Chişinăul vrea să ceară, cu ajutorul UE şi SUA, retragerea militarilor ruşi, comentează presa rusă
adăugat 01 octombrie 2009, 08:19, la Eveniment
Noile autorităţi din Republica Moldova vor să ceară retragerea militarilor ruşi de pe teritoriul ţării şi înlocuirea misiunii de menţinere a păcii cu un grup de observatori internaţionali civili, scrie miercuri presa rusă.Premierul moldovean, Vlad Filat, se află într-o vizită de lucru în capitala belgiană, Bruxelles. "Timp de două zile el va aduce la cunoştiţă UE obiectivele noului guvern moldovean şi va cere UE să susţină iniţiativa Chişinăului de înlocuire a forţelor de menţinere a păcii din regiune cu observatori civili, cu mandat internaţional", scrie publicaţia rusă Nezavisimaia Gazeta în ediţia de miercuri. "Această iniţiativă a fost discutată, luni, la Ministerul rus de Externe în cadrul întrevederii diplomaţilor ruşi cu asistentul adjunctului secretarului de stat al SUA Daniel Russel, care a fost numit recent reprezentantul oficial la negocierile pentru reglementarea conflictului transistrean", au declarat surse din MAE rus pentru Nezavisimaia Gazeta. Reprezentantul rus la negocierile pentru reglemetarea conflictului moldo-trannsistrean Valeri Nesteruşkin a spus pentru publicaţia rusă că această ideee ar putea fi realizată doar în cazul în care vor fi de acord ambele părţi aflate în conflict (Transnistria şi R. Moldova - n.r.). Însă Tiraspolul consideră această idee lipsită de temei, notează publicaţia rusă.
Obiectivul retragerii militarilor ruşi din Republica Moldova a fost anunţat, practic, la toate nivelurile, de noile autorităţi din Republica Moldova. Astfel, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a reamintit Rusiei că la summitul de la Istanbul din 1999 Moscova a promis că până la sfârşitul anului 2002 îşi va retrage contingentele militare din Republica Moldova, scrie Nezavisimaia Gazeta. De asemenea, el a făcut referire şi la statutul de neutralitate al Republicii Moldova, care exclude prezenţa pe teritoriul său a formaţiunilor militare străine. Aceeaşi teză a fost enunţată şi de premierul moldovean Vlad Filat. De asemenea, ministrul moldovean de externe, Iurie Leancă, a spus într-un interviu că Republica Moldova se propunţă pentru înlocuirea misiunii de menţinere a păcii cu un grup de observatori internaţionali civili, reaminteşte publicaţia rusă.
Şi reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU Alexandru Cujba a spus, marţi, la reuniunea Adunării Generale a ONU, că noul Guvern de la Chişinău va cere retragerea militarilor ruşi din Transnistria şi înlocuirea lor cu o misiune internaţională. El a adăugat că Republica Moldova vrea întărirea rolului SUA şi al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea conflictului moldo-transnistrean, potrivit RIA Novosti.
Forţele mixte de menţinere a păcii desfăşurate pe Nistru după încheierea conflictului armat din 1992 sunt formate din militari ruşi, moldoveni, transnistreni şi observatori militari ucraineni.
Nesteruşkin a explicat că "Rusia nu exclude posibilitatea reformării misiunii de menţinere a păcii în regiune, însă reminteşte despre acordurile din martie dintre preşedinţii Rusiei, Dmitri Medvedev, Republicii Moldova, Vladimir Voronin, şi liderul transnistrean, Igor Smirnov, în care se precizează că retragerea militarilor ruşi, inclusiv a forţelor de menţinere a păcii, este legată direct de reglementarea conflictului", mai scrie Nezavisimaia Gazeta. În ceea ce priveşte ideea înlocuirii forţelor de menţinere a păcii cu observatori civili, Nesteruşkin a spus că acest lucru este posibil din punct de vedere teoretic. Însă pentru aceasta este necesar acordul ambelor părţi, şi anume Transnistria şi Republica Moldova, a adăugat el. Tiraspolul, deocamdată, se pronunţă împotriva acestei idei. Astfel, ministrul transnistrean de externe, Vladimir Iastrebciak, a confirmat pentru Nezavisimaia Gazeta această poziţie, subliniind că ideea este deosebit de actuală în situaţia în care la putere în Republica Moldova au venit oameni care anterior s-au aflat la originea conflictului. Potrivit lui Iastrebciak, "Tiraspolul se exprimă pentru reluarea negocierilor cu Chişinăul, însă deocamdată încearcă să înţeleagă cu cine va desfăşura astfel de negocieri", mai scrie Nezavisimaia Gazeta.
În acelaşi timp, scrie cotidianul rus, toţi preşedinţii Republicii Moldova, Mircea Snegur, Petru Lucinschi şi chiar Vladimir Voronin, şi-au început mandatul cu ideea că militarii ruşi ar trebui să plece de pe malurile Nistrului. Acum se aşteaptă ca această idee să fie susţinută şi de următorul preşedinte, consideră publicaţia rusă.
O sursă de la Ministerul rus de Externe a spus pentru Nezavisimaia Gazeta că situaţia se poate clarifica la summitul CSI care va avea loc în capitala moldoveană la 8-9 octombrie. Cotidianul rus reaminteşte că preşedintele legislativului moldovean Mihai Ghimpu a promis că va discuta acest subiect, la summit, cu preşedintele rus Dmitri Medvedev.
În acelaşi timp, a explicat sursa din MAE rus pentru Nezavisimaia Gazeta, atât UE, cât şi SUA înţeleg că fără acordul Transnistriei nu poate fi schimbat nici formatul de negocieri şi nici înlocuită misiunea de menţinere a păcii. "Deşi UE şi SUA înţeleg acest fapt, nu înseamnă că ei (UE şi SUA – n.r.) sunt gata să-şi declare deschis aceast lucru", a mai spus diplomatul rus.
Unii experţi de la Chişinău consideră că intenţia de a retrage imediat şi cu orice preţ militarii ruşi (din Republica Moldova – n.r.) s-ar putea transforma într-o surpriză neplăcută pentru autorităţile moldovene, adaugă Nezavisimaia Gazeta. Astfel, expertul moldovean Serghei Nazaria a spus pentru cotidianul rus că "în cazul retragerii militarilor, se poate întâmpla ca ei să fie resubordonaţi autorităţilor transnistrene. Iar acest scenariu este cel mai prost", consideră expertul.
Noile autorităţi moldoveane vorbesc deschis despre faptul că problema înlocuirii forţelor de menţinere a păcii din Transnistria reprezintă unul dintre obiectivele noului guvern de la Chişinău, scrie la rândul său publicaţia rusă Rossiiskaia Gazeta. Ceea ce potrivit experţilor, "va permite Chişinăului să rezolve obiectivului strategic, şi anume includerea autonomiei transnistrene în componenţa statului unitar", scrie cotidianul rus. "Discuţiile referitoare la acest subiect vor continua săptămâna viitoare, când ministerul rus de externe Serghei Lavrov va face o vizită la Chişinău", scrie Rossiiskaia Gazeta.
Pe de altă parte, expertul moldovean Victor Josu consideră că declaraţiile făcute de noile autorităţi nu demostraeză tendinţa Chişinăului de confruntare cu Moscova. El a reamintit pentru Vremia Novostei că cereri asemănătoare au fost făcute anterior şi de Partidul Comuniştilor: "Prin aceasta ei îşi marchează prezenţa într-un spaţiu geopolitic concret. Este puţin probabil că aceasta va îngrijora în mod serios Moscova, care continuă să lege retragerea formaţiunilor ruseşti din partea stângă a Nistrului de reglementarea conflictului transnistrean", scrie Vremia Novostei.
Ministrul transnistrean pentru securitate Vladimir Antiufeev a declarat la rândul său pentru Vremia Novostei că, "dacă la început Tiraspolul avea o oarecare speranţă în posibilitatea unei cooperări cu noile autorităţi de la Chişinău, care au declarat că sunt susţinătorii unei politici pragmatice, acum astfel de speranţe nu mai există". El a adăugat că "fostele autorităţi moldovene, actuale şi viitoare sunt gata să facă aceleaşi greşeli spre a mulţumi Occidentul, care continuă să ceară micşorarea prezenţei militare ruse în spaţiul fost sovietic". Copreşedintele Comisiei Unificate de Control din partea Transnistriei, deputat în Sovietul Surepm de la Tiraspol Oleg Gudîmo a declarat pentru cotidianul rus că "în favoarea menţinerii prezenţei militarilor ruşi s-au exprimat locuitorii Transnistriei la referendumurile organizate în regiune, considerând prezenţa acestora drept garanţie a securităţii sale".
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲