TESTAMENTUL POLITIC
AL LUI
MIHAI EMINESCU
Mult-iubitul si prea-patimitul meu neam românesc,
"Românii nu sunt nicaieri colonisti, venitúri, oamenii nimanui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populatie mai veche decât toti conlocuitorii lor". "Rasa istorica formatoare a acestei tari este "acel neam de oameni, acel tip etnic care, revarsându-se de o parte din Maramures, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea si al XIV-lea, si care, prin caracterul lui înnascut, a determinat soarta acestor tari, de la (anul) 1200 si pâna la (anul) 1700". "Nu exista nici o deosebire între rasa româna din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabila parte a Ardealului si a Tarii Unguresti. E absolut aceeasi rasa, cu absolut aceleasi înclinari si aptitudini de "om a carui trasatura distinctiva e adevarul: inteligent fara viclenie, rau - daca e rau - fara fatarnicie, bun fara slabiciune, n-are o cocoasa intelectuala sau fizica ce cauta a o ascunde, nu are apucaturile omului slab; îi lipseste acel iz de slabiciune care precumpaneste în fenomenele vietii noastre publice sub forma linsa a bizantinismului si a espedientelor…Toate figurile acelea fatarnice si rele, viclene, fara inteligenta, toate acelea câte ascund o duplicitate în espresie, ceva hibrid, nu în cap în cadrul notiunii român. Poate, asadar, ca acei oameni n-au avut timp sa se asimileze, poate apoi ca sa fie din rase prea vechi, prea osificate, prea stationare, pentru ca, prin încrucisare, sa mai poti scoate ceva bun din ele".
"Exista multe indicii, atât în numirile localitatilor si râurilor, precum si în alte împrejurari, care denota o unitate a neamului românesc preexistenta formatiunii (preexistenta formarii n.n.) statelor noastre. În adevar, pe când gasim în Tara Româneasca Argesul, gasim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul, care se varsa din stânga în Bistrita, râu ce izvoraste din Maramures. Pe când în Tara Româneasca aflam Câmpulungul ca tinut si descalecatoare, aflam în Bucovina, în creierul muntilor, un Câmpulung tot ca tinut si descalecatoare. Înainte sau imediat dupa formarea statelor române, vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând sa se judece între ei dupa dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere analoga fac moldovenii ce pribegisera în Polonia, sa se judece dupa dreptul românesc. Si aceasta când? Pe la 1380. Care-a fost acest drept consuetudinar la care ei tineau cu sfintenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei? El n-a fost scris niciodata; era atât de viu în constiinta poporului, atât de necontestat de nimenea, încât nici unul din vechii nostri Domni, n-a gasit de cuviinta sa-l codifice. În fine, unitatea actuala a limbei vorbite, desi e în parte un merit special al lui Matei Basarab, dovedeste totusi ca, si în aceasta privire, erau elemente cu totul omogene, preexistente limbei bisericesti, care înclinau a capata o singura forma scrisa. Organografic vorbind limba era aceeasi; numai termenii, materialul de vorbe, difereau pe ici pe colo. O unitate atât de pronuntata a limbei dovedeste o unitate de origini etnice. E indiferenta cestiunea daca elementele ce compuneau acest sâmbure de popor modern erau tracice si latine sau latine si ilirice, destul numai ca, în al VI-lea secol dupa Hristos, la navalirea avarilor în Tracia, anul 579, oastea condusa de Martin si Comentiol e compusa din oameni care vorbesc româneste. Tot acest neam apare în Dacia, iar asupra originii lui se cearta pâna azi învatatii. Sigur e ca, desi au multe elemente slavone în limba, nu sunt slavi. Motivul pentru care nu sunt si nu pot fi slavi este lingvistic. Legile dupa care cuvintele latine s-au prefacut în cuvinte românesti si-au sfârsit demult evolutiunea lor; în momentul în care românii au primit cuvinte slavone, limba lor era formata de secole deja, încât, desi cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici pâna în ziua de azi cu limba noastra, exceptie facând vreo patru sau cinci vocabule care privesc pastoria. E incontestabil ca un popor care, sute de ani, n-a avut nevoie de drept scris, desi a avut epoci de bogatie si de glorie, a fost un popor tânar, sanatos, bine întemeiat.
Etnograful Hoffman scrie, în secolul al XVIII-lea, ca dezvoltarea craniului la rasa româna e admirabila, ca sunt cranii care merita a fi în fruntea civilizatiei. În sfârsit Wirchow, naturalist celebru, da craniului albanez rangul întâi între toate craniile de rasa din vechiul Imperiu al Rasaritului, si cel albanez e identic cu cel al rasei române, cu al mocanilor nostri de azi"., idem, Adevarul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122
Mai mult, "Miron Costin, în suta a saptusprezecea, constata unitatea de limba, de datine juridice, religioase si de viata familiala. El descrie curatenia si frumusetea limbei vorbite în Maramures si viata neatârnata a românilor de acolo, ne da legenda fondarii Moldovei si Tarii Românesti, constata identitatea de origine si limba a poporului. În acelasi timp, cartile bisericesti, tiparite în Ardeal, în Moldova, în Tara Româneasca, opresc procesul de diversificare si de dialectizare a graiului viu; acesta primeste, prin carti, o norma unitara în rostire si în scriere, caci, printr un instinct fericit, traducatorii si scriitorii originali aleg ca model dialectul cel mai arhaic al românilor, cel vorbit în Tara Româneasca si într-o parte a Ardealului, întrucât la cel mai vechi din toate se puteau reduce, ca la un prototip, dialectele ce încercau a se forma pe atunci. Poate sa fi fost un "Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-si legiui trebuintele si tranzactiunile ce rezulta neaparat din acele trebuinte, reciprocitatea relatiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însusi; conditiunea de viata a unei legi, garantia stabilitatii (garantia legitimitatii n.n.) sale e ca ea sa fie un rezultat, o expresiune fidela a trebuintelor acelui popor; legislatiunea trebui pusa în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusa în raport cu trebuintele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege sa nu contrazica spiritul acestora. Industria trebuie sa fie a natiunii aceleia si pazita de concurenta iar purtatorul ei, comertul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hraneste pe industrias si îmbraca pe agricultor, trebuie, de asemenea, sa fie în mâinile aceleiasi natiuni. Stiintele, afara de ceea ce e domeniu public, trebui sa prezinte lucruri proprii natiunii, prin care ea sa fi contribuit la luminarea si înaintarea omenirii; artele si literatura frumoasa (beletristica n.n.) trebui sa fie oglinzi de aur ale realitatii în care se misca poporul, o coarda noua, originala, potrivita pentru binele cel mare al lumii".
"Peste noapte si prin surprindere", "am admis legiuiri straine", "legi straine în toata puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul notiunilor natie, tara, român, notiunea om, cetatean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau(;) Galitia?"… "Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele caruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau si care stiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosfera publica pentru plante exotice, de care (din cauza carora n.n.) planta autohtona moare… Azi avem cele mai înaintate institutii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice frantuzesti, consilii judetene si comunale. Stam mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rau, caci institutiile noi nu se potriveau (si nu se potrivesc n.n.) cu starea noastra de cultura, cu suma puterilor instinct de adevar, poate c-a fost chiar cunostinta limbei latine care i-a îndemnat la aceasta. Alaturi cu limba exista, ca element de unitate, literatura populara, a carei raspândire uniforma nu e de tagaduit. Aceleasi balade ce s-au cules în muntii Moldovei sau ai Ardealului s-au aflat, în variante, în Dobrogea, încât se constata ca amintitele piese de literatura populara aveau tendinta de-a se raspândi la toti românii".
E într-adevar ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru si a carui ratiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romana, cum, din chiar senin si într-o singura noapte, erige teoria de om si om teorie absoluta de stat si face din banul international si din posesiunea acestuia singura masuratoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în viata statului. Nici )nu) e lesne de înteles cum un popor de plugari, ba înca unul care s-a lasat de pastorie de ieri-alaltaieri si s-a apucat de plug înainte de abia (cu) cincizeci de ani, putea sa se creada îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizatie si institutii pe care tarile apusene, bogate prin industrie si printr-o dezvoltare economica de sute de ani, abia le pot plati.
Cea mai superficiala socoteala din lume ar dovedi, îndestul, ca puterea productiva a natiei românesti n-a crescut, n-a putut sa creasca în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizatie straina, introduse cu gramada în tara noastra… Înzecitu-s-au si însutitu-s-au oare averea românului si veniturile lui pentru a plati institutiile de o suta de ori mai scumpe? Desigur ca nu. Clasele productive au dat îndarat; proprietarii mari si taranii au saracit; industria de casa si mestesugurile s-au stins cu desavârsire - iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuserii, oamenii ce încurca doua buchi pe hârtie si aspira a deveni deputati si ministri, advocatii, s-au înmultit cu asupra de masura, dau tonul, conduc opinia publica, fericesc natia în fiecare zi, pe hârtie".