„...orice stat este în drept, prin organul său suprem care este Parlamentul, să adopte orice lege. Comisia de la Veneţia nu poate submina activitatea Parlamentului... Ei ne ajută şi noi le suntem recunoscători..."

(Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al RM) 

Întrebarea hamletiană a guvernării de la Chişinău rămâne aceeaşi: modificarea Constituţiei sau alegeri anticipate? Încă nu există un răspuns coerent şi asumat unanim la această întrebare, dar nici la următoarea: cât anume şi ce anume ar urma să se modifice?

Dilema nu e nouă, dar în ultima perioadă au intervenit două modificări semnificative, chiar dacă nu la fel de benefice. Pe de-o parte, implicarea vizibilă a Comisiei de la Veneţia în disputa de la Chişinău. Pe de alta, declaraţia recentă a liderilor AIE, care au afirmat că orice decizie în acest sens va fi luată şi asumată la unison. 

Ce este Comisia de la Veneţia?

Ideea principală care trebuie reţinută este că această comisie a Consiliului Europei e un organism consultativ. Oficial, se numeşte Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, dar, datorită locaţiei, este de obicei denumită Comisia de la Veneţia. Necesitatea unei asemenea instituţii a apărut în 1990, după prăbuşirea comunismului, într-un moment în care nevoia de asistenţă juridică a statelor din fostul lagăr comunist era urgentă. Sarcina principală a comisiei e de a asista şi consilia ţările individuale în materie constituţională, dar acoperă, de asemenea, şi legislaţii minoritare sau electorale. De pildă, Comisia a contribuit la realizarea primei Constituţii din România în 1991, dar a fost solicitată de statul român şi în ceea ce priveşte legislaţia maghiară privitoare la statutul ungurilor din afara frontierei. Procedura este standard: statele şi organele Consiliului Europei depun cereri de avizare, iar Comisia se pronunţă exclusiv din punct de vedere juridic.

Nu CÂND, ci CUM!

Comisia de la Veneţia nu are, prin urmare, nicio atribuţie politică, indiferent de situaţia statului care îi solicită expertiza. Altminteri spus, nu se pronunţă asupra oportunităţii politice a modificărilor de tip constituţional sau juridic din interiorul unui stat, pentru că experţii Comisiei nu sunt nici sociologi, nici politologi. Adică, ea nu răspunde neîntrebată (nesolicitată) şi nu discută semnificaţiile (oportunităţile) politice ale unor gesturi juridice. Din această perspectivă, prima vizită a reprezentanţilor Comisiei la Chişinău a lăsat un gust amar. În conferinţa de presă comună cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu, din 10 februarie 2010, preşedintele acesteia, Gianni Buquicchio, a afirmat că „ajustările constituţionale mai pot aştepta", deoarece sarcina a politicienilor de la Chişinău este „ieşirea din criza politică". Asta înseamnă găsirea unor soluţii pentru alegerea preşedintelui. Declaraţia a stârnit, pe bună dreptate, perplexitate. În primul rând, nimeni nu l-a întrebat pe Gianni Buquicchio despre situaţia politică de la Chişinău, pentru că - în mod firesc - nu are nici competenţe, nici atribuţii în acest domeniu, iar declaraţiile despre momentul în care un stat trebuie sau nu să purceadă la modificări constituţionale sunt o depăşire neinspirată de mandat. În al doilea rând, ideea apăsat formulată de reprezentantul Comisiei, după care la Chişinău există o „criză politică", nu este deloc neutră, iar substratul ei politic ar fi trebuit sesizat şi evitat de un membru al unui asemenea organism. Mai ales în condiţiile în care lideri ai AIE s-au pronunţat, nu o dată, că ceea ce se petrece acum la Chişinău este expresia unei „crize constituţionale".

Mai mult, chiar ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a afirmat explicit, şi nu odată, că „[noi] nu avem de a face cu o criză politică, dar cu una constituţională, care la rândul său a generat o criză politică". Din acest punct de vedere, uimirea preşedintelui Mihai Ghimpu la conferinţa comună de presă - „nu am prea înţeles ce a avut în vedere dumnealui" - este justificată. Cu atât mai mult cu cât, la 1 decembrie 2009, tocmai preşedintele RM a decretat crearea unei Comisii pentru revizuirea Constituţiei, care între timp a propus modificări semnificative. Iar Comisia de la Veneţia a fost solicitată de către Chişinău tocmai pentru a se pronunţa asupra euroconformităţii eventualelor modificări legislative. Confuzia a fost sporită şi de urgenta ieşire la rampă a Reprezentantului Special al UE în RM, care a susţinut explicit punctul de vedere al Reprezentantului Comisiei de la Veneţia. De aici interpretarea unora că poziţia reprezentantului Comisiei ar fi, de fapt, şi poziţia oficială a UE. Afirmaţie, evident, abuzivă.

De la „stabilitate politică" la... „stabilitate constituţională"

Nu este acum momentul să reluăm argumentele despre problemele structurale şi punctuale pe care le are Constituţia RM în vigoare. Comisia pentru revizuirea Constituţiei, susţinută politic de către liderii AIE, a pus deja pe masă o serie de neajunsuri de fond care indică limpede ce trebuie schimbat şi cât de grabnice sunt aceste modificări (blocajul în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui e doar una dintre ele). În plus, experţii de la Chişinău au demonstrat deja inadecvarea Consituţiei RM la provocările şi cerinţele integrării europene. Chestiunea este însă alta. Urmărind ultimele dezbateri şi sugestii (inclusiv externe) în legătură cu disputa constituţională de la Chişinău, nu poţi să nu constaţi o confuzie de fond. Iar gândul te duce, deloc nostalgic, la argumentele utilizate abundent după primul tur al alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009. În fond, pentru ce modifică un stat din spaţiul nostru o constituţie sau un anumit tip de legislaţie?

Răspunsul este evident: pentru a o face cât mai conformă cu legislaţia europeană. Dar de ce nevoia unei asemenea conformităţi? Din dorinţa - iarăşi! - clar exprimată de aceste state pentru integrarea, cât mai profund, în aceste structuri. Inclusiv obţinerea statutului de membru al UE. Prin urmare, dacă cineva doreşte cu adevărat să ajute Chişinăul în demersurile sale europene, gesturile politice ale RM nu trebuie judecate după alte criterii decât după acesta. Alte criterii sunt incorecte şi inoperante. Inclusiv - sau mai ales! - sacrosantul criteriu al... stabilităţii. Avertismentul „nu modificaţi Constituţia pentru că puneţi în pericol stabilitatea RM" este reiterarea situaţiei de după alegerile din 5 aprilie! Atunci, în numele „sfintei" stabilităţi, sfătuitori din interior sau din afară, inocenţi sau mai puţin inocenţi, cereau actualilor lideri ai AIE să facă totul pentru a evita reluarea alegerilor, inclusiv să voteze condidatul la preşedinţie propus de Vladimir Voronin. Cei care făceau asta ieri, astăzi trebuie să recunoască onest că s-au înşelat şi că, dacă stabilitatea în numele căreia pledau atunci s-ar fi realizat, ar fi fost o stabilitate de cimitir. Acum, lucrurile riscă să se petreacă după acelaşi calapod. Numai că cetăţenii RM nu vor nici în cimitire politice, nici în cimitire constituţionale. Majoritatea acestora şi liderii AIE, la unison, vor în UE. Şi asta, cu orice mijloace. Inclusiv abandonarea, temporară, a unor iluzorii şi periculoase stabilităţi politice sau constituţionale.