Ce se mai aude cu integrarea europeană?
adăugat 15 martie 2008, 22:17, la Opinii / Editoriale
În numărul din luna martie a.c., una dintre cele mai titrate publicaţii din R. Moldova, care se ocupă cu VIP-urile locale şi nu numai, tipăreşte un interviu cu un ambasador occidental la Chişinău. Nimic spectaculos aici. Numai că titlul interviului este, nici mai mult, nici mai puţin, "O integrare rapidă în Europa nu este în interesul Moldovei…". Cum aşa, îţi vine să exclami? De când această schimbare explicită de picior la reprezentanţii Europei? Iar când această afirmaţie o face ambasadorul unei ţări care s-a declarat - şi a fost acreditată explicit la Chişinău în acest sens - drept partenerul principal al R. Moldova pentru integrarea europeană, lucrurile devin semnificative. Iar dacă adăugăm aici răspunsul domnului Mihály Bayer, ambasadorul Ungariei în R. Moldova, căci despre el este vorba, la întrebarea "când credeţi că va fi gata R. Moldova pentru integrare": "…poate niciodată, poate peste 15-20 de ani", tabloul capătă tuşe întunecate. La ce bun să te declari partener principal într-un proiect despre care ai aproape convingerea că nu s-ar putea petrece niciodată? Iar dacă "principalul" partener şi cel mai "strategic" pentru integrarea europeană al Chişinăului crede aşa ceva, ce vor fi crezând partenerii nestrategici ai R. Moldova în parcursul european? Să tăcem împreună despre UE Un lucru devine tot mai cert la Chişinău. Despre UE se vorbeşte tot mai puţin, obstinat de puţin, în ciuda faptului că cei trei ani de teoretică îndeplinire a Planului de Acţiuni au expirat. Tocmai acum, la o necesară oră a bilanţurilor - ce s-a sperat şi ce s-a obţinut după trei ani, ce s-a declarat la Chişinău că se va realiza şi ce a dat Bruxellesul, ce urmează de aici înainte etc. - subiectul integrării europene a intrat în decor. Nimeni nu mai organizează dezbateri interne sau internaţionale despre integrare, nimeni nu este tras la răspundere, nimeni nu plăteşte pentru eventuale eşecuri. În locul lui, Transnistria a devenit "über alles". În jurul ei se croiesc astăzi proiectele de politică externă - dar şi internă! - ale R. Moldova, ea focalizează energiile şi speculaţiile de la Chişinău (şi nu dezbaterile publice, căci acestea lipsesc aproape cu desăvârşire). Mai grav este însă că şi unii reprezentanţi europeni încep să gândească aşa. Iar declaraţiile ambasadorului maghiar sunt peremptorii. Căci ambasadorii nu vorbesc "liber", nu improvizează şi nu fac judecăţi estetice. Faptul că Mihály Bayer a spus-o, are un motiv şi un substrat. Parafrazând o reclamă faimoasă: "Prietenii [R. Moldovei] ştiu de ce!". Mai mult. Dacă urmărim declaraţiile şi eforturile din ultima vreme ale domnul Kalman Mizsei, reprezentantul UE pentru R. Moldova, vom sesiza că ele sunt îndreptate mai curând spre Est decât spre Vest, adică mai curând spre Transnistria, decât spre integrarea europeană. Domnii ambasadori Bayer şi Mizsei vorbesc, practic, aceeaşi limbă (şi) în discursul diplomatic relativ la R. Moldova. Vizitele dese ale celui din urmă în Federaţia Rusă - apropo, cel puţin la fel de netrasparente precum cele ale oficialilor de la Chişinău la Moscova - riscă să îl transforme pe domnul Kalman Mizsei, susţinătorul cel mai consecvent al "democratului" Evgheni Şevciuk, în reprezentant al UE pentru Transnistria, mai degrabă decât pentru R. Moldova. Şi să confirme un adevăr iritant: în ochii unor occidentali, mai importante sunt eforturile R. Moldova pentru soluţionarea conflictului transnistrean, decât eforturile pentru integrarea europeană. …go Est! Să fim bine înţeleşi. Problema reintegrării teritoriale a R. Moldova este o temă legitimă pentru orice preşedinte şi orice guvernare de la Chişinău, oricine ar fi aceştia şi de orice extracţie. Nu aici este miza discuţiei. Noutatea care se conturează însă tot mai ferm în această perioadă este decuplarea "dosarului transnistrean" de "dosarul european", decuplare care înseamnă aducerea virulentă în prim-plan a primului, chiar în pofida celui de-al doilea. Nici măcar aparenţele nu mai sunt păstrate. Senzaţia pe care nu poţi să o reprimi este că cei trei ani de antrenament pentru integrare europeană au fost percepuţi şi mai sunt încă drept un joc, un experiment formal, care nu are în esenţă importanţă, nu produce consecinţe, nu generează medaliaţi sau pedepsiţi. Jocul a fost jucat, aplauzele nu au venit, dar acum e timpul să ne ocupăm de altceva. De aici abandonul său aproape total. Toată energia, inclusiv cea discursivă, pare că se îndreaptă acum spre Est. Recentul interviu al preşedintelui Vladimir Voronin din ziarul Kommersant este peremptoriu din acest punct de vedere. Desigur, un text într-un ziar nu este un document oficial şi nu garantează, în esenţă, nimic. Dar arată o direcţie şi o stare de spirit. Să citim această frază: "în curând va veni şi ziua când va fi soluţionat definitiv conflictul transnistrean, iar optimismul în acest sens se bazează pe relaţiile speciale care s-au constituit între Moldova şi Rusia". Dincolo de faptul că ea nu spune nimic nou, căci aceste declaraţii şi speranţe au mai fost exprimate de vocea cea mai înaltă a Chişinăului, nu poţi să nu constaţi, posac, că o frază de tipul "în curând va veni şi ziua când ne vom integra în Uniunea Europeană, iar optimismul în acest sens se bazează pe relaţiile speciale care s-au constituit între Moldova şi Bruxelles", mai are de aşteptat la Chişinău. Mai mult, parcă nimeni nu se mai înghesuie să o mai spună… Efectul bumerangului în politica din R. Moldova Dincolo de toate aceste afirmaţii şi evoluţii, lucrurile sunt departe de a fi limpezite în ceea ce priveşte viitorul R. Moldova. Suntem încă la faza declaraţiilor de presă, nu la nivelul documentelor puse pe masă. Din acest punct de vedere, parcă nimic nu e nou sub soare. Şi totuşi. Ideea că problematica transnistreană devine ax fundamental deopotrivă pentru politica internă şi externă a Chişinăului generează câteva semne de întrebare şi veritabile dileme pe care nimeni nu şi le asumă, deocamdată. Să le numim efectele de bumerang ale politicii din R. Moldova. În esenţă sunt trei: creşterea ireversibilă a aspiraţiilor europene ale cetăţenilor R. Moldova; adoptarea aproape în unanimitate a Legii din 22 iulie 2005; jocul la două capete sau alegerile din 2009 ca test pentru europenizarea R. Moldova. Să le luăm pe rând. Creşterea aspiraţiilor europene Primul efect de bumerang la care vom putea asista este generat de creşterea constantă a apetitului european al populaţiei R. Moldova, mai ales a generaţiei tinere. La această sporire substanţială şi relativ bruscă a contribuit, indiscutabil, aşa-numita "revoluţie oranj din mintea preşedintelui Voronin", după cum a numit-o preşedintele Georgiei în vizită la Chişinău. Declaraţiile pro Vest în condiţiile unei susţineri masive şi incontestabile de care se bucura atunci actualul preşedinte au accelerat indiscutabil procesul deja în curs al orientării europene a celor care trăiesc aici. Atunci, preşedintele Voronin a fost un catalizator indiscutabil - chiar dacă nu a modificat radical opiniile - şi acest fapt este meritul principal al reorientării din 2005. Dar această schimbare ireversibilă în mentalitatea cetăţenilor survenită (şi) atunci poate deveni astăzi una dintre piedicile proiectului politic de forţare a soluţionării chestiunii transnistrene. Căci întrebările nu vor putea fi evitate la nesfârşit. Cât din aspiraţiile europene ale cetăţenilor R. Moldova vor trebui sacrificate pentru acest proiect intempestiv al Chişinăului? Şi nu vorbim aici de cei 1 miliard şi jumătate de dolari datoria Transnistriei faţă de concernul rusesc Gazprom, ce se scontează a fi preluaţi la datoria R. Moldova "ca pe o moştenire". Vorbim aici despre întregul pachet de consecinţe care vor apărea în ceea ce priveşte statutul european al R. Moldova, despre aspiraţiile europene care vor trebui amânate pentru alte şi alte generaţii. Cetăţenii R. Moldova vor astăzi prosperitatea europeană, care nu înseamnă stric salariul incomparabil mai mare pe care îl poţi obţine acolo. Înseamnă şi valori, şi o anumită stare de spirit, un sentiment al demnităţii pentru tine şi copiii tăi, un paşaport care îţi permite să circuli liber etc. Cetăţenii R. Moldova nu se mai mulţumesc astăzi, cel puţin nu toţi, cu o eventuală şansă de a lucra în şantierele de la orăşelul olimpic de la Soci şi care, până în 2014, se scontează să absoarbă forţă de muncă (180 000 de muncitori) din fostul URSS. R. Moldova va contribui şi ea cu un procent semnificativ. Şi unii vor pleca acolo, resemnaţi. Dar ce faci cu ceilalţi? Mai pe scurt spus: cum vor reacţiona cei care au luat drept bune declaraţiile europene fără rest ale Chişinăului şi au dezvoltat aspiraţii în consecinţă? Şi nu puţini dintre ei sunt dintre cei convinşi de însăşi schimbarea subită de picior pe care preşedintele Vladimir Voronin a făcut-o în 2005… O lege pentru (ne)liniştea noastră Al doilea efect de bumerang poate fi generat de existenţa Legii privind principiile de bază ale statutului regiunii de Est a R. Moldova (Transnistria) din 22 iulie 2005. Legea a fost elaborată tehnic inclusiv de fostul consilier juridic al preşedintelui, propusă şi susţinută de însuşi Vladimir Voronin şi adoptată aproape unanim de Parlament. Asta, chiar în condiţiile în care unii reprezentanţi occidentali nu priveau acest gest cu ochi buni şi îndemnau la reţinere. Dar Legea există. Şi, în ciuda faptului că se livrează garanţii peste garanţii că nimic din ceea ce se negociază astăzi nu iese din spiritul şi litera ei, în realitate, aproape tot ceea ce se discută şi se invocă pentru negocieri, o face! De aici ideea că Legea din 22 iulie 2005 se poate întoarce, ca un bumerang, în cei care au zămislit-o atunci cu entuziasm unanim şi solemn. Mai exact, a unora dintre ei. Dacă eventualul "act de botez" al consfinţirii juridice a reintegrării teritoriale a R. Moldova se va baza pe încălcarea vădită a legislaţiei R. Moldova, asta va spune mult, dacă nu totul, despre viitoarea formaţiune statală, indiferent ce va fi ea din punct de vedere administrativ. Cine iese cu capul spart din jocul la două capete În al treilea rând, trebuie invocat aici statutul integrării europene şi al parcursului european al R. Moldova după o eventuală reintegrare a ţării. Ideea exprimată nu o dată, de la cel mai înalt nivel, legată de speranţa ca în viitorul Parlament de la Chişinău din 2009 să se regăsească şi deputaţi din Transnistria a generat fireşti speculaţii. Pentru că, pe de-o parte, este clar că acest proces se va petrece prin alegeri. Pe de alta, este neclar cum se va asigura legalitatea, transparenţa şi echidistanţa acestui proces în eventualitatea extinderii lui dincolo de Nistru sau a aducerii alegătorilor cu paşapoarte ale R. Moldova dincoace. Chestiunea procesului electoral ca atare devine acum crucială în perspectiva lui 2009. Şi, pe cale de consecinţă, chestiunea viitorului european al R. Moldova apare în prim -plan. Poate cea mai importantă declaraţie politică făcută în acest an la Chişinău de un oficial european este declaraţia comisarului european pentru relaţii externe, Benita Ferrero-Waldner, care a declarat pe 15 februarie 2008 după o întrevedere cu preşedintele Vladimir Voronin că alegerile parlamentare din 2009 vor fi un eveniment cheie pentru aspiraţiile europene ale R. Moldova: "pentru că la Chişinău există ambasadori ai UE şi ai altor state occidentale care vor monitoriza cu atenţie procesul electoral şi alegerile propriu-zise. Iată de ce este absolut necesar ca acestea să fie libere şi corecte". Pentru prima dată un oficial de rang înalt european a spus aşa ceva, iar declaraţia a fost trecută, practic, sub tăcere. Va fi având în minte doamna Ferrero-Waldner ideea participării deputaţilor din Transnistria în viitorul parlament de la Chişinău? Greu de spus. Dacă da, atunci avertismentul comisarului european este dur şi explicit. Dacă nu, lucrurile sunt la fel de complicate. Căci întrebarea este următoare: în ideea că se scontează cu adevărat captarea malului stâng al Nistrului în alegerile din 2009, într-o formă sau alta, cum vor reuşi autorităţile de la Chişinău să risipească dilemele Bruxellesului faţă de alegeri în condiţiile în care acestea există chiar şi fără implicarea malului stâng? Grea dilemă. Practic, insurmontabilă. Căci ce se joacă aici este viitorul european al R. Moldova, cel puţin pe termen scurt şi mediu. Jocul la două capete al Chişinăului se poate întoarce acum împotriva lui. Dacă avertismentul comisarului european este real, şi nu avem nici un motiv să credem contrariul, atunci alegerile din 2009 devin test major pentru continuarea parteneriatului UE - R. Moldova. Şi dacă Chişinăul cade la acest test, asta înseamnă că va oferi celor mai sceptici de la Bruxelles muniţia necesară pentru a scoate R. Moldova, pe termen nelimitat, de pe foaia de parcurs a unei posibile viitoare integrări.FRATILOR ESTE URGENT SA FACEM CEVA...SA ACTIONAM SA STRIGAM IN FATA PARLAMENTULUI....COMUNISTII NU VOR INTEGRARE SI NICI NU AU VRUT-O TOATA DISCUTIA LOR ESTE NUMAI CA SA AMAGEASCA SPIRITELE....SA VADA LUMEA CA EI VOR O INTEGRARE EUROPEANA....MINCIUNA........CAT SE POATE SA MAI SUFERIM DE PE URMA REGIMULUI CRIMINAL.....DATI JOS FIARA.....JOS COMUNISMUL UCIGATOR DE NEAM SI DE PATRIE...JOS TRADATORII CARE NE-AU UCIS BUNICII PRIN GULAG SI AU INFOMETAT POPORUL NOSTRU....BASARABIA ESTE IN STARE DE FOAME SI ESTE O SITUATIE BINE ORGANIZATA SI GANDITA CA OMUL SA NU FIE CAPABIL SA GANDEASCA LA NIMIC DECAT NUMAI CUM SA-SI CASTIGE EXISTENTA....OARE NU SE VEDE CLAR CARE ESTE SCOPUL TRANULUI VORONIN....
FRATILOR RUPETI JUGUL diavolesc al COMUNISMULUI......VREM UNIRE....
Romania este si trebuie sa fie stat national unitar in care sa convietuiasca in pace si armonie si minoritatile.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲