Ieri, la poarta Pieţei agricole de la Ciocana, o bătrânică înzăpezită, ghemuită pe un petic de carton, scosese în vânzare câteva grămăjoare de urzici. Urzicile sunt primul mesager al primăverii şi o speranţă a salvării, deoarece, atunci când apar ele, moldovenii nu mai au nevoie de guvern... Anul acesta, însă, urzicile mi s-au părut un semnal alarmant, din cauză că erau mai scumpe cu un leu decât anul trecut. Nu am mai avut curiozitatea şi nici curajul să o întreb pe comercianta de urzici de ce anul acesta preţurile la marfa ei sunt mai mari decât anul trecut, fiind convins că ea îmi va răspunde că noile preţuri sunt condiţionate de creşterea preţurilor la bursele internaţionale şi de deprecierea leului în raport cu dolarul...

Încă nu s-a stins ecoul zurgălăilor, în urechi ne mai răsună urările despre „semne bune anul are...”, iată însă că semnele se arată a fi extrem de proaste. Asupra moldovenilor simpli, care trăiesc din salarii mici şi care constituie majoritatea populaţiei, s-au aruncat nemiloşi toţi comercianţii - începând de la importatorii de benzină şi terminând cu cultivatoarele de urzici. Surprins, Guvernul a reacţionat printr-o şedinţă convocată de către premierul Filat cu „factorii de decizie”, dar şi prin intervenţiile televizate neinspirate şi neconvingătoare ale unor deputaţi din coaliţia majoritară, care au uitat că ei sunt deja la guvernare, iar campania electorală s-a încheiat. În această situaţie de derută totală şi alarmă generalizată, doar comuniştii sunt calmi şi optimişti - las’ că-i ghini, zic ei. Şi o zic la modul serios, fără intenţia de a parodia genericul unei emisiuni TV la care se face haz de necaz şi se încearcă a le menţine moldovenilor duhul optimismului istoric şi confortul gastronomic într-o epocă în care nici urzicile nu le mai sunt accesibile.

Uneori am impresia că unii dintre actualii guvernanţi nu au înţeles că, venind la putere, ei vor avea de luptat cu sărăcia, nu cu comunismul. Cu comuniştii e mai uşor să lupţi şi să învingi... Explozia preţurilor nu mai poate fi pusă pe seama regimului Voronin, omul simplu o percepe ca fiind o consecinţă a unui an şi jumătate de guvernare liberală şi democratică. Omului flămând nu ai de ce să-i explici că foametea din anii 1946-1947 a fost organizată de regimul sovietic de ocupaţie. Noua guvernare venită la putere în 2009 nu a luat taurul de coarne, iar acest taur e SISTEMUL moştenit, SISTEM care se sprijină nu cum credeam noi pe o economie de piaţă social orientată, ci pe o economie antisocial orientată, foarte bine dirijată şi controlată de „băieţii deştepţi” ai acestei ţări. Nu sunt specialist în probleme de economie şi nu-mi permit alte comentarii, dar prin concluzia de mai sus exprim percepţia cetăţeanului simplu care anume astfel înţelege situaţia creată.

Timp de un an şi jumătate, guvernarea Alianţei pentru Integrare Europeană nu a făcut niciun gest ce ar convinge populaţia că ea are voinţa politică necesară şi e decisă să lupte cu SISTEMUL criminalizat. Am scris despre acest lucru de mai multe ori. Se creează impresia că noua guvernare nici nu a dorit să distrugă acest SISTEM, ci doar să preia controlul asupra lui, fiind convinsă că „hoţii noştri” sunt mai cinstiţi decât „hoţii lor”. Astfel, marii corupţi ai fostei guvernări comuniste n-au fost atinşi, la ei adăugându-se însă alţii noi. Şi tocmai alianţa tacită între vechii şi noii mari corupţi ai SISTEMULUI a declanşat această debandadă a preţurilor. Restul, cum se zice, sunt detalii.

Dacă noua guvernare ar fi dat dovadă de voinţă politică şi ar fi început cu adevărat lupta împotriva corupţiei (SISTEMULUI), nu s-ar fi întâmplat ceea ce se întâmplă astăzi. Există un adevăr universal valabil: frica păzeşte bostănăria. Dacă, în răstimpul unui an şi jumătate de guvernare liberală şi democratică, ar fi fost băgate la puşcărie câteva „figuri emblematice” din tabăra marilor (vechilor) corupţi, cei rămaşi la libertate nu ar fi atât de îndrăzneţi. Acum vechiul SISTEM i-a aruncat mănuşa Guvernului Filat-2, care culege ceea ce Guvernul Filat-1 a moştenit de la guvernarea Voronin, dar nu a avut voinţă politică să distrugă.

Actuala guvernare nu mai are nicio scuză, iar presa nu mai are niciun motiv să-i acorde respectivei guvernări o perioadă de graţie. Ca să oprească dezastrul, Alianţa are o singură soluţie - să taie în carne vie, chiar şi în propria carne. Este pregătită însă actuala guvernare să taie în propria carne? - aceasta-i întrebarea! Mă tem că nu. Şi mă mai tem că scandalul de corupţie de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) face parte dintr-un scenariu de calmare a populaţiei (apropo, reţinerea lui Gheorghe Gorincioi, şeful CCA, s-a produs într-o seară de vineri - nu vă aminteşte aceasta de „vinerile negre” din perioada regimului Voronin?). Am vaga bănuială că Centrul Anticorupţie nu l-ar fi „deranjat” pe Gorincioi, dacă nu ar fi avut „dezlegare” de la persoane foarte înalte din vârful piramidei actualei Alianţe, iar asta înseamnă că ni se propune un nou spectacol...

...Să ne amintim cum acest „Moţoc al Audiovizualului moldovean”, reprezentant exponenţial al nomenclaturii sovietice şi de partid, care a servit cu docilitate toate guvernările de până la 2009, a trecut brusc, peste noapte, în tabăra democraţilor. De ce a fost acceptat cu aceeaşi uşurinţă cu care acum este „cedat”? Vrea oare cu adevărat Alianţa „capul lui Moţoc” şi, dacă-l vrea, de ce îl vrea? Să nu uităm că toate abuzurile din domeniul audiovizualului din ultimii ani s-au făcut sub girul acestui Gorincioi, că frecvenţa TVR 1 a fost pierdută şi prin votul lui Gorincioi, nu numai al lui Valeriu Frumusachi, că la CCA au mai fost cazuri de corupţie, că piaţa audiovizualului moldovean azi arată aşa cum arată şi graţie lui Gorincioi, că acest Gorincoi i-a slujit pe noii guvernanţi cu acelaşi zel cu care i-a slujit mai devreme pe comunişti… Aşadar, repet: cine şi de ce are acum nevoie de „capul lui Moţoc”?

De situaţia creată astăzi în RM nu se fac vinovaţi numai politicienii. Fiecare dintre noi are partea sa de vină: avem partea noastră de vină şi noi, jurnaliştii, care am sprijinit fosta opoziţie anticomunistă, devenită AIE-1, apoi AIE-2. Eu personal, ca şi mulţi colegi de-ai mei, am crezut sincer că, în numele „doborârii comunismului”, merită să sacrifici unele principii ale jurnalismului independent. Însă, chiar dacă am greşit, din dragoste pentru democraţie, greşeala nu devine mai scuzabilă. Nicio Putere, indiferent de culoarea acesteia, nu merită loialitatea şi susţinerea presei.

Concluzia e una: presa trebuie să „declare război” actualei Puteri, să-şi „reevalueze” poziţiile şi să-i demonstreze societăţii de partea cui este. Iar societatea trebuie, în sfârşit, să se lămurească pe ea însăşi asupra unei chestiuni simple: de ce o bătrână care vine cu urzici la poarta pieţei ar fi fericită, dacă le-ar vinde cu un leu mai scump, iar un membru al CCA, pentru a fi fericit, trebuie să se pună bine cu Puterea - căci, dacă slujeşti cu credinţă Puterea, nu te bagă la puşcărie, chiar dacă mita pe care o iei depăşeşte suma de 100 de mii de lei? În definitiv, aceasta este marea problemă a statalităţii noastre. Nimic nu se va schimba în ţara aceasta atâta timp cât guvernările sunt hoaţe, dar pe noi ele ne îndeamnă să ne iubim statul după principiul lui moş Teacă: Bă, iubiţi-vă statalitatea că vă mănâncă mama dracului!