Motto:

Nu există socialism cu faţa umană, ci doar comunism cu dinţi stricaţi

E democratic sau nu să interzici PCRM? Să condamni comunismul? Iată două întrebări capitale la care trebuie să răspundem astăzi, ca să avem mâine şansa salubrizării unei societăţii moldoveneşti decadente şi în plină disoluţie.

UN MANIAC ÎN LIBERTATE

Comunismul, spre deosebire de hitlerismul condamnat la Nurnberg, e încă un criminal în libertate care se pricepe să înşele şi să captiveze o parte din lume. E un maniac care nu ucide sub acoperirea nopţii, ca altădată, ci mutilează suflete de la catedră, din faţa camerelor de luat vederi, din paginile cărţilor, din fotoliile unor înalţi demnitari. Şi nu întâmplător.

Violenţa care, potrivit lui Karl Marx, este moaşa comunismului, a existat întotdeauna în mintea lui Lenin, Stalin şi a urmaşilor acestora, indiferent cum se numeau ei, Hruşciov, Mao, Brejnev, Castro sau Gorbaciov. Ambarcaţiunea sovietică, pe care acesta din urmă a căutat s-o modernizeze, nu a putut fi reparată şi, până la urmă, s-a dus la fund, pentru că a fost proiectată şi construită ca un abator uman.

Din punctul meu de vedere, cea mai bună definiţie a utopiei socialiste a fost dată de maestrul Ion Ungureanu. Manifestul Partidului Comunist, zice el, e o versiune adaptată la oameni a unui manual de dresaj canin.

UN MANUAL DE ÎNRĂIRE A OAMENILOR

Câinii uită de ataşamentul lor înnăscut faţă de oameni şi devin animale agresive şi violente, capabile să ucidă la comandă, în urma unui antrenament care îi înrăieşte cu bună ştiinţă. Exact aşa stau lucrurile cu fiinţele umane. Acestea uită că sunt create după chipul şi asemănarea Domnului şi se transformă în fiare necruţătoare în urma unui dresaj ideologic.

Astfel, foştii ţărani, strungari, feroviari sau contabili, elevii sau studenţii de ieri, îmbrăcaţi în uniforme militare, degradează până într-acolo încât sunt în stare să tragă cu pistolul în ceafa unor prizonieri neînarmaţi şi inofensivi, ca în filmul Katyn de Andrzjey Waida, omorând în doar câteva ore peste 22 de mii de persoane.

De altfel, exact la 35 de ani de la masacrul din pădurea de lângă Smolensk, în aprilie 1975, khmerii roşii, într-o manieră similară, au exterminat în Cambodgia zeci de mii oameni nevinovaţi. Atâta doar că trăgeau în ceafă nu cu focuri de arme. Pentru a economisi cartuşele, ei îşi loveau victimele cu săpăliga sau cu bastonul de bambus.

CEL MAI MARE PERICOL

Politologul şi istoricul Tony Judt, profesor de Studii Europene la Universitatea din New-York, consideră că în timp ce naţional-socialismul a fost cel mai mare rău, comunismul rămâne cel mai mare pericol. Şi are dreptate. Dar numai pe jumătate. Comunismul astăzi, de bună seamă, e cel mai mare pericol. Dar totodată, e şi un rău deloc mai mic decât nazismul. Genocidul comis de partizanii lui Marx şi Lenin nu este mai puţin înfiorător decât cel la care s-au dedat adepţii lui Hitler.

Fumul lagărelor de concentrare de la Magadan miroase la fel de greu ca şi cel de la Auschwitz. Atâta doar că fărădelegile bolşevicilor nu au fost mediatizate şi taxate la fel de bine ca cele ale naziştilor. Stânga europeană a avut grijă să le muşamalizeze. În timp ce crimele fasciste sunt descrise cu lux de amănunte, iar foştii ofiţeri SS rămaşi încă în viaţă mai sunt încă deferiţi justiţiei şi condamnaţi, peste morţii GULAG-lui se dă cu parfum.

Mai mult decât atât. Speriate de revenirea în actualitate a tragediei de la Katyn în urma dispariţiei tragice a preşedintelui polonez, unele segmente din social-democraţia europeană, această anticameră a comunismului, vorba lui Petre Ţuţea, contraatacă într-un mod de-a dreptul descalificant. În ziare de stânga din Franţa au apărut recent nişte articole imorale, de o brutalitate uluitoare despre Lech Kaczynski. „Libration”, bunăoară, nu îşi poate ascunde jubilaţia în faţa morţii unui reacţionar, după cum îl cataloghează publicaţia pe şeful statului polonez.

Astăzi pragul de indecenţă din societate, comenta recent aceste derapaje Horia-Roman Patapievici, este aproape în permanenţă sărit. Am accepta bucuroşi crima împotriva duşmanilor noştri, dacă alţii ar comite-o. Faptul rezultă cu evidenţă din tonul de exterminare cu care ne tratăm adversarii, din setea de a ne nimici verbal duşmanii, din pasiunea cu care încercăm să ne degradăm uman inamicii. Această filozofie canibalică a vieţii, cu toate că îmbracă hainele modernităţii, îşi are originile în utopii totalitare de genul celei marxiste.

Astfel, ameninţarea comunistă, după cum bine remarcă Tony Judt, rămâne deschisă. Dar nu pentru că ar exista riscurile refacerii cominternului sau imperiului răului. Asta e puţin probabil. Asupra lumii planează o mare primejdie numită doctrina comunistă. Aceasta, aidoma unui nor toxic de cenuşă vulcanică, afectează latent sănătatea mentală şi sufletească a oamenilor, chit că erupţia s-a consumat, iar lava nu mai ţâşneşte din pământ.

VACCIN PENTRU CIUMA ROŞIE

Dacă hitlerismul e un demon, marxism-leninismul e fratele său mai mare. În aceste împrejurări, o simplă dezaprobare politică a practicilor staliniste nu este suficientă. Comunismul, pe plan internaţional, a fost condamnat de trei ori. În 1996, prin rezoluţia APCE, în 2009, prin rezoluţia Parlamentului European şi Declaraţia Adunării Parlamentare a OSCE. Se constată, în special, că URSS a contribuit la înfrângerea hitlerismului, nu însă şi la eliberarea Europei Centrale şi de Est care, după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost sortită să rămână sub ocupaţie sovietică şi dictatură comunistă.

Numai că toate acestea sunt frecţii la un picior de lemn. Comunismul urmează să fie sancţionat nu numai în parlamente, ci şi în instanţă. Şi ca ideologie, şi ca practică. Iată de ce condamnarea politică a comunismului în Republica Moldova trebuie să fie urmată neapărat de un proces de lustraţie.

În plus, liderii comunişti şi călăii lor de orice rang trebuie să dea socoteală, oriunde ar fi, în faţa justiţiei. Şi nu contează dacă sunt pensionari octagenari sau şi-au dat deja obştescul sfârşit. Se impune o vaccinare generală şi obligatorie. Doar aşa omenirea va începe să se vindece de ciuma roşie care poate recidiva oricând.