Cu cine vor vota bătrânii pe 28 noiembrie?!
adăugat 11 noiembrie 2010, 11:28, la Opinii / Editoriale
Aştept cu emoţie, nelinişte şi nerăbdare scrutinul din 28 noiembrie. Deşi am cam trecut de vârsta liceenilor naivi şi sentimentali, cred la modul sincer şi patetic că, de data aceasta, moldovenii vor vota cu mintea lor cea de pe urmă - care-i cea mai bună! - punând punct unei perioade prea lungi de instabilitate politică şi socială care, în ultimele săptămâni, s-a transformat într-un fel de campionat naţional al minciunii, demagogiei şi politicianismului.
Dacă partidele din Alianţă nu vor acumula un număr de mandate suficient pentru a alege şeful statului, Moldova se va prăbuşi în haos. În primul rând, într-un haos moral, pentru că vor dispărea toate motivaţiile de a mai „lupta" pentru ceva. În al doilea rând, într-un haos politic, pentru că vor dispărea soluţiile de ieşire din el, din haos. În al treilea rând, într-un haos economic şi social, pentru că foarte multă lume tânără şi dinamică va lua calea autoexilului. Astfel, Moldova va deveni şi mai bătrână, şi chiar un guvern format din magicieni nu va găsi bani să plătească pensiile şi alte indemnizaţii sociale. Cine va fi vinovat de această virtuală, sper, situaţie? Toţi: şi partidele, şi elitele politice, şi luna de pe cer, şi peştii din baltă. Dar între aceşti „toţi cei mai vinovaţi" vor fi bătrânii care vor vota cu comuniştii. Haideţi să lămurim lucrurile.
Dacă Alianţa nu adună un număr suficient de mandate ca să aleagă preşedintele, se vor începe ruşinoasele târguri politice, în urma cărora se va crea o nouă alianţă monstruoasă, trasă la indigo după cea formată pe 4 aprilie 2005. Sub pretextul patriotic al „interesului naţional" şi al „neadmiterii prăbuşirii în haos", ne vom pricopsi cu o guvernare comunisto-democratică cinică, fără niciun Dumnezeu şi care, încet dar sigur, va reveni la practicile fostului regim Voronin. Ca reacţie, se va declanşa un adevărat exod al populaţiei, cei care vor părăsi Moldova fiind oamenii tineri, dinamici, care mai produc ceva. Păcat că autorii de sondaje neglijează acest aspect: dacă reprezentanţii populaţiei (mai) tinere ar fi întrebaţi ce au de gând să facă în cazul în care comuniştii revin la putere, foarte mulţi vor răspunde că vor emigra. Care vor fi consecinţele acestui exod al populaţiei tinere? Efectul cel mai nefast va fi că, reducându-se drastic numărul celor care muncesc şi varsă bani în Buget, se va reduce drastic şi Bugetul. Pur şi simplu, nu vor fi bani pentru salariile bugetarilor şi pentru pensii. Iată de ce, pensionarii care vor vota cu comuniştii îşi vor face-o cu mâna lor - îi vor alunga din ţară pe cei care le fac azi pensiile. La asta trebuie să se gândească bătrânii noştri înainte de a arunca buletinul în urna de vot: dacă votează cu comuniştii, de fapt, votează pentru a-i alunga din ţară pe cei care muncesc şi din banii cărora Guvernul le achită pensiile.
Se zice că bătrâneţea e sinonimă cu înţelepciunea, că, înaintând în vârstă, omul devine mai înţelept. Nu ştiu de ce, dar la noi parcă se întâmplă invers. De ani de zile, (prea) mulţi bătrâni votează împotriva lor: căci, votându-i pe comunişti, ei votează, de fapt, pentru pustiirea acestei ţări. De unde însă bani pentru pensii într-o ţară pustiită, că doar Voronin şi haita lui de mincinoşi, care frământă azi glodul din satele noastre, n-o să le dea bătrânilor pensii din milioanele jefuite, ascunse pentru zile negre în băncile din străinătate?!. Nu exagerez, soarta Moldovei de mâine este în mâinile bătrânilor acestei ţări. De aceea, aştept cu emoţie, nelinişte şi nerăbdare scrutinul din 28 noiembrie. Oare cum vor vota bătrânii noştri de data aceasta?!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲