Copii basarabeni obligati de guvernul comunist sa dea onorul lui Lenin
adăugat 26 iunie 2008, 12:15, la Eveniment
O tabara de odihna din Cuhurestii de Sus, Floresti, s-a transformat peste noapte in detasamente de pionieri. Copiii sunt atrasi mai intai in tabere, dupa care sunt primiti in randul pionierilor. Totul are loc sub privirile atente ale autoritatilor locale si politiei pentru minori, informeaza Unimedia, preluat de Romanian Global News. Imediat dupa deschiderea taberei "Prietenia" , copiii au fost grupati in detasamente, fiecare condus de cate un pionier. Cu cravata si boneta rosie, tinerii au marsaluit sub acorduri de tobe si goarne si au dat onorul drapelului rosu cu simbolica comunista si cu chipul liderului bolsevic Vladimir Lenin, mai precizeaza sursa citata.Toti copii au fost obligati sa asiste la ceremonialul de primire a noi membri in randul organizatiilor de pionieri. Chiar si acei care nu au acceptat sa faca parte din detasamente. Ceremonialul aminteste cu fidelitate vechile ritualuri sovietice.
Din autoritatile locale, la deschiderea taberei pioneresti de la Floresti au asistat insa vicepresedintele raionului si primarul localitatii Cuhurestii de Sus, fapt confirmat si de imaginile de la aceasta manifestare. Mai mult decat atat, oficialul raional personal a legat cravate rosii la gatul copiilor. Tabara pionereasca de la Floresti nu a starnit nicio reactie in randul autoritatilor, chiar daca manifestarile presupun o implicare directa a copiilor in activitati politice. Mai mult decat atat, functionarii din Floresti spun ca taberele de pionieri sunt o traditie locala. In cadrul deschiderii taberei, Procopie Sura, vicepresedinte al r. Floresti, a declarat pentru tinerii pioneri: "Acele povete, vorbe, instructiuni ale educatorilor trebuie sa le respectati, fiindca este un regim care este orientat ca voi sa prosperati.
Desi e o implicare directa a copiilor in activitati politice, vicepresedintele r. Floresti, a explicat ca tabara pentru pioneri "este o initiativa locala" si ca "nu este politizata". "Este organizatia copiilor patrioti, nu cum vorbim noi de Pavlik Morozov, dar cum au fost timurovistii care ajutau batranii, care faceau lucruri bune. Pionierul trebuie sa fie primul in lucrurile frumoase", a mai mentionat Sura.
Ministrii a caror subalterni au asistat la inrolarea pionerieasca din tabara de odihna de la Floresti, spun ca nu cunosc asemenea manifestari si nici nu vor sa creada ca exista o asemenea practica.
Valentin Guznac, ministrul Administratiei Publice Locale, a declarat ca "sunt niste afirmatii a dvs (a reporterului - n.r.). Eu nu am vazut acest lucru. Nu stiu..."
Nici Ministerul Educatiei nu este la curent cu activitatile pioneresti din taberele de odihna, chiar daca imaginile video confirma participarea angajatilor directiei raionale de invatamant. Larisa Savga, ministrul Educatiei, a subliniat ca nu cunoaste asemenea fapte: "Nu cunosc. Copii vin in perioada de vara, se odihnesc, au activitati extracuriculare. De ceea ce ziceti nu cunosc faptul acesta. Deci, o sa studiem. "Desi la eveniment au participat si politisti, ministrul de interne a refuzat sa comenteze cazul. Autoritatile raionale au declarat ca politistii erau acolo pentru securitatea copiilor. Amintim ca in noiembrie 2003, presedintele Voronin acuza partidele politice intr-un interviu la Moldova 1 ca practica "pedofilia politica", implicand tinerii in activitatile de protest fata de memorandumul Kozak. In tabara de la Cuhurestii de Sus se vor odihni in aceasta vara, 2000 de copii din Floresti, Chisinau, Rezina, Soldanesti si Sangerei.
Mai votatil o data pe voronin.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲