Comunicatul Ministerului de Externe privind accidentul din România în care au fost implicaţi mai mulţi cetăţeni din R. Moldova
adăugat 20 august 2011, 15:46, la Eveniment • Articol publicat de Ana Cristiuc
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene anunţă că şase cetăţeni moldoveni şi doi cetăţeni italieni sunt încă spitalizaţi într-o clinică din oraşul Deva, după ce au fost răniţi în accidentul produs noaptea trecută, în jurul orei 24:00, în judeţul Hunedoara. Medicii spun că ei se află în afara oricărui pericol, starea lor fiind satisfăcătoare, iar până la sfârşitul acestei zile ar putea fi externaţi.
Accidentul rutier, în care au fost implicate 53 de persoane, a avut loc pe autostrada D.N. 7, km 377, în afara oraşului Simeria. Poliţia română a anunţat printr-o notă remisă Ambasadei noastre la Bucureşti că şoferul autobuzului marca SETRA, nr. IL QC 737 înmatriculat în Republica Moldova şi, care, aparţinea companiei de transport Ideal X Club din Chişinău, nu a păstrat distanţa corespunzătoare cu o altă maşină din faţă. La un moment dat, automobilul a frânat brusc. Pentru a evita coliziunea, conducătorul auto a virat în stânga, a pierdut controlul asupra autobuzului şi s-a răsturnat. În urma accidentului, 21 de persoane au fost rănite. Conform datelor furnizate de poliţia din Hunedoara, printre acestea se mai aflau doi cetăţeni ucraineni şi un cetăţean rus.
Jumătate dintre pasagerii implicaţi în accidentul rutier şi-a continuat drumul spre Italia noaptea trecută, ei fiind preluaţi şi transportaţi cu un autobuz al aceleasi companii. Un alt autocar se află acum în drum spre Deva, pentru a transporta restul pasagerilor la destinaţie.
Poliţia română a intentat un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe marginea acestui caz.
Ambasada R. Moldova la Bucureşti se află în contact permanent cu medicii şi autorităţile române pentru a oferi sprijinul necesar cetăţenilor noştri, precum şi pentru a monitoriza situaţia, şi furniza noi detalii despre circumstantele producerii accidentului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲