în toate domeniile!  Aşa se crează o legendă, care le convine rusofonilor, iar tu ca localnic te simţi complexat.

Vă dau un exemplu. Eram la Bălţi, chiar pe strada unde am locuit. Trec doi oameni vorbind “moldoveneşte” (sau poate “româneşte”?) şi unul mă întreabă - însă în limba rusă - cât e ora! El nu vrea să rişte fiindcă ştie, că dacă se adresează în limba română, cine ştie ce obrăznicie îi spune cel ce nu ştie limba. De exemplu i se poate spune cu dispreţ: “Vorbeşte omeneşte!” Drama este, cum spuneam, că toţi ştiu rusa. Dacă vorbeşti rusă nu rişti nimic, mergi la sigur. Dacă vorbeşti româneşte, rişti să fii pus la punct sau să fii trimis la plimbare. Asta este atât de trist! În loc ca cei veniţi să înveţe limba localnicilor, noi trebuie să învăţăm limba lor! Şi mai este ceva. Moldoveanul este bun la suflet şi gândeşte că ăstora “săraşii” le vine greu să înveţe limba  lui. El îşi face griji pentru ei. Dacă într-o încăpere sunt nouă oameni, care ştiu limba română şi unul singur rusa, atunci se va vorbi ruseşte! Rusofonul ştie că toată lumea poate vorbi ruseşte şi că localnicii sunt complexaţi, aşa încât nu-şi face probleme să înveţe limba locală.

 Zburam odată cu Air Moldova şi toate anunţurile erau în limba rusă. Atunci am întrebat-o pe o stewardessă, de ce vorbesc doar în rusă şi ea mi-a răspuns: “Pentrucă limba rusă o ştie toată lumea” Răspunsul din nefericire era foarte corect.

În general tare mi-ar plăcea ca moldovenii să vorbească limba română la fel de bine, cum vorbesc limba rusă. Ei nu fac nici o greşeală când vorbesc ruseşte. În schim în limba română pe care o folosesc, auzi nişte expresii ciudate, nişte traduceri nenorocite din limba rusă. De exemplu: “Eu sunt după volan 10 ani, dar am lucrat după graniţă”. Adică: “Eu sunt la volan de 10 ani, dar am lucrat peste graniţă (sau mai corect “în străinătate)”. Etc. etc.

Ştiţi ce-i grav? O greşeală pe care o face toată lumea nu mai este greşeală, şi devine cu timpul un mod de a vorbi! Dacă două milioane fac aceeaşi greşeală vine Academia respectivă şi spune că se poate şi aşa. Limba română a luat naştere îjn principal din limba latină. Dar cum? În momentul în care toţi au făcut aceleaşi greşeli, faţă de latină de exemplu, cuvintele aşa au şi rămas, definitiv schimbate. Dar cred că nu este cazul să creăm acum în Basarabia o nouă limbă română pocită.

Deci, iată cum se produce un fenomen periculos. În momentul în care tu nu eşti conştient şi crezi că nu se poate altfel, eşti de bună credinţă şi începi să vorbeşti ca veneticii. Este grav când o limbă străină este pe de o parte folosită la nişte activităţi aşa-zise superioare şi pe de altă parte este vorbită de un segment al  populaţiei, care nu face concesii. Atunci tu te simţi complexat în mod greşit, fiindcă lumea bună vorbeşte altfel şi tu nu eşti la un nivel corespunzător, dacă nu o imiţi.

 De ce în Ţările Baltice situaţia este alta? Ştiaţi că nu poţi să obţii cetăţenia lituaniană, dacă nu dai examen de limbă şi de istorie? În Letonia la fel, deşi populaţia de origine letonă este mai puţin de 50%, Ruşii de acolo majoritari înjură că sunt discriminaţi, dar nu pleacă, fiindcă au ajuns în UE înaintea multor altora şi au avantaje economice. Preferă să stea pe loc chiar şi cu paşaport de cetăţean străin. Eram la Talin şi îmi spunea un şofer rus de taxi, că e nemulţumit, că localnicii se poartă urât cu ei. Şi l-am întrebat de ce nu pleacă, dacă nu-i place. “De ce să plec? Aici e casa noastră!”, mi-a spus el. Interesant. Deci nu estonienii sunt acasă, ci noii veniţi. Cam ca în Basarabia...

Şi tot referitor la patriotism, ca să trag o concluzie importantă, n-avem voie să închidem ochii, trebuie să continuăm să ne luptăm, până nu vom fi cu toţii la un loc! Eu consider că idealul nostru nu s-a îndeplinit şi putem accepta unele lucruri, dar nu ca soluţii definitive. Şi, dacă vreţi, ajungem şi la cei 20  de ani de independenţă a Republicii Moldova. Esenţa problemei este că aceasta este în mod absolut neîndoielnic al doilea stat românesc..

Un aspect foarte interesant este acela, că atunci când s-a format acest stat în 1991, s-a pus întrebarea dacă România a procedat corect, atunci când a  recunoscut independenţa Republicii Moldova,  fiind  primul stat care a făcut-o. S-au produs două reacţii. Conform primei, s-a spus că România consideră că puteţi să faceţi ce vreţi, noi v-am recunoscut şi nu mai avem treabă cu voi. Conform celeilalte, România trebuia să facă recunoaşterea dar mai târziu, ca să nu dea tonul recunoaşterilor, întrucât prin recunoaştere se admitea că, Republica Moldova este preponderent o entitate  politică diferită.   Eu consider că recunoaşterea a avut un efect pozitiv, întrucât ea însemna nu o renunţare la legăturiule istorice între cele două state, ci avea ca scop posibilitatea de ajutorare a noului stat la nivel interstatal. Iar practic aşa s-a şi întâmplat, relaţiile dintre două state prietene  dezvoltându-se foarte puternic şi în favoarea Republicii Moldova, cu excepţia perioadei, când au fost comuniştii la putere la Chişinău..

Eu, de exemplu, îmi aduc aminte când eram la New York,  în clădirea misiunii României pe lângă ONU funcţiona şi misiunea Republicii Moldova. România a oferit acolo şi spaţiu şi tot sprijinul. Deci prin recunoaştere nu trebuie să uiţi ce urmăreşti, această recunoaştere trebuind să fie doar o formă, ce nu are voie să interfereze cu raţiunea profundă a acestei relaţii, care este unitatea românilor -  un element la care nu avem voie să renunţăm şi care în final trebuie să se asigure îndiferent de formula adoptată. Nu ştiu care este formula ideală, poate deocamdată sub forma a două state, ambele în Uniunea Europeană, dar în final neapărat unite într-un singur stat.

La ora actuală mă uit cu îngrijorare la soluţia federalizării, fluturată de unii. Asta ne mai lipseşte! Vine Angela Merkel şi zice să ne federalizăm. Adică să ne federalizăm cu Transnistria şi Găgăuzia. Iar la vot o să fie 2 contra 1. Nu se poate aşa! Deci, mare atenţie la aceste lucruri şi nu trebuie să uităm nici o clipă că suntem români şi suntem o singură familie!

Deci, repet, le spun tinerilor basarabeni să nu uite de unde au provenit, să plece unde vor şi să încerce să se întoarcă, iar dacă nu pot, atnci să nu se întoarcă, dar să lupte pentru provincia de unde au plecat. Unii mă întreabă de ce nu mă întorc eu acasă,  dacă iubesc Basarabia aşa de mult. Eurăspund că am plecat din Basarabia în 1944. Să nu uităm că atunci era război şi am plecat fiindcă eram în mare pericol şi ne-am salvat viaţa venind aici. Consider însă, că prin ce-am făcut ulterior pentru baştina mea, mi-am răscumpărat faptu, că am plecat de acolo. Eu nu uit nimic şi vă rog să nu uitaţi în ce condiţii am plecat. N-am plecat de bună voie! Iar Basarabia o port şi o voi purta etern în suflet.

Unii mi-au zis că am emigrat din Basarabia. Cum să emigrezi plecând dintr-o provincie românească în restul ţării?  Nu! A fost un refugiu, o retragere forţată. De asemenea, ştiţi de ce nu am rămas în SUA în 1972, când trăiam acolo? După ce mi-a expirat contractul de 5 ani la ONU, statul român, respectiv Tovarăşa Ceauşescu, nu-mi dădea voie să stau mai mult. Am avut oferte, de exemplu  Fundaţia Ford îmi oferea tot ce doream, însă am refuza,t fiindcă îmi ajunsese un refugiu. Îmi pierdusem o dată patria şi nu voiam s-o mai pierd odata. M-am întors acasă pentru că sunt basarabean, moldovean şi român!

Alexandru Rîşneac: Majoritatea vizitatorilor portalului Basarabeni.ro  sunt tinerii de pe ambele maluri ale Prutului. Vă rugăm să transmiteţi un mesaj celor care ne urmăresc!

Alexandru Budişteanu: Cred că mesajul meu deja s-a putut desprinde din ce am vorbit. Deci dragii mei: nu vă uitaţi baştina, locul unde v-aţi născut, oamenii care v-au zămislit. Mă adresez, în primul rând, celor care gândesc şi vorbesc ca mine, celor care sunt basarabeni, moldoveni şi români.

Şi vă mai dau un sfat, care se bazează pe cea mai importantă experienţă a mea, când am fost Arhitect-Şef al Capitalei şi am lucrat cu un dictator, cu Ceauşescu. Nu faceţi pact de înţelegere cu diavolul, fiindcă până la sfârşit acest pact se răzbună! Chiar dacă drumul spre iad e pavat cu intenţii bune, aceste afaceri până la sfârşit se pedepsesc. Eu am zis că renunţ la nişte principii de dragul unei posibilităţi de a mă  afirma profesional, chiar dacă acceptam să fac nişte concesii. Să nu faceţi aşa, nu faceţi compromisuri pe probleme fundamentale, trăiţi-vă cât puteţi viaţa conform idealurilor profunde, pe care le aveţi!

Ana Cristiuc: Domnule Budişteanu, vă mulţumim din suflet că aţi acceptat să participaţi la cea de-a treia ediţie a media-proiectului “În 20 ani”. Vă dorim multă sănătate şi să aveţi multe alte realizări la fel de frumoase!

Alexandru Budişteanu:Şi eu vă mulţumesc! A fost o întâlnire de suflet, care mi-a făcut mare plăcere!