"Cotidianul" enumeră condiţiile puse de V. Voronin
adăugat 16 septembrie 2009, 21:52, la Opinii / Editoriale
"România liberă" publică concluziile grave ale unui studiu IDIS ViitorulStirea ca foarte curand ar urma sa fie ridicate vizele pentru romani se regaseste de mai multe ori in presa de astazi, de regula chiar in titluri. Articolele discuta insa pe larg nu doar aceasta declaratie a presedintelui interimar Mihai Ghimpu, ci si incercarile comunistilor de a bloca preluarea efectiva a puterii de catre Alianta pentru Integrare Europeana. Cotidianul informeaza despre initiativa Partidului Comunistilor de a contesta la Curtea Constitutionala interimatul la presedintie al lui Ghimpu si detaliaza conditiile puse de Voronin in schimbul celor opt voturi de care viitorul presedinte cu drepturi depline are nevoie spre a fi ales in Parlament: este vorba despre recunoasterea statutului de republica pentru Transnistria si de mentinerea unor masuri de asistenta sociala. Cotidianul noteaza ca indeosebi aceasta ultima conditie este imposibil de acceptat, in situatia in care noile autoritati de la Chisinau incearca sa contracteze un imprumut de la Fondul Monetar International. Dupa cum se stie, organismele financiare internationale impun statelor aflate in dificultate economica politici de austeritate.
Romania libera rezuma generos un studiu realizat de expertii economici ai Institutului pentru Initiative Sociale Viitorul, de la Chisinau, privind situatia economica a tarii. Concluzia este extrem de grava: Moldova a saracit in ultimii ani mai mult decat oricare alta tara din regiune. Insemnate datorii nedeclarate catre agentii economici, exces de asistenta sociala, stagnarea economiei, prabusirea unor indicatori economici sub nivelul anului 2001 sunt doar cateva dintre constatarile acestei analize. Numai in ultimele 7 luni, comertul extern al Republicii Moldova a scazut cu peste 33%, iar incasarile la buget cu 26%. Dezastruoasa este, potrivit studiului prezentat de Romania libera, si situatia Transnistriei: saracie absoluta, exporturi prabusite cu 50%, si acestea destinate cu precadere pietei din Moldova.
O relatare din Evenimentul zilei citeaza declaratia presedintelui parlamentului Mihai Ghimpu, cum ca prima vizita oficiala in aceasta calitate considera ca ar trebui sa fie la Bruxelles.
Dupa conferinta de presa a lui Vladimir Voronin, ziarul Ziua ii apreciaza astazi declaratiile drept duplicitare si insista pe amenintarea secesionista formulata de liderul comunistilor: daca Moldova s-ar apropia de Alianta Nord-Atlantica, Rusia ar putea recunoaste independenta Transnistriei, aceleasi drepturi avandu-le, teoretic, si Gagauzia.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲